Hrituc.ro

Blog personal de analize politice
Dodon-Năstase versus Maia. Jocul dinaintea confruntării.

Dodon-Năstase versus Maia. Jocul dinaintea confruntării.

Republica Moldova și-a pierdut din suveranitate în momentul în care pactul ruso-german a statuat noua alianță de guvernare. Acum este o țară condusă prin “proxy”. Maia Sandu și Dodon sunt conducătorii statului, dar decizia este la Berlin și la Moscova. Desigur, cei doi au o oarecare independență, nu vine nimeni să le spună, pe toate temele, ce trebuie făcut. Pe temele mari însă, decizia nu se ia de către Maia Sandu sau Dodon, ci de către liderii care conduc într-adevăr Moldova.

Pentru cetățeanul neimplicat foarte mult în treburile politice, rândurile de mai sus pot părea puțin fanteziste, dar dacă o să fiți atenți la temele mari, la raportările actorilor politici, o să vedeți că există această stare de fapt.

Moscova și Berlinul vor dori ca Republica Moldova să îndeplinească câteva obiective mari: federalizarea țării, păstrarea status quo actual, o țară în parteneriat cu UE; dar doar atât, fără integrare. De asemenea, un alt obiectiv este păstrarea Moldovei în afara alianței NATO.

Acestea sunt obiectivele mari, pe care niciunul dintre cei doi conducători, Maia sau Dodon nu le pot încălca. Dar, chiar dacă cei doi sunt ținuți cu sfori de Moscova și Berlin, asta nu înseamnă că va fi o pace veșnică, că cei doi nu se vor pregăti de momentul în care vor primi liber pentru ruperea pactului.

La acest moment, observăm că cele două tabere au obiective diferite:

Dodon se consolidează, ocupă spațiul liber lăsat de Plahotniuc.  Președintele moldovean preia din oamenii buni, profesioniști, pe care i-a avut fosta guvernare. Nu contează dacă aceștia erau sau nu corupți. Pur și simplu sunt aduși în noua tabără.

Dodon își consolidează trusturile de presă.

De asemenea, toate structurile de forță sunt preluate de oamenii lui Dodon.

Acesta evită să își asocieze imaginea cu guvernarea, cu conducerea treburilor de zi cu zi, cu problemele economice, încercând astfel să își mențină punctele electorale.

 

În același timp, Maia Sandu este atentă la problemele guvernării și parcă nu mai vede jocul politic absolut deloc.

Prinsă de problemele de zi cu zi ale guvernării, de situația financiară a țării, Maia nu poate ține pasul cu Dodon. Cu un partener ca Andrei Năstase care nu ezită să folosească aceleași tehnici ca Dodon sau Plahotniuc, Maia pare că este trădată chiar de partenerul său principal și izolată în clădirea Guvernului, departe de jocul politic, ca să nu vadă “the big picture”.

Problemele guvernării se răsfrâng și îi aduc pierderi de procente Maiei Sandu. Fie că vorbim de scandalul bonurilor de masă, de TVA-ul pentru Horeca, sunt elemente care arată că actualul guvern nu este pregătit să dea piept cu treburile administrației.

Maia Sandu mai are însă o problemă gravă, care se va simți mai târziu și care va duce la o scădere dramatică a rating-ului electoral.

Sandu a fost văzută ca ”o regină a dreptății”, femeia care vine și pune ordine, care impune domnia legii. Deja, după câteva luni, se vede că Dodon și Năstase au aceleași năravuri. Își pun cumetrii în funcții, își aduc oameni pentru preluarea instituțiilor de forță. Aceleași obiceiuri care nu au nicio legătură cu dezideratele clamate de Sandu. Ei își întăresc pozițiile, se pregătesc de războiul ce va urma. Obiectivul lor e pregătirea confruntării finale. Pe obiectivele mari fixate de Moscova și Berlin lucrurile au intrat pe făgaș, acum ei se concentrează pe acapararea totală a puterii și scoaterea din joc a Maiei.

 

Republica Moldova nu se schimbă, nici n-ar putea să se schimbe, pe teme ca justiția. Nu poți aduce judecători peste noapte, nu poți scoate procurorii la pensie peste noapte și nu poți să le scoți obiceiurile pe care le au în ADN de zeci de ani, afilierea la putere și executarea ordinelor pe care le dă puterea.

Sunt deja o grămadă de dovezi în presă despre procesul de acaparare a pârghiilor puterii. Cetățenii nu vor simți schimbări majore în justiție, nu vor vedea îmbunătățiri în acest sens. Vor vedea doar că altă ”gașcă” a ajuns și a preluat puterea.

Aici are Maia Sandu cea mai mare vulnerabilitate. A fost tema ei, iar în momentul în care va veni decontul electoral și nu va avea ce să pună pe masă, credibilitatea ei se va prăbuși. Nu pun la socoteală și pierderile pe care le va suferi din cauza problemelor generate de guvernarea de zi cu zi.

Justiția nu se poate reforma peste noapte. În Moldova, va fi un proces de zeci de ani. Este o țară mică, în care marea majoritare a oamenilor văd mica corupție sau contrabanda ca o activitate necesară, o activitate care le asigură traiul de zi cu zi. În țara ”cumetriilor”, trebuie să mai treacă câteva generații pentru a pune cât de cat la punct justiția.

Atât timp cât președintele în funcție încalcă legea, primește bani în pungă de la ruși, atât timp cât ministrul de interne primește bani de la un oligarh stabilit în Germania, iar tot sistemul închide ochii la aceste lucruri, nu poți să ai pretenția ca justiția să se reformeze.

Toate aceste lucruri le va deconta Maia Sandu. Cu cât va trece timpul, ea va fi tot mai slăbită din punct de vedere al imaginii. Dacă situația economică nu se va îmbunătăți vizibil, dacă oamenii nu vor simți că trăiesc mult mai bine, atunci Guvernul Sandu va fi depunctat grav. Pe justiție nu va avea ce să arate, iar dacă nu va avea ce să arate nici pe domeniul economic, atunci poate să plece acasă.

De asemenea, Maia Sandu trebuie să fie conștientă că nici ”sânge ” nu va putea livra poporului. Nu va avea cum să ofere nici capul lui Shor, nici capul lui Plahotniuc. Israelul nu își extrădează cetățenii, chiar dacă ei au comis fapte penale.

Cât despre Plahotniuc, și Maia știe bine că… geopolitica este mult mai complicată, chiar dacă ei le spun cetățenilor că nu contează prea mult.

3 comentarii

  1. chiar ma si intrebam ce se intampla cu aceasta Maia, amintindu-mi de marile promisiuni pe care le-a lansat, in final va fi capra R.Moldova, adica oglinda tzapului- emil, care -in final- a zis ,”m-a invins sistemul”, sau se va dovedi ca toate miscarile actuale de reanfortare a oamenilor lui plathoniuc, nu sunt deloc numai ale lui dodon ci -macar- cu acceptul tacit al Maiei, mai ales daca chiar si in tabara ei nu se poate alege graul de neghina…In fine, R. Moldova ramane fratele cel mic al Romaniei si oglinda ei, singura sansa -se pare- pa care deja Maia o pierde, a fost cea le care am explicat-o la timpul respectiv, adica UNIREA CU ROMANIA DAR NUMAI IN CONTEXTUL MONARHIE CU APORT ENGLEZ si Maia ca pm…Restul nu conteaza, cu aceiasi oameni este dovedit ca este imposibil sa construiesti altceva, decat ce traseaza cadrul, sistemul…

  2. Oportunismul care ne omoara democratiile si infarctul libertatiiFoto: Administratia Prezidentiala. (de Petre M. Iancu)

    „Un amplu oportunism discreditand profund si vestul si democratiile a acaparat elitele politice occidentale. Duplicitatea si ipocrizia ii afecteaza pe toti liderii importanti si asasineaza lent libertatea apuseana… „…Dar ce sa vezi. Franta si Germania fusesera anterior tarile cele mai active in jenanta reprimire a impenitentei Rusii in Consiliul Europei, …”

    Cat de prooccidentali sunt, prin urmare, toti acesti lideri occidentali si organizatiile lor zburatoare?…

    De la Trump la Merkel si de la Macron la premieri ca Pedro Sanchez, nu prea exista presedinti ori sefi de guvern occidentali care sa nu exalte la orice ocazie „valorile” zise „europene”, ale democratiei si statului de drept….”…Din unghiul tiranilor, Vestul nu reprezinta decat o adunatura de profitori, dand din gura locvace spre a evoca drepturile omului, in timp ce-i intereseaza exclusiv capatuiala.”_____—–_____ exact ce am mai spus si la alte cateva ultime comentarii( de la alte articole), liderii vestici sunt penetrati de neocomunism , iar unii dintre ei sunt suflete marunte, vor distrugerea ordinii lor nationale, tocmai pentru a fi si ei in varf , chiar vremelnic, daca nu pot fi Regi…Suntem la acel moment cand chiar si eu admit ca brexitul -aproape sigur- va deveni realitate, pana la urma cred ca macar Olanda si Suedia vor intelege mecanismul distrugerii identitatii nationale si- absolut- al bunastarii si sigurantei( GARANTE prin Monarhie de secole si secole) si se vor retrage din UE dupa Anglia, acest aspect cred ca este unul din motivele iesirii Angliei din UE, indivizi care se stiu vremelnic la putere (precum in Franta, Germania ,Polonia, Romania, etc.) au orgolii patologice si sufera la gandul ca in istorie ei vor fi consemnati ca niste apendici temporari, de acea merg pe „dupa noi, potopul”, imensa birocratie din UE este un marker infailibil ca republicile vestice in combinatie cu cele neocomuniste, vor colapsa urat de tot…

  3. asa si aceasta Maia, daca chiar vrea sa fie o adevarata femeie-OM, si vrea sa ramana in istorie ca un personaj de valoare si nu ca o alta tarfa politica, trebuie sa se gandeasca rapid ce trebuie sa faca, singura ei sansa este sa forteze unirea cu Romania, insa NUMAI cu conditia intoarcerii la Monarhie si NUMAI cu aport ENGLEZ, iar ea, primul pm al noii tari…Primul pas trebuie facut printr-o vizita la Londra, pentru a avea anumite garantii si apoi o imensa publicitate si propaganda, cred ca romanii-pana la urma- vor intelege ca trebuie sa se trezeasca la realitate si sa devina pragmatici, adica sa-si inteleaga interesul lor si cel personal si cel national, care NUMAI sub Monarhie , sunt complementare si la unison…

Lasă un răspuns la LevSt. Anulează răspunsul

%d blogeri au apreciat: