Hrituc.ro

Blog personal de analize politice
Iohannis și-a schimbat strategia!

Iohannis și-a schimbat strategia!

De când a preluat mandatul, Klaus Iohannis a avut o teamă. Să nu semene cu Băsescu. A încercat să fie în totală antiteză cu fostul președinte. A vrut să pară mai distant față de partidul care l-a adus la putere, a încercat să nu iasă public foarte des și să nu se manifeste pe toate temele. A încercat să pară că respectă întru totul Constituția, că nu joacă la limită și că nu încearcă nicio forțare a limitelor legii fundamentale. De multe ori l-am criticat pentru modul în care a înțeles să joace din punct de vedere politic. Am spus și eu, au spus și alți comentatori ai vieții politice, că se comportă ca un președintele-monarh și că încet, încet, prin jocul pasiv pe care îl face, lasă PSD-ul să îi golească funcția prezidențială de conținut.

Desemnarea lui Dăncilă i-a adus o pierdere imensă și, în cele din urmă, s-a dovedit că a fost o mișcare proastă pentru Iohannis. Acum încearcă să dreagă busuiocul, dar îi va fi foarte greu.

Poate una dintre cele mai grave greșeli ale lui Iohannis a fost faptul că nu a înțeles că el trebuie să joace rolul de lider al opoziției. Nu poate să îl lase nici pe Orban, nici pe Cioloș, nici pe Barna ca vârf de lance în această luptă.

Nu a vrut să se implice în viața politică, a preferat să fie spectator și este și vina lui pentru faptul că PNL nu reușește să își găsească ritmul. Într-o țară normală, cu o cultură puternică a democrației, cu instituții puternice, jocul lui Iohannis ar fi fost perfect normal, dar nu suntem nici Germania, nici Austria. Partidele, societatea civilă, electoratul vor să vadă liderul de forță, care își tractează  susținătorii într-o direcție.

În ultima zile, Iohannis pare că și-a schimbat strategia. Pare că dorește să iasă din poziția de neutralitate totală și că vrea să joace. A conștientizat oare că nu poți să te bați cu PSD în modul în care a făcut-o până acum?

Primul pas care dovedește faptul că Iohannis are o schimbare de comportament politic este faptul că a oprit puciul din PNL. A înțeles că un război în interiorul PNL nu aduce nimic bun. Chiar dacă soluția aleasă este una de compromis, faptul că a mediat acest conflict este de bun augur. Într-un final, a ales să se implice și, după cum au decurs evenimentele, este clar că el rămâne liderul de facto al PNL.

Al doilea pas este prezența la Consiliul Liberalilor. Prezența în sine este un eveniment. Iohannis a hotărât să iasă din ”neutralitatea” sa, să sfideze posibilele atacuri, precum că încalcă Constituția, participând la astfel de evenimente.

Mesajul de unitate pe care l-a dat azi ne arată că Iohannis a înțeles faptul că, fără un partid puternic, nu poate face mare lucru în viitor: ”PNL trebuie sa fie un partid unit si puternic. Puteți! Fiți hotărați, construiți-vă un program politic serios, fiți uniți și mergeți și spuneți oamenilor ce vreți cu Romania.”

PNL avea nevoie de prezența lui Iohannis. Partidul este demobilizat și are nevoie de leadership. Orban, chiar dacă a fost ales la Congres cu o largă majoritate, a reușit ca, într-un an de zile, să își piardă principalii susținători din echipa cu care a candidat. Conducerea partidului pare ruptă de baza partidului. Mesajele lui Orban, chiar dacă sunt corecte, nu au priză la public, iar el nu poate să își depășească condiția de lider de mâna a doua. Tocmai de aceea, PNL are nevoie de un lider capabil să îi tracteze cu autoritate, care să îi ducă spre succes.

Iohannis nu are încă un competitor pe partea dreaptă și probabil nici nu va avea. Dar el trebuie să înțeleagă că un președinte fără Guvernul său nu poate realiza mare lucru. Trebuie să întărească PNL, care este principalul partid de opozițieTrebuie să unească dreapta, trebuie să formeze o coaliție capabilă să poată forma o majoritate și să dea un guvern responsabil. Acesta trebuie să fie obiectivul în perioada următoare.

Sursa foto: Cotidianul

1 comentariu

  1. pe mine, pensionar cuman de drept comun, nu m-a convins
    aștept un eventual pas 3, al „cucului de la ora 18”, lupta cu PSDragnea nu se poate duce decît cu „picătura chinezească”
    poporanismul cu „muie” se va estompa după 10 august
    recunosc că de frică, precum în 2014, tot pe el îl voi vota
    nu și „dalmațianul” PNL în 2020, această curvă politică ce mi-a rămas pe „retina creierului” încă din februarie 2012, nu uit și nu iert 🙁

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.