Hrituc.ro

Blog personal de analize politice
Ce va alege alianța USR-PLUS. Nicușor Dan sau Vlad Voiculescu

Ce va alege alianța USR-PLUS. Nicușor Dan sau Vlad Voiculescu

Zilele acestea, în interiorul USR, se realizează un referendum prin care membrii sunt chemați să se exprime dacă sunt de acord ca Nicușor Dan să participe în cursa internă pentru obținerea nominalizării pentru candidatura la Primăria Capitalei, la alegerile locale din 2020.

Este un artificiu făcut, pentru a se ocoli astfel statutul care prevede că doar membrii pot intra în cursa internă.

USR a realizat o alianță cu PLUS și au decis ca în alegerile locale să meargă împreună, să aibă candidați comuni. Până la anunțul privind realizarea referendumului intern, pentru a afla opinia membrilor despre intrarea lui Dan în cursa internă, PLUS a anunțat că are o soluție pentru primăria Bucureștiului, fostul ministru Vlad Voiculescu.

Dacă am realiza o  comparație între cei doi posibili candidați din partea USR-PLUS la primăria Capitalei, am observa câteva elemente destul de interesante.

 

Au început cariera publică în sfera ONG-urilor

 

Au ajuns cunoscuți și au căpătat notorietate venind din sfera societății civile. Nicușor Dan a înființat ONG-ul Salvați Bucureștiul, în 2006, care a avut ca scop salvarea clădirilor de patrimoniu.

Vlad Voiculescu: Este cunoscut ca unul dintre fondatorii Magicamp, alături de jurnalista Melania Medeleanu. Magicamp a început ca o tabără pentru copiii bolnavi de cancer și oferă servicii gratuite de cazare, hrană sau suport financiar pentru copii și familiile lor. Magicamp a beneficiat de donații financiare și materiale de peste 3 milioane de euro în urma unei campanii mediatice la care au participat numeroase vedete.

Vlad Voiculescu este cunoscut și pentru faptul că a pus la punct „Rețeaua Citostaticelor”, un mecanism neoficial, distribuit, dar legal, de furnizare de medicamente bolnavilor de cancer din România, prin mijloace paralele cu metodele oficiale, împotmolite birocratic.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vlad_Voiculescu_(economist)

 

 Au demonstrat că pot face performanță în domeniul lor

 

Amândoi și-au format o imagine publică bună. Au reușit să își creeze imaginea omului care performează în domeniul său. Acțiunile lor, faptele lor au demonstrat că ei pot să își atingă obiectivul propus.

 

Au făcut performanță politică într-un timp scurt

 

Amândoi au ajuns în funcții publice destul de repede. Vlad Voiculescu a fost ministru în Guvernul Cioloș, Nicușor Dan a fost Consilier General și parlamentar.

 

Unde apar diferențele

 

Nicușor Dan și-a construit o carieră  publică pe acțiuni de ”blocaj”, ”de luptă”. El a fost omul care a vrut să stopeze anumite construcții, s-a opus anumitor acțiuni de demolare. Activitatea sa s-a concentrat în domeniul construcțiilor, dar el nu a construit, ci a oprit lucrări. A stat mai mult pe zona negativă, de a opri, de a nu se face.

Poate în multe cazuri a ”salvat” Bucureștiul așa cum spune. Analiza aceasta nu își propune să intre în amănunt în acest domeniu. Dar în multe zone au rămas și semne de suspiciune. Hărțuirea Facultății De Sociologie, încercarea de a bloca construcția unui corp de clădire, apariția unor articole care îl încriminează pe Dan și care arată faptul că organizația lui a luat sponsorizări de la rechini imobiliari, lasă loc la interpretări. Sunt lumini și umbre în activitatea sa. https://evz.ro/situatie-incredibila-nicusor-dan-si-banii-rechinilor-imobiliari.html

Vlad Voiculescu și-a construit cariera publică pe acțiuni ”pozitive”. A construit rețele pentru salvarea vieții pacienților, construiește Magicamp. Acțiunile lui au fost pe zona de ”construcție” A reușit să creeze, să aducă plus valoare. La acest moment, în presă, nu au apărut scandaluri sau referințe negative pe fapte întemeiate.

Sunt două profiluri total diferite. Amândoi au încercat să ”salveze”, unul orașul, altul oamenii, dar prin acțiuni diferite.

De asemenea, ca oameni politici putem observa că Nicușor Dan apare mai degrabă ca ”lupul singuratic”, care își face și își gestionează cariera de unul singur, fără să se bazeze pe o echipă, probabil de aceea a pierdut și USR-ul în favoarea lui Barna. Vlad Voiculescu pare mai apropiat de oameni, genul de lider care lucrează în echipă și care preferă să aibă în spate tot timpul suportul unor oameni.

Dacă ne luăm după cifrele din sondaje, de la această oră, putem spune că Nicușor Dan este mai cunoscut decât Vlad Voiculescu. Este și normal așa, candidaturile la București i-au adus notorietate. Amândoi au însă în spate cel mai puternic brand politic din București și asta le conferă cel mai mare avantaj.

Voiculescu are o notorietate și o încredere de vot mai mică decât Dan, dar cel din urmă are câteva vulnerabilități serioase, care pot fi exploatate de adversari.

Voiculescu pare mai ”curat ” ca Dan, mai ”nou” dar are o intenție de vot mai mică.

 

Acestea sunt evaluări făcute pe baza informațiilor publice, acțiunilor pe care le-au întreprins amândoi. Desigur, mai pot exista încă multe elemente care pot intra în analiză.

USR-PLUS trebuie să aleagă cel mai bun candidat. Ei vor fixa criteriile, vor face evaluările, după care vor veni să ne convingă că ”alesul ” lor ne merită votul.

2 comentarii

  1. Chiar daca un individ are calitati in ingineria sociala, el va fi pana la urma(dar f. repede) redus la doar un alt ostas al partidului, Romania are nevoie de cel putin ZECE MII de persoane profesioniste , in absolut toate domeniile, pentru a prelua functiile inalte si a deveni si forta -ierarhic, in jos- formarea altor profesionisti, pe idea exemplului personal…iar acestia se regasesc intre romanii din strainatate CARE AU FACUT UNA BELLA FIGURA in domeniile lor, insa nici ei nu ar reusi prea mult, daca nu se schimba -radical- intreg sistemul, adica intoarcere la Monarhie si NUMAI cu aport Englez,///2-Romanii care se intorc in tara sa primeasca stimulente financiare – proiect USR Miercuri, 25 Septembrie 2019, ora 15:13 Presedintele USR, deputatul Dan Barna, impreuna cu senatorii George Marussi si Radu Mihail, a depus in Parlament un proiect de lege prin care sa se instituie un pachet de stimulente financiare pentru cetatenii romani care se intorc sa lucreze in tara. Facilitatile oferite prin acest proiect de lege sunt scutirea de la plata impozitului pe venit pentru veniturile realizate din salarii pe care le obtin pe teritoriul Romaniei si reducerea cu 50% a cotei de contributie la asigurari sociale, facilitatile urmand sa se aplice pentru jumatate din perioada in care fostii rezidenti au realizat venituri si au achitat contributiile obligatorii intr-un alt stat, se precizeaza intr-un comunicat al USR…____—–____ ” trei, Doamne, si toti trei!”, adica 3 idioti si superpopulisti care habar-nu-au de economie, insa vor sa para generosi si inca cu cei care au fentat greutatile, munca si platitul de taxe, din Romania…In primul rand este o discriminare uriasa fata de cei ramasi in tara, insa trebuie facut ceva pentru a determina repatrieri, dar programul lor este doar pur populism si pagubos pe orice termen, insa DA , cei care se intorc in tara ar trebui sa primeasca ajutor finaciar( dar nu prin scutiri de taxe, etc.), anume prin oferirea de imprumuturi cu dobanda redusa, in valoare de N ori, fata de cati bani au ei stransi9si disponibili pentru a investi) cat si raportat la un plan fezabil cu care acestia vin in tara( se reantorc), un plan de mic business, etc…acest barna dovedeste ca este doar un alt malai-mare de Sibiu, iar daca tot nu se stie ce a facut pana la 25+ ani, si nu se stie cine i-au fost parintii, bunicii, rudele, devine clar ca este un alt agent al fostei nomeclaturi si securitati comuniste…

  2. indiferent cine si cum, firea este si ea terminata, principiul dominoului functioneaza dragnea la ocna, veorika e terminata(vezi mai jos), urmeaza altii, printre care si aceasta fierea-pamantului…///Surse: Vicepreședintele SUA a anulat întâlnirea cu Dăncilă iar secretarul Rick Perry a ignorat-o.(…)____—-____ desi nu prea diplomatic, veorika a primit ce merita pentru indelunga si neantrerupta sa duplicitate( inclusiv , daca nu cumva, mai ales , in situatia cu birchall)…Altfel, o compatimesc, este o lovitura puternica, mesajul trebuie sa fie ca este scoasa din orice game, ce mai poate face, este sa-l imite pe prorocul Baal, adica sa puna shaua pe magar, sa se intoarca acasa, sa-si puna randuiala la casa si sa-si puna streangul de gat, SAU, poate sa o ia voiniceste spre „orizonturi pierdute”, toate inspre Soare-Rasare…

Lasă un răspuns la LevSt. Anulează răspunsul

%d blogeri au apreciat: