Hrituc.ro

Blog personal de analize politice
Maia Sandu, Igor Dodon și ursul păcălit de vulpe

Maia Sandu, Igor Dodon și ursul păcălit de vulpe

Situația politică în Republica Moldova s-a schimbat ieri radical. În mai puțin de o oră, Igor Dodon a fost pus cu spatele la zid, pierzând-și avantajul pe care îl avea, după ce Curtea Constituțională o obligase pe Maia Sandu să facă consultări și să țină cont de propunerea formalizată de către alianța majoritară din Parlament, PSRM-Shor.

Până ieri, Maia Sandu era în corzi. Șefa statului încasase câteva lovituri și demersul ei, de a forța anticipate prin numirea succesivă a doamnei Gavriliță pentru funcția de premier, eșuase. Juriștii PAS și strategii partidului greșiseră în demersul lor de interpretare a legii fundamentale iar Maia Sandu intrase într-o zonă gri, la limita Constituției.

Igor Dodon formalizase o majoritate, înaintase o propunere de premier, Mariana Durleșteanu, avea bază legală pentru a-i impune președintelui moldovean nominalizarea agreată de el.

 

Totul s-a schimbat într-o oră.

 

”Mâna invizibilă” care a acționat într-un plan de tip ”blitzkrieg” a schimbat paradigma jocului. Ce s-a întâmplat? Igor Dodon a rămas fără candidat pentru funcția de premier, iar Maia Sandu a avut posibilitatea să își nominalizeze propriul candidat.

În timp ce Igor Dodon era la consultări cu Maia Sandu, Mariana Durleșteanu a anunțat pe Facebook că renunță la candidatura sa pentru funcția de premier. Practic, PSRM-Shor nu mai aveau un candidat.

Anunțul făcut de Durleșteanu, în momentul în care Dodon era la consultări, acesta neștiind exact ce se întâmplă, a pus PSRM cu spatele la zid. Socialiștii și Dodon nu au mai avut posibilitatea să vină cu altă variantă de premier, să beneficieze de prevederile constituționale favorabile ce dau dreptul majorității formalizate să propună președintelui desemnarea candidatului propriu.

La conferința de presă care a urmat consultărilor dintre PSRM și Maia Sandu, Igor Dodon a părut confuz. A dat senzația că nu știe de retragerea lui Durleșteanu, spunând:

”Noi discutăm cu doamna Durleșteanu diferite scenarii. Vă spun, în Parlament există majoritate parlamentară și posibilitatea de a susține un prim-ministru”, a declarat el după care s-a pornit spre ieșire.

Imediat după finalul consultărilor, Maia Sandu a anunțat că îl desemnează pe Igor Grosu, omul ei de încredere, pe mâna căruia a lăsat și PAS-ul.

 

Scenariul a fost unul rapid, care a pus-o pe Maia Sandu în poziția avantajoasă. Pașii au fost simpli:

– Convocarea consultărilor – acestea nu au avut o temă dată. Președinția a comunicat sec doar că invită partidele la consultări, nu a spus tema. Pe parcursul consultărilor, conform declarațiilor participanților, nu s-a discutat despre varianta de premier ci doar despre variantele: guvern funcțional sau alegeri anticipate.

– Mariana Durleșteanu se retrage fix în momentul în care Igor Dodon era în consultări cu Maia Sandu.

– Maia Sandu anunță la mai puțin de 30 de minute de la finalul consultărilor numele candidatului pentru funcția de premier.

 

Personajul cheie – Mariana Durleșteanu. Cine a convins-o și cum a convins-o să se retragă nu mai contează. 1-0 în meciul Vest-Est. Maia Sandu-Igor Dodon.

Maia Sandu a jucat cinic, dar pragmatic. Nu există dubiul că  nu a fost un scenariu bine pus la punct. Desfășurarea evenimentelor descrisă mai sus arată clar că a fost un joc bine organizat.

Sandu a ales să fructifice șansa pe care o are datorită retragerii lui Durleșteanu și și-a nominalizat omul de încredere la funcția de premier. În acest moment îi da șah lui Dodon, care dacă nu va vota guvernul Grosu va pune partidul în situația de a intra în alegeri anticipate.

Maia Sandu a jucat pragmatic, a exploatat șansa creată și dovedește că nu se teme de folosirea oricărei arme politice. A mimat niște consultări, doar pentru a putea să se înscrie în linia constituțională și pentru a exploata în timp util retragerea lui Durleșteanu. Surpriza a fost foarte mare, inclusiv pentru colegii ei de partid. Înainte cu doar două ore de desemnare, Grosu spunea că dorește ”întărirea guvernului demisionar”, iar Oazu Nantoi recunoaște că nu s-a vorbit acest scenariu în partid.

Pentru Igor Dodon urmează zile grele. Pavel Filip îl suspectează de blat, de înțelegere făcută pe sub masă cu Maia Sandu. La fel și cei de la SHOR. Probabil, este un sâmbure de adevăr. A fost o înțelegere între Maia Sandu și Dodon, în vederea stabilirii unui scenariu, doar că președintele în funcție l-a păcălit pe socialist, pe ultima sută de metri. De altfel, Dodon declara: ”Nu a fost o întrevedere ad-hoc, că uite eu m-am băgat între deputați, că mă duc la Maia Sandu. Am mers la această întrevedere convenită din timp cu un singur scop, să încercăm să găsim soluții în interesul cetățenilor fără a merge pe diferite procese juridice, fără a merge la Curtea Constituțională. Am avut o discuție bună de o oră și ceva, practic am convenit să mergem la anticipate. Maia Sandu vrea repede, dar eu am spus că mai bine în toamnă, să trecem de pandemie”.

Dodon a crezut că ajunge la un compromis cu Maia Sandu, dar retragerea lui Durleșteanu și desemnarea lui Grosu au fost mișcările care l-au făcut knockout pe fostul președinte.

Dodon este cu spatele la zid. Dacă nu votează guvernul Grosu, atunci se va ajunge la anticipate. Este în postura în care nu mai câștigă la Curte o eventuală decizie de contestare a decretului de desemnare a lui Grosu. Au fost consultări în urmă cărora a urmat o desemnare. Chiar dacă ele nu au respectat întru-totul protocolul privind consultarea făcută în scopul desemnării unei persoane. A pierdut avantajul tactic avut și dacă se va duce în anticipate, probabil va duce PSRM sub 25%.

În același timp, Dodon a pozat iar în omul politic care își trădează aliații. Încrederea partenerilor politici s-a prăbușit ieri. Dodon a crezut că poate ajunge la o înțelegere cu Sandu, dar aceasta l-a păcălit. Fostul președinte ar trebui să recitească povestea “Ursul păcălit de vulpe”.

65 comentarii

  1. „…l-au făcut knockout pe fostul președinte…”____——____ probabil ca a fost un aranjament intre MS si Dodon, act ce-l poate scuti pe Dodon de soarta lui Sarkozy …/// -II- Fostul presedinte al Frantei, Nicholas Sarkozy, condamnat la 3 ani de inchisoare pentru coruptie(…/// -III-Prințesa Meghan, monarhia britanică și libertate de expresie „pe stil nou”
    Este atacul lansat de Meghan Markle asupra monarhiei britanice o întîmplare izolată sau un episod din demersul stîngii radicale de a distruge simbolurile instituționale ale civilizației occidentale?

    (Alexandru Lazescu) „…în compania soțului Harry, pe care pare să-l controleze total,…”—–____—— exact ce spuneam ieri, la art. I. Moldovan(„M&H”), Harry a cazut intr-o cursa pe care nicio persoana singura nu o poate demantela, iar intrebarea din titlu, este f. valida, nu cred ca atacul respectiv este izolat, ci mai degraba preambulul unei actiuni mai intinse (si in timp), insa -pana la urma- faptele conteaza, pentru consecventa as cere audientei sa citeasca ce a spus- despre Monarhie*- marele ganditor si sustinator al pragmatismului si autoritatii lega-rationale, Max Weber…( * versus urmarile in cea mai mare si stralucitoare Monarhie a timpurilor trecute, Franta, unde unul din recentii presedinti, este pe cale sa ajunga la inchisoare, caz la care este conectat un alt „grande leader”, republican, care a distrus o tara, decapitandu-i Monarhia(Libia), in timp ce Monarhii arabe** au ajuns puteri economice de invidiat pentru oricine, desi Libia lui Gadaffi a avut aceleasi premise, poate chiar mai bune, avand un petrol brut de cea mai superioara calitate posibila, precum si Venezuela, care -stim bine- este o alta republica -natural, super bogata- care a ajuns in randul tarilor din lumea a saptea…** mai putin Iordania, care nu are petrol-si alte bogatii naturale- insa unde se traieste mult , mult mai civilizat decat in Libia, etc.)

  2. Here’s Who’s Most Likely to Get Reinfected with COVID, Says New Study
    (Leah Groth 1 hr ago)(…)___—___ desi nu era prea definit, se banuia ca anumiti indivizi se vor reinfecta, fie ca au facut boala , fie ca au fost vaccinati, numai ca acum -studiul arata- ca este vorba chiar de grupe individualizate(precum varsta inaintata), iar aceasta noua informatie (pertinenta),spune de la sine ca marele atuu pe care trebuie sa-l aiba omul (in aceasta lupta, oricum inegala) ESTE REDUCEREA SANSEI DE INTALNIRE CU VIRUSUL, iar aceasta nu se obtine neaparat prin vaccinare, ci printr-o lupta oarba, anume prin DEZINFCTII periodice la scara planetara(inclusiv dezinfectare aerului din localitati, pe o inaltime apreciabila), dublate de masuri care ar trebui sa fi devenit de mult standard, adica purtarea mastii in aglomeratii si desenarea de modele preventive, in interferentele personale, de la loc de munca, scoala, etc.

  3. Dodon sustine ca moldovenii nu au incredere in AstraZeneca: „Daca erau 100.000 de vaccinuri Sputnik in stoc, 100.000 de oameni s-ar fi vaccinat”(…)///2- Oamenii care intra in Republica Moldova trebuie sa prezinte un test PCR COVID-19 negativ. Ce se intampla in caz contrar(…)///
    3-Romania si UE, nou sprijin pentru Republica Moldova: Aproape 100.000 de doze de vaccin anti-CovidVaccinuri pentru Republica Moldova(…)____——____Probabil ca Dodon spune adevarul, adica multi oameni au devenit anxiosi fata de acest vaccin, insa nu este obligatoriu ca acest vaccin sa dea mai multe si mai intense reactii adverse, decat celelalte….Important este ca -odata intrati pe calea vaccinaarii-, orice tara trebuie sa preia modelul israelian, adica vaccinari in masa in cel mai scurt timp posibil, desi daca nu -macar – si vecinii fac acelasi lucru, situatia globala nu se va schimba prea mult, cazul Romaniei la zi(mii de infectari noi si 143 decese), si al Bulgariei(la fel, proportional), vorbesc de la sine…Iar o suta mii doze, reprezinta -desigur- un numar, dar pentru eficienta e nevoie de un numar mult mai mare si o angajere fara precedent, adica vaccinari 24 din 24…Pina la urma si aceasta cursa, a devenit contracronometru…

  4. Danemarca, Suedia si Norvegia mentin suspendarea vaccinarilor cu AstraZeneca. Statele vor lua o decizie saptamana viitoare
    (Vineri, 19 Martie 2021, ora 20:29)(…)///2-20:41 – Finlanda suspenda vaccinarea cu serul AstraZeneca, in pofida avizului EMA, „pana cand exista mai multe informatii si se poate evalua o posibila cauzalitate”
    Finlanda a decis vineri, 19 martie,…”____—–____ Toata lumea stie ca Norvegia nu este membru UE , iar Finlanda este o republica(una dintre cele mai bune), ceci trebuie sa fie ceva in comun, ca toate aceste 4 tari sa ia aceiasi decizzie individuala…Iar aceasta se datoreaza institutiei Monarhice(si a efectelor prelungite a acesteia, in cazul Finlandei, mult timp asociata cu Monarhia Suedeza si chiar cu cea Rusa, ca Marele Ducat Finlandez), care adopta masuri preventive de reala protejare a intregii populatii, indiferent ca o fac din real simt umanitarian sau dintr-un anume interes, totusi masura de stopare a folosirii acestui vaccin(pana la clarificarea situatiei), dovedeste ca aceste conduceri pun pe prim plan interesul vital al populatiei si nu interesele unor firme puternice , care vor sa-si scoata cat mai repede banii si profitul, chiar daca este posibil ca aceasta alarma sa fie falsa, insa aceste tari inteleg si aplica proverbul cu ” paza buna trece primejdia rea”…

  5. Europa devine prima regiune care depaseste 1 milion de morti de COVID-19, adica aproximativ 35,5% din totalul deceselor provocate de coronavirus in lume.Virusul a facut un milion de victime in Europa (…)___—–____face sens, avand in vedere cele doua mari componente ale ecuatiei, adica aglomeratiile umane si gradul de poluare*, iar Europa reprezinta cea mai mare atractie turistica si comerciala( si aflux permanent de persoane), numai cele 5 mari capitale (Londra, Paris, Roma, Madrid si Amsterdam), atrag zeci si zeci de milioane de turisti anual, ele insele fiind f. aglomerate, per total peste 20 milioane locuitori, iar ariile metropolitane dubleaza (si +) aceste cifre…( * automat -prin numarul de rezidenti si turisti- trebuie analizat si acest aspect, BIOPOLUAREA alaturi de poluarea industriala(devenita clasica), mai ales ca in, si in jurul acestor mari si vechi asezari, s-au dezvoltat cele mai multe -si primele- unitati industriale, prin definitie, poluante…

  6. Dominic Fritz acuza DSP Timis de partizanat politic: „A propus continuarea carantinei pentru localitatile cu primari din USR PLUS si PSD”
    „Dar uitandu-ma ce se intampla pe planeta, in tara si in judet, nu vad o alta iesire responsabila”, a scris Dominica Fritz pe pagina sa de Facebook.”Am refuzat sa intru in aceasta inscenare”____—-____ cer -inca odata- celor care au acces la acest primar(D.F.) sa-i inmaneze acest mesaj: Domnule Dominic, ai dreptate, cel putin zona metropolitana trebuie carantinata insa actiunea trebuie dublata de inca o alta si anume vaccinarea in masa, adica masiv, ca totul sa fie dat gata in cateva zile, iar aceasta va da rezultat(sau nu), oricum se va sti ceva clar, anume daca vaccinarea lucreaza… Avand in vedere ca tu este un real fritz(nu precum iohanis, doar mancator de slanina cu ceapa rosie), sunt sigur ca, comunitatile germanice ar fi mandre sa te ajute in acest demers, deci trebuie sa ceri URGENT, 50 MII doze vaccin de la Germania, cel putin 20 mii de la Austria, 10 MII doze de la Belgia(chiar daca comunitatea germana este sub 1 la suta), cel putin 10 MII de la Elvetia germana(care cuprinde peste 60% din teritoriu) si chiar de superbogatul Luxembourg (inca 10 MII) unde se vorbeste germana(chiar daca nu cea standard), si cu aceasta O SUTA MII + doze de vaccin, plus ce mai primesti de la guvernul Romaniei si plus ce s-a mai facut pana azi, poti rezolva aceasta problema in doar cateva zile, insa numai daca te misti repede si pe cele mai directe cai spre cele mai influente persoane(din entitatile amintite), ceri acest ajutor si „cu toate panzele sus”(adica personal medical chiar si din judetele vecine) finalizezi vaccinarea , care -la acest moment- este singura speranta…Daca faci acest lucru(indiferent de rezultat-adica daca vaccinarea are efecte sau nu-nu este vina ta), actiunile tale vor creste masiv, iar daca te intereseaza postul suprem(sef de stat), am sa-ti arat un plan imbatabil in care devii presedintele Romaniei in doar 6 luni, pentru ca majoritatea populatiei se va ralia la acest plan, care include-desigur- si demiterea(sau suspendarea) acestui malai-mare de Sibiu(un las greu de egalat in lume), urmata de trimiterea sa in judecata, apoi alegeri anticipate si nicun alt candidat nu va avea niciun succes, daca desigur te tii de master plan, cel pe cate il voi descrie dupa ce finalizezi problema sanitara, si -plan- care are o noutate extraordinara(o adevarata bomba), pe langa clauza si directiva nr. 1 (cu subpunctele expuse), adica TERMINAREA PARAZITISMULUI DE STAT,INSTITUTIONALIZAT laNIVEL NATIONAL…Succes

  7. Maia Sandu a castigat la Curtea Constitutionala. Igor Grosu ramane premierul desemnat al Republicii Moldova(…)___—–___daca o tine tot asa(„din succes in succes”*) bietul Dodon/ o sa ajunga urson, la coccigienele Maiei….(* „succesele mici dar dese, ce aduc numai decese”- ca doar nu o sa-l jupoaie de viu -pe Dodon- ca sa mi-l faca urson!)

  8. Senatul a abrogat prevederea privind iesirea anticipata la pensie a magistratilor, la 45 de ani si dupa o vechime de 20 de ani
    „…la 60 ani si 25 ani vechime…”____—-___ ca deobicei, populatia este pusa sa „aleaga” intre raul mai mare si raul mai mic,pentru ca nimeni nu are dreptul sa iasa la pensie timpurie, mai ales in asa slujbe de frecat menta, insa ei au avut si painea si cutzitul in mana si au votat ce au vrut, adica o uriasa bataie de joc la adresa si a romanilor dar si a principiului de umanitate, parazitii oficiali si-au votat iesire la pensie LA 40, ANI!!! Cata porcire trebuie sa fi fost in inimile si mintea acestor indivizi, si a celor care au aprobat, desi aveau dreptul si datoria sa denunte asa abuz, aici in primul rand este vizat iohannis cel mai las individ de pe aceasta planeta…ABSOLUT TOATA LUMEA trebuie sa iasa la pensie la aceiasi varsta si sa primeasca pensie raportata la cat a contribuit( si nu mai mare de 2,5X fata de pensia medie actuala, a timpului respectiv), daca se pot face exceptii( cu cel mult 5 ani), atunci ar trebui facute pentru grupele profesionale, unde statistaca romaneasca si internationala, arata ca numarul imbolnavirilor profesionale grave, este mare la acestia, dupa o anumita varsta, in special, iar una din aceste grupe este deja stiuta, minerii, in special cei din exploatarile radioactive…dar adevarata justitie nu este satisfacuta nici prin aceasta masura, cei care au acceptat iesiri la pensie la 40 ani, trebuie obligati sa restituie(lunar, in plati mici), banii pe care niciodata nu ar fi trebuit sa-i incaseze, stiind bine ca este furt, adevarat, legalizat, dar de ei insasi, deci dubla crima…

  9. Vesti proaste de la FMI. Pandemia a afectat mai mult decat se estimase economiile statelor lumii Perspectivele redresarii in urma incetinirii economiei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19) sunt nesigure si inegale,…”///2-LevSt.(16/03/2020 la 13:59)”…Pana la urma, avand in vedere aceste conditii, concluzia va fi -in final- ca, criza in sine nu a fost f. rea, mai degraba efectele economice…”____—–____Exact asta spuneam inca din Martie , anul trecut(mai sus- la art. „Pavel Filip, noul Iurie Rosca al anumui 2020!”), problema a devenit insa nu doar economica insa si medicala in sine, „pandemia” chiar trebuie conotata ca atare, numarul mortilor a trecut de un milion si cazurile grave sunt ascendente in numar, in ciuda vaccinarilor(ar parea)…

  10. “Salvatorii” României
    (Melania Cincea-24.03.2021) „… Majoritatea oamenilor adunaţi în piaţă, cu tricolorul, cu crucea sau icoana – deşi revendicările lor nu au nimic de-a face cu creștinismul, ci eventual cu talibanismul ortodox –, cu funia de usturoi sau cu legătura de pătrunjel, sunt manipulați perfid; sunt victime ale unor personaje cu agende politice clare,”/// 2 – Iohannis, despre filmarea cu Vela pe o terasa care nu respecta regulile anti-pandemie: „Cine nu respecta normele si restrictiile sa suporte consecintele”
    ///3-Presedintele Iohannis il acuza pe ministrul Sanatatii ca nu s-a preocupat sa sporeasca numarul paturilor la ATI(…)///4-Adevarul.ro: Duma de Stat a adoptat legea care ii permite lui Putin sa stea la putere pana in 2036
    (…)____——____ intr-adevar, insa -in Romania acuala si recenta- aceste „personaje” se regasesc in ultravarful conducerii tarii, este evident ca populatia este extrem de manipulata, tocmai pentru ca este tinuta in ignoranta, si -mimeaza- pe seful-suprem, care (ditamai dascalul de fizica!!!), s-a intalnit de ‘nspe mii de ori cu clericii, a facut calatoarii „sfinte”( cu remorca dupa el!), ” se roaga -permanent- pentru cei ucisi in „accidente” gen colectiv sau intraspitalicesti, etc.,este prezent saptamanal in biserica, etc. si care permanent gaseste pe altii vinovati, practic acest individ unsuros NU a venit niciodata cu o idee cat de cat constructiva, dimpotriva, el a subminat si sabotat Romania, numai cazul LC Kovesi ne spune totul despre caracterul sau, iar despre ura sa antiromaneasca nici nu mai se pot face speculatii, el insusi a declarat ca „Romania nu este in stare sa preia presedintia UE”, in sfarsit sper ca romanii sa inteleaga macar in 29-lea ceas, propriul proverb, anume ca „pestele de la cap, se impute”, iar acest cap era imputzit inca inainte de a fi iesit la suprafata, el a fost impins in aceasta functie de fosta nomenclatura si securitate*, tocmai pentru a-i exonera de crime si a le prezerva privilegiile, asa cum insasi acest iohannis a trait si in vremea comunismului, NU INTAMPLATOR, fiica unui securist cu grade mari, i-a fost bagata pe gat, ca sotie, iar acum este obligat -si onorat- sa salveze si amintirea socrului…. Altfel este evident ca individul este un palavragiu fara noima, vorbeste doar generalitati( tocmai pentru a nu fi acuzat de tradare, de tovarosi), asa a facut si cu degeneratul (cica, general) oprea, care si-a ucis subalternul, lasandu-l sangerand pe „campul de lupta”, asa si cu acesta vela, desi el are puterea macar sa dea un termen f. scurt justitiei(in rezolvarea cazului), el nici asta nu face, asa ca si pe acest vela o-sa-l vedem formand un partid si inghitaid pensie speciala de 5-8 mii euro/luna… Cat despre Rusia, iata ca Putin ( si Duma rusa) au inteles mesajul trimis de mine de sute de ori, anume Putin este incoronat ca Tzar(neoficial), SINGURA modalitate ca Rusia sa nu ajunga o noua Yugoslavie(faramitare teritoriala), practic fortele din interior ar distruge Rusia, pentru a accede la putere si -mai ales- la uriasele resurse economice…Aceasta este singura solutie, IN SPECIAL pentru tari care au trecut prin comunism(chiar si doar pentru 1/4 secol), aceasta ideologie a subminat adevaratul CARACTER UMAN, la modul cel mai diabolic, iar singura sansa ca o asemenea tara sa poate fi condusa si progresa, este ori DICTATURA ori MONARHIA, dictatura poate conduce foarte bine insa nu este deloc obligatoriu sa duca si la progres, MONARHIA IN SCHIMB( in special-pentru Romania- cu aport Englez la varf), este GARANTIA unei reale democratii si unei propsperitati economice de vis, pentru orice alta tara…(* in „90 cand toata lumea zbura-realmente- din tara-inclusiv familia sa, mai inainte- el a „preferat” sa ramana in tara, TOCMAI PENTRU CA ERA PE O LISTA SCURTA, de a fi impins in straturile superioare ale puterii si -iata- ca a ajuns chiar in cel suprem, de unde REALMENTE a distrus si continua sa distruga Romania…)

  11. P.S.Si sa nu uitam:Romania este datoare Timisoarei* , cu un sef de stat, pana acum toti mamelucii de prin Oltenita si Sibiu(dar , cei mai “multi” , chiar din bucuresti) , au condus -evident, din dezastru in dezastru- tara, e timpul (de mult trecut) ca Tara sa fie condusa de cineva fara “radacini autentice nationale”, care de fapt sunt -ABSOLUT TOATE- prin fesene, provenite din pecere…(* Romania a tradat spiritul autentic al inceputului de revolutie, nepermitzand implemetarea Proclamatiei de laTimisoara, alegerea ca swf de stat al unui cetatean al acestui oras, va fi o tardiva dar necesara recunoastere a meritului acestei urbe, evident , respectivul nou ales trebuie sa dovedeasca -local- ca are spiritul de „Ordine si Disciplina” in sange si ca are capacitatea mentala si curajul de a generaliza-la scara nationala- succesele timisorene…)

  12. Secretarul general al NATO, despre relatia dificila cu Rusia: „Submineaza si destabilizeaza vecinii, inclusiv Republica Moldova”(…)///2– Record de absolut de infectari in Republica Moldova: 2.273 de cazuri noi intr-o singura zi(…)____—–____Motiv serios ca M.S. sa decida -si sa actioneze-, ori se produce reunirea cu Ro., ori se fac reforme serioase pentru aderare la UE…2- situatia este ajunsa la acest punct , pentru ca -ca mai in toata lumea- aceasta pandemie a fost „tratata” anarhic, pe principiul invartirii in jurul cozii, iar odata ajunsi la acest punct solutia este stoc de vaccin, inchidere totala a intregii tari , (acum) chiar si doar p.t. 7 zile, si cu toate fortele, in aceste 7 zile, vaccinata intreaga populatie eligibila, care apoi poate circula liber , in interior, iar dupa 14 zile total, si in alte tari, iar cetatenii straini , admisi in RM doar cu certificat de vaccinare vechi de 14 zile(+) sau test de anticorpi, pozitiv…

  13. Guvernul propus de Maia Sandu a fost boicotat in Parlament. Criza politica majora in Republica Moldova
    (…)____—-____ daca este „criza politica majora”, s-ar putea ca „cuiva” , sa-i treaca prin minte ceva de genul cererii de ajutor al unei forte externe, pentru a ” salva democratia cu greu castigata”… precedente exista!

  14. Gabriela Firea vrea din nou la Primaria Capitalei: „Eu am un obiectiv exprimat, vreau sa salvez Bucurestiul de falsii salvatori”(…)____—–____ si apropos de ” salvatori”, iata ca GF a percutat in no time, trebuie ca din nou, o sarma o mananca undeva, lasand gluma acida la o parte, as transmite un mesaj acestei prepetue salvatoare, spre binele ei: Draga Gabriela, desi tanara, am inteles ca ai avut deja cateva interventii chirurgicale, si -notez- ca -in continuare- est in denial (en negacion) adica iti furi singura caciula, si -pentru a te convinge ca nu esti gresita- te arunci mereu in „lupta de clasa”…Practic ,negi ca toate problemele tale medicale au ca sursa, sau ca intaritor sau ca declansator, STRESS-ul, parerea mea este ca ai destui bani, iar cel mai sanatos pentru tine ar fi sa te muti undeva la munte (sau pe litoral) intr-un loc linistit, chiar izolat, sau (daca ai si mai muti bani), undeva pe coasta regiunii Valencia sau chiar Mallorca, iar acest sfat ti-l dau sincer si pentru bineele tau..Relax, Gabriela!

  15. One home, many generations: States addressing Covid risk among families

    (April Simpson and Susan Ferriss and Taylor Johnston and Pratheek Rebala
    Fri, March 26, 2021, 5:31 AM·12 min read-This story was co-published in partnership with the Center for Public Integrity, a nonprofit news organization in Washington, D.C)(…)
    ____—–____ O noua confirmare bazata pe studii si factualitate, a cea ce spuneam inca din martie, 2020:LevSt.

    26/03/2020 la 19:32

    „…Iar efectele (adica imbolnaviri grave si decese), sunt datorate mai degraba -generic- REZISTENTEI PERSONALE- cat si MODELULUI SOCIAL in care se traieste, adica existenta clanurilor f. stranse, perfect ilustrat in Italia traditionalista, unde in aceiasi casa (f. spatioasa, etc.) traiesc si 3 generatii, de unde problema, tinerii italieni au fost la SKI in muntii lor si AUSTRIECI, si -precum si multi nemti la fel de tineri- au contactat boala, iar odata ajunsi acasa, au pasat-o( prin coabitare naturala) si parintilor (de 40-60 ani) dar si bunicilor ( de 70- 90 ani) care -in mod natural- sunt veriga slaba a lantului si au cedat. In schimb nemtii( nordicii si lumea anglo-saxona, in general***) , pleaca de acasa si inainte de 18 ani, adica isi inchiriaza un apartament( chiar f. mic), permitandusi-l chiar din job-ul lor part-time, iar odata intorsi acasa, dau doar telefon parintilor si bunicilor, ca sunt bine, etc.…Tabieturile sociale-in acest context- au o imensa importanta, iar noi, lumea Latina, ne place, cand ne intalnim sa ne stangem mainile, sa ne imbratisam si chiar pupicuri, obiceiuri care- iata- in anumite circumstante devin mari creatoare de hazard, chiar cu fatalitati…”

    1. Serbia vaccineaza mii de cetateni din tarile vecine. De ce face asta(…)___—–____ destepti sarbii, creaza un cordon de siguranta in jurul tarii si permit agentilor economici vaccinati sa circule fara probleme…Asta sugeram pentru judetul Timis, nu cred ca s-a facut nimic…

  16. Speriati de pandemie, basarabenii parasesc Republica Moldova cu teste Covid falsificate
    ( Alina Toma -Vineri, 26 Martie 2021, ora 18:13)

    Cetatenii Republicii Moldova, tara grav afectata de criza pandemica Covid 19, apeleaza la orice mijloc pentru a putea parasi tara, atat spre spatiul european cat si spre Rusia…”___—___ „spre Rusia”, este f. clar, inseamna spre Rusia, dar „spatiul european” nu inseamna obligatoriu (sau preponderent) Romania, poate ca nu inseamna deloc, Romania…”Semne grele, anul are!”

  17. 19:32 – Cutremur in lumea serviciilor secrete. Un general important a fost arestat sub acuzatia ca ar fi delapidat 180.000 de dolari din fondurile destinate situatiilor de criza
    Generalul maior Iulian Cristian Gherghe a fost arestat preventiv, anunta jurnalistul Ionel Stoica. Fost director adjunct al serviciului secret al armatei – Directia Generala de Informatii a…”____—–____ pana la urma l-au prins! Ca doar nu crede cineva ca acest individ nu a mai furat si inainte, insa sume mici, iar daca a vazut ca merge, a bagat gheara si mai adanc, in banii oamenilor, ca armata si chiar statul, NU au bani, ei traiesc din taxe… Problema este ca sunt mii de asa – zisi ofiteri, care au comis tot soiul de talharii , mai mici sau mai mari, rezolvarea* este in scaderea masiva a fortelor armate (cu peste 75%), si stationarea indefinita a unor unitati NATO, in Romania, si astfel vom obtine 2 lucruri mari si extrem de importante: va fi mult mai ieftin si va crea un f. mare sentiment de descurajare ( pt. orice potential agresor), iar populatia va dormi mult mai linistita…(*si abia dupa aceasta mare „reasezare”, trebuie luati la purificat toti cei banuiti de asa ceva(si trimisi la ocna , plus anularea pensiilor si dupa varsta, trimisi la munca de jos , sau pensionati cu pensie minima pe economie) , atfel (acum) nu se poate face nimic, se sustin unii pe altii, pentru ca rar ca cineva -in armata- sa poata fura de unul singur…)

  18. Acordul financiar pentru Republica Moldova nu mai este valabil. Chisinaul rateaza ajutorul de 60 de milioane de euro oferit de Bucuresti(…)____—–____parca esti intr-o lume kafkianica, nici nu poti sa intelegi asa situatie, mai ales in paralel cu „milogeala” lui Lech Walesa(premiul Nobel-1983 ), care dupa 1989(caderea Cortinei de Fier), s-a „milogit” pe la Inaltele Porti si a redus MASIV datoria externa a tarii, cea ce a adus un avantaj urias, in dezvoltarea ulterioara…Iar MS nu este in stare sa absoarba 60 milioane EURO( nu lei), si inca de la Romania si nu de la alte entittati, care -normal- ar fi impus restrictii serioase(si penalizari) in folosirea banilor, adica folosirea lor doar pentru anumite proiecte…

  19. Datoria guvernamentala a ajuns la 503 miliarde de lei, adica 47,8% din PIB(…)____—–____ A crescut la, si nu a scazut la, asa cum se impauna „fantasticul” catzu, desigur sustinut de ceilalti doi tembeli, iohanis si orban… Dupa legile morale dar si dupa legile justitiei, cei 3 ar trebui acuzati de sabotarea economiei nationale si inalta tradare de tara, de unde -tot legal cat si moral- ar trebui exececutati in public…

    1. Îl va sprijini Cîțu pe Drulă în lupta cu „gruparea mafiotă” a lui Rădoi?
      (Cristian Campeanu-30.03.2021)”…„nu va permite să fie șantajat de o grupare mafiotă”…”___—-___ desigur ca ar vrea sa spuna(dar nu poate), ” DE O ALTA ARIPA MAFIOTICA”, pentru ca TOATA FUNCTIONALITATEA si TOT STATUL roman, este un STAT MAFIOTIC, si inca de la re-mosirea facuta de iliescu, roman., etc., in realitate mostenirea si continuarea de la statul comunist, care era -la fel, fara discutii- un stat mafiotic, insa ascuns sub diverse poleieli…Cat desspre catzu, daca-l va sprijini pe drula, trebuie sa fie un interes la mijloc, nicidecum al cetateanului de rand, mai ales cel din afara capitalei, care plateste un serviciu de care -cel mai probabil – NU se foloseste nici macar de 2 ori in intreaga sa existenta(odata, intamplator)…

  20. Maia Sandu demareaza procedura pentru dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova: „Alegerile anticipate sunt solutia care poate vindeca tara noastra”(…)___—–___Rar, ca o tara trecuta prin comunism sa se mai vindece vreodata, pe deplin…Singura cale pentru aceste tari(ca Romania) este ori DICTATURA ori MONARHIA….///
    2- Rasturnare de situatie. Ce arata raportul final al OMS dupa ancheta din China privind originea coronavirusului. „… improbabil…””…. in mai multe locuri”…____—-____ Chiar si la acest capitol , au ajuns la concluzia enuntata de mine, un an in urma,iar problema nici nu mai este originea, ci faptul ca se actioneaza anarhic, de unde extinderea pe ani, a situatiei…

  21. ‘Secția specială și fățărnicia politicienilor
    După ce mor artificiile campaniei electorale și vine vremea îndeplinirii promisiunilor, discursul politicienilor, virează de la reformator la pragmatic, duhnind a neputință și calcul politic meschin.
    (Rodica Culcer-30.03.2021) …După ce mor artificiile…””…and the dead are buried, and the politicians take over, a lost cause …”(citat din „Profesionistii”, citat adus pe aceasta pagina, integral, la alt articol)___—–____ din cand in cand , cineva trebuie sa respuna acest lucru, care trebuie sa fi fost notat chiar si in epoci mai vechi, dar care ramane la fel de valid, pentru ca si politica (ca multe alte lucruri) este o chestiune de deprindere, adica insasi natura umana, iar acest usere si barna, etc., dovedesc ca nu prea exista exceptii, asa cum il banuiam inca de la primele sale aparitii, ca la un moment dat, se va alipi (chiar prin abtinere) la una din celulele mafiotice statale, poate la ” cea mai putin rea”… Dupa atat amr de ani, AR trebui sa intelegem ca tarile care autrecut prin REAL comunism( ca Romania), nu au nicio sansa de revenire, decat prin alta DICTATURA sau prin MONARHIE, si una si alta au condus Romania, e absurd ca cineva sa nu fi priceput diferenta, sau sa se prefaca , ca nu vede la zi- uriasele diferente dintre Norvegia (si Suedia) si Romania( si Bulgaria)…

  22. America și mobilizarea solidarității democratice în Indo-Pacific
    Ultimele săptămâni au expus o adevărată ofensivă diplomatică a administrației Biden în zona Indo-Pacific. Miza? Crearea unui front comun de contrabalansare a Beijingului.
    (Octavian Manea-30.03.2021)”…inspirat din cel propus după 2014 pentru securizarea Flancului Estic al NATO. …””…iar o mișcare a Beijingului împotriva insulei în acest interval nu poate fi exclusă…””…militarizarea formațiunilor artificiale din Marea Chinei de Sud …”_____——_____ si precum in cazul „hidrogenul, oxigenul economic al viitorului”, Romania este apneica, asa si in acest caz, Ro, NU a profitat de idee-si de nefericita locatie, geopolitic vorbind-, adica sa fi obtinut o relocare serioasa de trupe NATO -in R0.- DAR mai ales de tehnologie militara, si in acest fel ar fi fost fortata sa reduca masiv fortele militare nationale, care paraziteaza * bugetul de stat desi -este evident-a pierdut si acea aparenta din perioada comunista, adica de sperietoare, macar pentru Albania, Ungaria, etc. ..China -PUR SI SIMPLU este prea mare ca sa nu reprezinte un pericol pentru oricine, idea ca orice natie sa nu depaseasca 500 milioane cetateni, ar trebui ridicata la nivele de discutii superioare internationale, iar „inarmarea…”, nu prevesteste nimic bun, mai ale ca sistemul „democratic chinez” isi permite sa sacrifice chiar sute de mii de soldati , daca nu chiar milioane…(*practic Romania este JEFUITA zi de zi, iar armata face parte consistenta din „tagma jefuitorilor”, reducerea cu 75% a armatei, ar permite ca , cu banii economisiti sa se intretina cateva mii de trupe NATO (dispersate strategic), si ar ramane chiar 1/2 din suma, pentru proiecte de anvergura , pentru a misca Romania inainte…

    1. Mai jos, completari (confirmari) la ultimele mele comentarii:”Indicii bursieri de pe Wall Street au inchis luni la niveluri record, sustinuti de date economice pozitive in SUA///-II- Pozitie agresiva a Chinei cu privire la exercitiile militare care au dus la escaladarea tensiunilor cu Taiwanul: „Vor fi efectuate in mod regulat in viitor”///-III-O escadrila japoneza de F-35B ar putea ajuta la apararea insulelor Senkaku revendicate de China (…)____—-____ cand toata lumea este pentru a NU ceda, pana la urma, vor „iesi scantei”…

  23. Peste 100.000 de doze de vaccin Pfizer urmeaza sa ajunga in Republica Moldova. Maia Sandu: „Suntem recunosctori tarilor care contribuie”

    „…Ma bucur ca reprezentantii companiei Pfizer au raspuns atat de repede rugamintii noastre…”____—–_____ deci se poate, daca ne mai coboram din turnul de fildes, este un pas inainte, se pare ca vaccinarea „merge”, Anglia si Israel sunt dovezi concrete, insa vaccinarea chiar ca trebuie facuta in masa, adica masiv, in scurt timp…///
    -II- Un străbunic al ziarelor moare la Viena
    Wiener Zeitung, unul dintre cele mai vechi ziare de pe continent, fondat în 1703, stă să dispară din cauza politicilor confuze ale guvernului.

    (Brindusa Armanca-30.03.2021) ” …apel disperat…””… inundatie de tabloide”,”internet…”____—-____laudabila intentia semnalarii acestei situatii, insa evolutia ‘este in toate”(deci -in final- va fi ceva de genul „Romanta fara ecou”), cam acesta este viitorul presei, pe electronice statice si mobile, insa sunt sigur ca austriecii vor gasi resurse sa formeze un muzeu al ziarului respectiv, cu tiparnitze originale, poze de epoca ,etc.,etc., asa ca -cel putin personal- nu „vars nicio lacrima”, la catafalcul ziarului, si o spun, pentru ca nu vreau sa devin fariseu si sa plang cu lacrimi de crocodil… Daca ar mai fi printre noi, mai degraba Junnel ar avea motive de pus cenusa in plete ( si sa declame,”O, desertaciune a desertaciunilor…”), avand in vedere ca el avea o multime de unchi si matusi , prin Viena si un „snop de certificate de bun austro-ungar”…Insa -stim bine- el „fuse cat fuse,/Si se duse”, iar asta precum in celebra carte cu „Dupa 20 de ani”, numai ca , „De 20 de ani”(a se citi -la poeziile .com- la „Noaptea Petuniilor”, „Junnel-Colectie Mystica”un poem triple-mamouth si inca neterminat!) deci- la cazul actual- raman fara regrete, precum marea Edith Piaf, in al ei celebru si nemuritor, „Non, je ne regrette, rien!” din a carei gura, curg in rrrauri, rrrauri-rrrauri, de „rrrrr”-uri! La fel de adevarat este cu „inundatia tabloidelor”, insa aceasta vine la pachet cu intreaga democratie si „dreptul la exprimare”*, iar tehnologia nu este deloc la apogeu, probabil ca multe „fapte” din filmele Sci-Fi vor deveni realitate, asa cum -de ex.- banii fizici vor disparea, ba chiar si actualele credit-carduri vor deveni desuete, persoanele vor purta in ele codurile de identitate si tranzactii, si nu gen cip-uri implantate sau inele(bratari,etc.) ultraplate (de teama caracalizarii, adica „tai capul calului, pentru a-i lua clopotul”=deget cu inel si informatii,)adica scanarea corpului uman, nu numai a retinei, tocmai pentru a avea cat mai multe caracteristici de asamblat si a nu exista riscul de confuzie.(* desi , uneori, aceiasi situatie este prezentata chiar diametral opus, cica, „punct de vedere personal”, deep analysis”, etc., desi -mai degraba ,problema deriva din interes si de cine plateste „analiza” respectiva, tipic situatiei este reclama la vinuri-din cand in cand- facuta de cercetatori, prof. universitari, etc., unde se vorbeste despre ‘binefacerile” vinului, desi alcoolul continut este acelasi oriunde, indiferent de ambalaj, eticheta, arome, etc., etc. , adica acelasi triplu toxic, desi trebuie amintit si paradoxul francez, extins chiar si la Italia si Spania…)

  24. Republica Moldova, „bagata” rapid in stare de urgenta. Maia Sandu: Este o incercare de a mai amana dizolvarea acestui Parlament
    (Joi, 01 Aprilie 2021, ora 08:02)___—–____metoda trasului de timp, poate-poate, se intampla minunea…Numai ca , f. recent, adica azi, un alt guvern(Slovacia) a cazut, tot din cauza pandemiei, chiar daca -expres- din cauza vaccinului…
    -II-Persoanele vaccinate cu ambele doze nu transmit niciodata COVID-19. Anuntul facut de Ministerul Sanatatii
    (Joi, 01 Aprilie 2021, ora 11:21)(…) ___—____sa fim seriosi, intotdeauna au existat exceptii(la orice vaccinare), este vorba (nu de vaccin) ci de raspunsul individual, asa ca regulile generale trebuie -in continuare- respectate…
    „Over 100 fully vaccinated people contract COVID-19 in Washington state, officials say
    (MORGAN WINSOR-Wed, March 31, 2021, 7:53 AM·):”Finding evidence of vaccine breakthrough cases reminds us that, even if you have been vaccinated, you still need to wear a mask, practice socially distancing, and wash your hands to prevent spreading COVID-19 to others who have not been vaccinated,”

  25. FMI cere statelor bogate sa reduca inegalitatile folosind impozitarea. „Ar trebui luate in considerare contributii la redresarea in urma pandemiei”
    „… ar putea folosi mai mult un sistem progresiv de taxare…”____—-____ cel mai rational si corect sistem de taxare posibil, insa tocmai pentru acest lucru, in tari ca Romania-MAFIOTICE- NU se aplica, pentru ca marii devalizatori ar trebui sa mai cedeze ceva din ce fura…

  26. Mugur Isarescu a contestat la Curtea Constitutionala articolul in baza caruia i-a fost deschis proces de colaborator al Securitatii
    ‘…Din pozitia de Guvernator al BNR, Isarescu este pe lista persoanelor verificate automat de catre CNSAS…’___—–___ ‘automat” , pentru autoritatile STATALE romane inseamna DUPA VREO 30 DE ANI!!!, timp in care individul a castigat -pri salariu, bonusuri, etc.- DE LA STAT- milioane, si -timp- in care a tras sfori si a construit propria mafie, asa ca orice s-ar intampla, individul nu mai poate fi atins…Iar la varsta sa(nu neaparat iliesciana sau visineasca) ce o sa-i mai faca, eventual sa-i confiste aracii de la podgorii…///
    -II-Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei NATO: „A avut un rol important in gestionarea pandemiei. Voi continua sa aloc 2% din PIB pentru aparare”____——____ ce aroganta bolnavicioasa pe acest individ…Auzi la el , ” Voi… sa aloc…”, cea ce dovedeste mentalitatea sa de fanariot tardiv… In realitate NOI* suntem cei care dam acesti bani , dar -altfel- personal sunt de acord sa dam si ceva mai mult (2,2-2,3%), CU CONDITIA EXPRESA a reducerii armatei-parazitare- romane cu peste 75%, si stationarea unor efective NATO, permanent, pe teritoriul tarii…Am fi mult, muuuult mai castigati- din orice punct de vedere- in aceasta formula…(* corect insa, ma exclud de la aceste plati si -cred- sunt f. multi, in aceiasi situatie)…

  27. Adevarul.ro: Mesaj inspaimantator. Medic: Peste jumatate de milion de romani vor muri de COVID! „… intreruperea lantului eepidemiologic… vaccinarea”…///
    -III-Tulpina britanica afecteaza grav copii sub 10 ani: „Cei cu boli cronice sunt fragili in fata raspunsului la infectie”(…)____—–____asta spuneam cateva zile in urma, iar vaccinarea poate fi acest intreruptor, insa este si costisitoare si -dupa cum se noteaza datorita aparitiei multor mutatii a virusului- poate deveni desueta, asa ca singura reala sansa este SINCRONIZAREA UNUI LUPTE PLANETARE, PRIN DEZINFECTII REPETATE, INTR-O SCURTA PERIOADA DE TIMP, TIMP IN CARE SE STOCHEAZA VACCINURI SI , IN CATEVA ZILE, ESTE VACCINATA TOATA POPULATIA (eligibila) A GLOBULUI, tot simultan, in interiorul unui lockdown de cel mult 15 zile, LA FEL DE PLANETAR… Dar ” trebuie sa fie greu sa arunci cu calcaiul intr-un tepus!”Faptele Apostolilor 9:5)

  28. Diana Sosoaca, o alta „salvatoare” a natiunii: „Noi nu putem transmite decat virusul patriotismului”___—-___ mi s-a parut cam sarita de pe fix creatura asta, insa acum vad ca este doar(si) o alta escroaca , care umbla cu clisee non-sens, desigur sperand/stiind ca masele vor intelege -prin contrast si reducere la vorbitor-ca ea este cea mai patrioata…Daca chiar este patriot, atunci de ce nu vorbeste despre adevaratele napaste cazute asupra natie, rezolvabile prin reducerea parlamentarilor la max. 300, macar, o suta ar fi arhisuficienti( sau ii este frica ca pierde ciolanul plin de maduva!?), de ce nu vorbeste despre o adevarata reforma in reducerea generala a parazitismului institutionalizat( pentru ca si ea si partidele traiesc din acest furt, bani de la buget), de ce nu vorbeste despre cel mai important aspect al patriotismului si nationalismului autentic, NATIONALIZAREA intregului pamant, si improprietarirea oricul de peste 16 ani cu (aprox.) un ha de pamant(cei mai multi virtual, garantat), iar firmele straine pot -in continuare sa lucreze pamantul( si chiar mai mult) avand in popsesie logistica si tot ce este nevoie pentru a face productii serioase, insa ca si concesionari (pe 25 , 49 ani, etc.) , pamantul trebuind sa fie ceva sfant, adica de nevandut si permanent in posesia romnilor…De ce nu vorbeste despre introducerea taxarii progresive si chiar despre suspendarea/ demiterea lui iohan, marele tradator de tara si judecarea tuturor pres-edintilor si a pm-lor, + +?…De ce? Si ea- ca multi altii- doar joaca un teatru/circ ieftin, patriotismul ei este doar de parada si gaunos, asa cum este si nationalismul afisat pe oriunde, fara un set de masuri concrete…Practic, individa este o palavragioaica fara noima, s-ar putea chiar sa fie ceva patologic in comportamentul ei…

  29. Situatie dramatica la granita dintre Romania si Republica Moldova. Medicii epuizati nu intrevad finalul pandemiei de COVID(…)____—-____”nimic nou sub soare!”, numai iohan, catzu si gheorghita stiu ca pandemia e ca si invinsa(„Vai de poporul al carui fruntasi, se imbata dis-de-dimineata!”)…
    -II-Prima confruntare la scenă deschisă dintre SUA și China
    Un Vest fragmentat și măcinat de tensiuni interne se confruntă cu o redutabilă axă China-Rusia al cărei obiectiv este demantelarea sistemului instituțional și financiar global de sorginte occidentală.
    (Alexandru Lazescu-30.03.2021)„Nu cred că majoritatea covârșitoare a țărilor din lume…”____—–____cand vorbim de tari, in realitate este vorba despre CONDUCERI, acestea sunt purtatorul de cuvant al natiilor si -rareori- chiar se suprapun peste vointa plenara a acestora, intotdeauna existand si derivati, indiferent de sistem…Practic, este imposibil sa stim exact vointa intregii planete, si -un alt adevar- masele(mai din orice natie), sunt f. usor de manipulat, mai ales prin aratarea morcovului, cand acestea se imbata cu un castig material imediat, de multe ori iluzoriu, sau care se subtiaza -pana la disparitie- f. curand…Pe scurt, masele chiar au nevoie de paine si circ, cei care trebuie sa conduca societatile trebuie sa fie intelectualitatea dedicata, care poate trai si mai bine, daca intelege ca diriguirea eficienta a maselor ar fi baza bunastarii generale, si nu segregarea acestora pe ideologii, religie, stratificare economica , etc., iar acest lucru este deja obtinut in cateva tari (inclusiv republici), din pacte Romania( si China, care este subiecul art.) se bazeaza pe conducerea maselor prin aceste metode f. ortodoxe( m. ales in Ro.), care/unde -in final/sau- din cand in cand, dau in clocot si lasa in urma morti si distrugeri materiale, etc. dar -culmea!- tot nu se sufla in iaurt…

  30. Secretarul general al PSD: „Intr-un act disperat si iresponsabil de a arata ca are lucrurile sub control, premierul Citu a anuntat sfarsitul pandemiei de la 1 iunie”
    (Miercuri, 07 Aprilie 2021, ora 12:42)(…)///-II- Andreea Moldovan, secretar de stat in Ministerul Sanatatii: „Doua saptamani de carantina nationala ar face minuni. Este o decizie dificila”///-III- Cîțu: Nu va exista un lockdown general. Mergem în direcția unei relaxări a restrcțiilor(…) 07.04.2021)-IV-Iohannis: „Romania se confrunta cu un val epidemiologic virulent caruia trebuie sa-i reziste” (…) _____——_____patru tiluri care vorbesc de la sine despre anarhia care domina Romania, de unde nu lipseste nici „ilustra” prezenta a lui i-hann, posesorul unei autentice limbi de lemn, prin care vorbeste, fara sa spuna nimic…Cat despre lockdown, ar fi f. binevenit, daca si tarile vecine(s.a.m.d.) fac la fel, sincron, altfel este doar vanare de timp, insa catzaitului nu-i pasa, este clar ca este turbat rau ca nu i-a iesit mai nimic, agentiile internationale prevad un deficit de peste 7%* , in timp ce el latra de ceva sub 4%.(* iar eu inca cred, ca va fi mai aproape de 10%-din PIB- decat de si acest 7%…)..

  31. Situatie ingrijoratoare in Republica Moldova. A crescut numarul copiilor infectati cu coronavirus(…)-II-Tara europeana in care oamenii au protestat, cerand restrictii mai dure de combatere a pandemiei.”…Germania…. cer inasprirea restrictiilor…”
    ___—-___Si nu numai in RM dar si in alte tari, precum Canada, nu mai amintim de tarile unde nici „nu exista ” boala, iar despre Germania, in sfarsit, nemtii devin nemti adica „ordine si disciplina”,calea care poate rezolva mai toate situatiile negative, in orice domeniu…

  32. OMS cere interzicerea vanzarii de animale vii in pietele din toata lumea: „Sunt sursa a 70% din bolile si virusurile nou aparute”(…)____—–____In sfarsit, vine si aceasta organizatie cu ceva concret, pana acum a ‘gestionat” excelent ANARHIA sanitara mondiala…
    -II- Oglinzi și fum (Ioana Moldovan | 13.04.2021) „…cel mai recent documentar despre revolutia Romana…”___—___ si probabil ca nu ultimul, insa pentru istorie este un castig oricum, insa -cred eu- trebuie spus ceva la fel de apasat si clar, „Revolutia Romana” a fost una falsa, din orice punct de veedere: in primul rand nu a fost declansata de romani ci de cetateni minoritari, inclusiv ca si religie, iar continuarea acestei RASCOALE, a fost facuta cu BILET DE VOIE de la marile puteri prin intermediul securitatii romane, care -realmente- a incadrat „manifestantii spontani” din capitala(unde NU a izbucnit ” revolutia”), pentru a-i mentine grupati si a da impresia de revolutie populara, altfel, peste 98 la suta din populatia intregii tari a stat ascunsa in case, chiar si pe sub paturi, asteptand deznodamantul executat de altii…Mai mult, o revolutie este o miscare care cuprinde o tara intreaga, cea ce nici nu poate fi vorba in situatia noastra, in care nici macar in toate orasele mari NU au fost miscari ale populatiei, eventual VITEJII DE DUPA RAZBOI( tipic Jmecheriei mioritice), iar o ADEVARATA revolutie are ca si scop SCHIMBAREA SISTEMULUI, ori in Romania nu s-a produs nici teoretic asa ceva, ci DOAR O CONTINUITATE fardata, insasi „primul om al tarii”, a fost unul dintre cei mai rodati comunisti, si -impreuna cu anturajul sau tot de comunisti si securisti- au pus bazele statului NEOCOMUNIST MAFIOT, in care dictatura a devenit mai largita(incluzand si biserica), si pentru spoiala si fatzada(„praf in ochi”) dar si pentru un scop mult mai pragmatic, devalizarea masiva , dublata de disiparea responsbilitatilor prin falsa forma de democratie(„autentica”!), adica mimarea partidelor „istorice”, care -„istorice” sau mai noi- sunt in forma si simtire, in trup si suflet, filate din fostul pecere, iar rezultatele sunt pe masura, o polarizare economica nemaiantalnita, si o subminare fara precedent a statului si natie, care (prin continuitate) va ajunge la disolutie statala si fragmentare teritoriala, insasi situatia sanitara actuala DOVEDESTE ca, conducerile tarii(si cei din spatele scenei, adevaratii papusari), comit un genocid fara precedent, asupra populatiei, prin modul lor de a „gestiona” pandemia…

  33. Vlad Voiculescu, să-l jupuim, să-l facem drapel!
    (Rodica Culcer-13.04.2021) „…Războiul politic pornit pentru eliminarea ministrului sănătății…”____—-____ am mai spus odata, daca sacalii si hienele s-au unit sa-l darame pe acest ministru, nimic nu-i poate opri…Iar catzu, vrea sa arate precum un mic Napoleon, face mai multe lucruri simultan, vrea sa fie si subtil, nu recurge la improprietarirea directa a „clamantilorlegali”(!!!), cum a facut in proriul sau caz: ” Fiica partenerei de viata a lui Marcel Vela, numita vicepresedinte al Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate printr-o decizie a premierului Florin Citu.(Marti, 13 Aprilie 2021, ora 19:32)”…Mama sa are actiuni intr-o companie care, prin intermediul altei firme, vrea sa construiasca patru microhidrocentrale intr-o arie naturala protejata”

  34. Mahala și lipsă de reformă la TVR
    În loc de două funcții numite politic, vom avea patru – două la TVR și două la Radio România -, care să mulțumească toate partidele din coaliție. Or, aceasta nu este reformă, este împărțeală.Cristian Campeanu-13.04.2021) „… în urma unui concurs în care…”‘…Bineînțeles, actuala majoritate parlamentară a ignorat proiectul EFOR…”___—–___ este absolut normal (pentru „democratia” romaneasca) inexistenta concursurilor, numirile sunt norma, in fond si catzu si orban, etc., au fost numiti (sau alesi de ai lor), insasi iohanis a fost numit de el insusi, practic dupa primul mandat (absolut dezastruos) nimeni nu mai trebuia sa-l voteze (iar daca avea bun-simt, trebuie sa-si dea demisia), insa individul (cu camarila sa*) au manipulat masele, incat tot el a castigat…(* jenant cum inca 14 sau 15 alti candidati, l-au ajutat sa obtina si al doilea mandat, posibil acestia faceau parte din schema, de vreme ce au acceptat ca sa nu existe o dezbatere intre candidati, preelectorala…iar unii dintre acestia se lauda cu diplome si doctorate, pozitii universitare, etc…. Mai mare jena, e putin zis, practic situatia a fost o porceala de zile mari…)

  35. Presa din Arad, plagiatoarea Lile și PR-ul
    De mai mulți ani, fața cultural-educativă a Aradului este pătată de prezența și prestația doamnei rector, plagiatoare în serie, aleasă pentru al treilea mandat.

    (Brindusa Armanca-13.04.2021) „…aleasă pentru al treilea mandat….”____—-____ numarul de mandate-castigate!- spune un fapt si mai sinistru, chiar daca votul ar fi fost cel mai simplu posibil, adica 51/49, in esenta spune ca respectiva „doamna” NU este deloc singura, in modul de gandire si actiune…De fapt si ea este doar un alt simptom si efect al sistemului, si -la modul direct- o ilustrare (in „teren”) a impozantei academii romane, fantastic de supranumerara, si („normal”-in context) fiind condusa de o paparuda nationalista si homofoba, autonumita istoric, desi „operele” lui sunt (cel mult ) ” de trei parale”(practic, chiar un falsificator al istoriei), nu mai analizam cum este posibil ca un for al varfurilor stiintifice sa fie condus de un TEORETICIAN , si acela de mana a saptea, ca si cum Romania nu ar avea macar un singur chimist, medic sau inginer(in orice) care a inventat, descoperit sau inovat ceva, si care a fost recunoscut de comunitatea INTERNATIONALA si nu doar de trepadusii din (asa zisa-!) academie romana, unde -corect- la zi, nu ar putea functiona mai mult de 15-20 de membri…Insa si aceasta isi gaseste raspuns in cea mai tragica explicatie , adica conducerea la varf-a tarii- a fost si este permanent ocupata de impostori submediocri, dar cu diplome, impusi in asa pozitii de fosta nomenclatura si securitate, tocmai pentru a le continua privilegiile si a- i exonera de distrugerea sistematica a tarii, timp de peste 70 de ani…

  36. America pierde teren în fața Rusiei și Chinei în Orientul Mijlociu
    Imperativele ideologice progresiste ale politicii externe a administrației Biden se lovesc de realitatea geopolitică în care și Rusia, și China sunt tot mai abile în a eroda influența SUA în Orient.

    (Alexandru Lazescu-13.04.2021) „…este posibil „să impui democrația în lume, în orice moment, oriunde, indiferent de circumstanțe” și că în mod inevitabil vom ajunge la o comunitate mondială a națiunilor…”____—–____ „Civilizatia, la nevoie se mai si impune”, acesta este dictonul pe care l-am folosit de multe ori si in care cred, in fond este baza scheletul celor 7 ani de acasa si clasele primare, cat si indemnul Biblic”, Parintii au datoria sa-si struneasca copii si cu nuiaua”, practic mai toate realele democratii actuale , au trebuit sa uzeze -macar temporar si din cand in cand- de aceasta „impunere” , si nu este niciun secret ca asta s-a petrecut si la nivel international, insa -la acest nivel- lucrurile capata o alta conotatie, in special prin exploatarea si expunerea greselilor si a abuzurilor inerente operatiunii…Iar la fel de inevitabil ” comunitatea natiunilor”, va deveni o realitate, practic nu reprezinta nimic altceva , decat INTOARCEREA ACASA, adica -la inceputuri- planeta nu a fost formata pe tari , grupari ideologice sau economice , etc., plus ca, numai intr-o comunitate planetara unicefala, se poate face fata diverselor provocari care -deasemeni- sunt inevitabile, fie ca vor erupe din cauze terestre si umane, fie ca vor veni din spatiul cosmic…Iar actuala „gestionare” a pandemiei, o gestionare ANARHICA si extrem de pagaubitoare, dovedeste ca este nevoie de o aliniere a intregii planete la un sistem comun si unic, altfel efectele vor fi de sute de ori mai catastrofale, posibil chiar total destructive…

    1. China a pierdut razboiul psihologic si a retras navele din apropierea statului Filipine. Cum a intimidat SUA cu avioanele F-16 (Alina Toma-Luni, 19 Aprilie 2021, ora 20:56) „…Armata Chinei nu se ridica la nivelul US Army, dar Beijingul detine avantajul geografic in regiune…”____—–____ sigur ca avantajul geografic are valoarea sa, insa -sa nu uitam!- ca multe meciuri s-au pierdut pe teren propriu, iar-si mai mult- PM Japonez doar ce a declarat( ca prim vizitator la Casa Alba) ca Japonia este total in agrement cu USA, impotriva Chinei, si -f. important!- Japonia este una dintre acele extrem de putine tari( mai degraba unica), care chiar in 24 ore este in stare sa transforme cel putin 1/2 din intreaga industrie(generala), in una militara..

      1. iar referitor la recentul eveniment, China s-a impuscat singura in picior, actiunea lor doar a produs o regandire noua a relatiilor filipineze cu USA , chiar si in pofida declaratiilor presedintelui Duerte, Filipine se considera din nou Major no-NATO Ally, plus ca, cultural (fara discutii si prin religios) , aceasta tara este mai aproape de occident decat de China, asa ca nu ar fi de mirare ca insasi guvernul filipinez sa ceara stationare de trupe americane pe teritoriul lor si in apele nationale, cea ce simplifica lucrurile..

  37. Curtea Constituțională a Moldovei a dat undă verde pentru organizarea de alegeri anticipate.(…)___—-___inca un punt castigat de MS, totusi semaforul nu sta pe verde prea mult, asa ca presiunea trebuie mentinuta pa la sfarsitul situatiei…///-II- Detalii crunte despre rapirea judecatorului ucrainean Mykola Ceaus. „Bodyguardul a fost legat si aruncat sub un pod la viaduct.”… rapit ziua in amiaza mare la Chisinau. …”___—–___miroase a fi u scenariu mafiotic, ghici cine l-a scris?!

  38. „…ministrul sanatatii a fost de mis…”___—-___Chiar a doua zi, l-au si „scos din circulatie” pe acest voiculescu, nici macar nu pot sa am o impresie despre el, cea ce insa cred, este faptul ca oricine i-ar lua locul ( de fapt s-a si facut mutarea), nu se va rezolva nimic, pentru ca in Romania nu exista independenta pur profesionala in actiuni, ci totul este facut prin consideratii politice, practic in asa stat(neocomunisto-neosecurist) nici nu este posibil altfel, noile institutii „democratice”, „aderatoare la valorile europene”etc., nu sunt decat fum aruncat in ochii populatiei cat si a occidentului, care insa a inteles cu cine au de a face si nici nu se mai chinuie sa-i traga de maneca, pe guvernantii tarii… Probabil ca si ei au aceiasi mare uimire( si trista deziluzionare) pe care o am si eu(si multi altii, banuiesc), anume, „popor roman, cu batrani cu par alb, cu barbati in toata firea si in putere, cu tineri plini de aspiratii si curaj, s.a.m.d., ei bine, popor roman, stim f. bine ca , conducatorii ( si de ieri si de azi- de peste 70 ani, precis) nu mai au nici un fel de bun-simt, sunt adevarati porci, dar tie popor roman nu-ti este rusine sa te scarpini mereu si sa nu dai niciodata cu DDT, sa scapi de paducii si capusele infipte pe corpul tau?! Pentru ca toata nenorocirea romaneasca deriva (are la baza) aceasta imensa clasa de PARAZITI, care -pe deasupra- uneltec zi si noapte cum sa va minta si invrajbeasca intre voi, tocmai pentru a scapa ei cu pielea netabacita si cu milioanele furate…E aproape prea tarziu( ramane de vazut daca ” mai bine mai tarziu, decat niciodata”, este inca valid), dara daca vreti sa va faceti dreptate si sa straluciti iarasi in lume, iesiti in strada, sau folositi orice mijloace, pentru a determina schimbarea amintita, insa marii paraziti sunt la varf, de acolo trebuie inceput cu curatenia, ihan, catzu, orban si celelalte lepre, indiferent de partid , minister, etc.

  39. Un nou ajutor umanitar din partea Romaniei pentru Republica Moldova: 132.000 de vaccinuri AstraZeneca(…)///2- Vaccinul Sputnik V va deveni cel mai folosit in Republica Moldova. Cate doze intentioneaza sa cumpere guvernul de la Chisinau
    Autoritatile de la Chisinau au aprobat cantitatea de 2.074. 742 de doze…”____—–____ o noua greseala a Romaniei, trebuia sa mixeze aceste vaccinuri, cateva mii de la orice alta firma, pentru ca-astfel- in aceasta situatie, populatia va zice ‘ aha, ne trimit noua ce nu vor sa faca ei”, in sfarsit, dodon recupereaza din pierderi…

  40. Socialistii lui Igor Dodon solicita demisia Maiei Sandu. „Cerem alegeri anticipate”(…)___—-____ Sah la Regina!!! Numai un cal o mai poate salva!( dar ce regat sa dea, pentru el?!)

  41. Iohannis: Nu ne amestecăm în felul în care e organizată slujba la biserică în noaptea de Înviere
    (…)( 21.04.2021)___—-___desigur ca NU se amesteca, desi AR TREBUI, in sensul ca nu pot exista exceptii(pe care el le admite-de unde prelungirea situatiei) , practic, LASUL suprem recunoaste ca in Ro. , biserica este stat in stat, probabil ca si el va „vizita” una-din nou-(dar nu vizita „de lucru”, ca mai jos, ci de „constiinta”!!!), pentru ” a se ruga pentru noii morti”, CARE NU TREBUIEAU SA MOARA, insa „se tot intampla” avand in vedere celebrele reforme in sanatate pe care ihan le tot face, de ani buni:”Klaus Iohannis despre incendiul de la spitalul de Psihiatrie Slatina: Pompierii intra sa caute pacientii, trebuie o reforma a Sanatatii(…)
    2-Klaus Iohannis, in vizita la primul centru mobil de vaccinare(…)

  42. Seful Inspectiei Judiciare, Lucian Netejoru, cere suspendarea din functii a judecatorilor care l-au reclamat la CJUE(…)____——_____ cata nesimtire!!! Sa-l reclame tocmai pe el, netotul inspector-sef! Cand o asemenea functie este atat de aberanta si ‘sensibila”, alaturi de declaratiile altor capete-inalte-si patrate, avem imaginea exacta a statului roman, adica o noua dictatura, largita insa, un fanariotism intarziat, insa niciodata intrerupt…Daca nu ar fi asa, chiar si pentru o asa „cerere”, insasi seful suprem al statului trebuia sa se implice si -prin decret prezidential- sa-l trimita la plimbare, pe acest „judecator”, insa -stim bine- el este ocupat cu ” rugaciuni pentru zecile de mii de morti”(prin corona, +,+) , pe care el insusi(sustinut de mafii) , le-a produs, trebuie sa fie si pe statele de plata ale asociatiei nationale de pompe funebre, asa cum-macar de la bor- primeste indemnizatii lunare…

    1. Afirmație într-un mare ziar german: „Iohannis este un politician absent. Este timp irosit să ai pe cineva ca el în această funcție” ( Joi, 22 aprilie 2021, 07:00.) Die Welt,…” —–___—– prin 2014 sau 2015, Der Spiegel spunea raspicat ca acest individ este DILETANT, acum-iata!- o alta publicatie germana, confirma ca individul este o eroare biologica si sociala, insa oalele sparte de el le suporta romanii , bolnavi de increzatori in asa indivizi…

  43. Cum crede ministrul Economiei ca poate fi sprijinit mediului privat in pandemie.”S-a ajuns sa avem peste 500.000 de someri si peste 1 milion de romani iesiti din toate formele de ajutor”.”… in ciuda repetatelor apeluri ale mediului privat, singura preocupare a guvernantilor a fost sa le asigure bunastarea celor care lucreaza la stat – salarii mentinute la nivelul dinainte de criza, vouchere de vacanta, facilitati si sporuri care se acorda in continuare dincolo de declaratiile cu iz de reforma.

    „Pentru mediul privat, autoritatile au impus politica „pumnului in gura”, inchizand sectoare din economie si lansand restrictii peste restrictii, fara nicio consultare, si fara sa evalueze impactul real. Asa s-a ajuns sa avem peste 500.000 de someri si peste 1 milion de romani iesiti din toate formele de ajutor”, a mai spus…”____——____ Cum poate fi altfel, intr-o tara condusa de criminali psihopati si incompetenti in orice, inclusiv in meseriile de baza, de care , tocmai pentru asta s-au despartit, pentru a intra in politica, unde orice mameluc degenerat moral, se imbogatzeste peste noapte, doar pentru ca este figurant intr- mafie sau alta( un partid sau altul, o structura sau alta, etc.)- si impreuna, devalizeaza dupa pofte bugetul national, insa-si din pacate- nici populatia nu-i tine responsabili de nimic, practic se multumeste cu mici furaciuni, doar pentru subzistenta…

  44. Un membru AUR cere „pedeapsa capitala” pentru 30 de intelectuali romani pe care-i acuza de „tradare de patrie”: „Au facilitat devalizarea tarii”
    (Alina Toma -Joi, 22 Aprilie 2021, ora 14::00)
    „…”Tradatorii” sunt personalitati din societatea civila care au semnat o scrisoare deschisa catre liderii coalitiei de guvernare, prin care cereau sa intrerupa contactele cu AUR, scrie publicatia Investigatoria.ro….”___—–____iata de ce este bine sa nu te iei doar dupa titluri, oricat ar fi de definite, trebuie survolat putin si continutul, in acest caz titlul te face sa crezi ca -in sfarsit !- mai vad si altii lucrurile in mod real, NUMAI CA individul trage focul la turta sa (sau a lor), practic este o incercare de intimidare si razbunare idioata, cat -evident- si extrem de personala, el gaseste vinovati persoane care probabil NU au nimic de’a face cu devalizarea tarii, si nu listeaza nci macar O SINGURA persoana cu adevarat vinovata de „inalta tradare de tara”, adica toti pres-edintii trecuti si actual, toti pm-ii, toti sefii de camere, , ceva ministri ai justitiei si inca alte cateva personaje de varf, in sfarsit, lista se suprapune -ca numar- peste acel „30”,insa departe de a fi cei de pe lista sa de total ofticos, individul trebuie sa fie si cu un IQ scazut, de nu a inteles ca publicarea unei asemenea liste, il face -pe el-doar ridicol si infantil…

  45. Primaria Capitalei pregateste preluarea in administratie a Parcului National Vacaresti. Iohannis anuntase ca parcul va intra sub Inaltul Patronaj al presedentiei(…) ///2-klaus iohannis: „Voi convoca o sedinta a CSAT dedicata acumularii de trupe pe granita de est a Ucrainei” (…)///3-Presedintele Klaus Iohannis viziteaza Parcul Natural Vacaresti, cu ocazia Zilei Pamantului(…) ____—-___absolut DILETANT acest neica-nimeni al sasilor, ajuns staroste peste o natie de peste 25 milioane de suflete…Ce griji pe el! S-au poate voia sa se apuce de gradinarit, asa si in cazul cu Ucraina, bate campii, el si Romania NU pot face absolut nimic, in afara de a fi spectatori….

  46. erata( mai sus): „Sau poate voia sa…” ///Victor Negrescu, europarlamentar PSD: „Noua forma a Planului National de Redresare si Rezilienta nu a primit acceptul Comisiei Europene”—-___—– exact cum am zis de zeci de ori, autoritatile conduse de ihan NU sunt in stare sa faca niste proiecte care sa primeasca unda verde, plus ca, aceasta Europa s-a cam saturat de cate tzepi a primit de la ihan&haita, adica cati bani au furat din fondurile europene, destinate dezvoltarii Romaniei si nu umflarii conturilor acestor capuse…

  47. Proteste in Republica Moldova dupa demiterea unui judecator al Curtii Constitutionale. Tensiunea este maxima peste Prut in urma actiunii deputatilor pro-rusi controlati de Igor Dodon
    ( Alina Toma-Vineri, 23 Aprilie 2021, ora 23:01)(…)___—-___ se pare ca articolul din 11/11/2020(„Dodon nu este inca infrant!”) a fost o profetie care se poate implini…Nu m-ar mira, MS joaca slab, ori uneste RM cu Romania, ori cere aderarea la UE, adica accepta setul de masuri ce se impun, pentru a intra macar in antecamera…Asteptarea poate fi lunga, dar daca nu incepi procesul, asteptarea poate fi permanenta…

  48. UE sustine reformele Maiei Sandu si acuza parlamentarii moldoveni de subminarea statului de drept
    ( Teodor Serban-Duminica, 25 Aprilie 2021, ora 09:25)(…)____—–____O adevarata gura de oxigen, pentru MS si ceva hidrogen sulfurat, pentru parlamentarii mafioti…Si inca de la cine !!!

  49. Republica Moldova, sub asediul mafiei politice
    La aproape doi ani de la fuga oligarhului-mafiot Vladimir Plahotniuc, Republica Moldova rămâne încă prizoniera moștenirii lăsate de acesta.

    (Ileana Racheru-27.04.2021)___—–____ la fel ca mai jos, citatele ar fi inutile, aici insasi titlul spune esenta lucrurilor…///
    -II-Imposibila coaliție
    Coaliția a fost doar de conjunctură, sau de criză, și nu o alianță bazată pe o comuniune de valori și interese.

    (Rodica Culcer-27.04.2021)____—–____ orice citat as aduce, este inutil, toate converg spre acelasi lucru, anume rafuiala perpetua intre diversele formatiuni postpeceriste, chiar daca unele si-au arogat nume de partide istorice, altele altfel, + cate un plus, cel mai nenorocit lucru rezida insa in faptul ca varfurile oficiale ale intelectualitatii romanesti nu se aduna pentru a initia o adevarata revolutie, fie si de catifea, desi macar 30 capete ar trebui sa probeze proverbul cu ” unde stau piciorele sa stea si capul”, iar daca ar intelege acest lucru( si ar actiona), ar trebui sa inteleaga ca Romania nu poate fi condusa(mai degraba diriguita=condus bine) decat prin dictatura sau prin Monarhie, iar Monarhia este evident ca poate conduce pana la „sfarsitul timpurilor” , pentru ca -cum se noteaza la toate Monarhiile) , este singura forma cunoscuta(de conducere), care asigura stabilitatea politica si sociala*, prin PROSPERITATE GENERALA si justitie aplicata echidistant, cea ce in republici este doar o farsa, cu mici exceptii…(* plus, seteaza groaznica sete de putere a indivizilor si grupurilor, si -dupa un timp- chiar sedimenteaza in actorul politic si o doza de bun-simt, care la zi(si deobicei) , este total lipsa, porcirea fiind norma folosita zilnic…)

  50. Alegeri anticipate in Republica Moldova. Maia Sandu a anuntat dizolvarea actualului parlament
    (Alina Tom-Miercuri, 28 Aprilie 2021, ora 19:02) (…)/// 2-Ministrul Muncii asteapta pana pe 11 mai propuneri de la „pensionarii speciali” pentru rezolvarea inechitatilor din sistem
    ( Radu Arbore-Miercuri, 28 Aprilie 2021, ora 19:00)(…)___—-___Asa mai da! Actiune ferma si concreta, si o lectie pentru Romania -mama(sau sora -mai-mare), insa cu mafia din Ro., condusa de i-han, nici acest lucru nu este posibil,desi cetatenii Romaniei traiesc o drama nationala TOCMAI DATORITA lui i-han(marele incompetent criminal) si mafiotilor politici si religiosi, care -toti- profita de sutele de morti zilnic, numai prin covid…Daca reuseste sa faca ordine in RM, Moldova se va alipi de RM, oricum moldovenii au fost si sunt masiv tratati inegal, de aceasta conducere criminala…

  51. -cont- cat despre oaia tzurcana, iar behaie aiurea, deci ea asteapta raspunsuri(planuri, etc.) chiar de la pensionarii speciali,adica judecatorul zice hotului:” alegeti pedeapsa, cu executare sau cu suspendare, iar daca nu, vino tu cu alta propunere…” Ea vrea ” sa reduca inechitatile”, ce ai spune oaie tzurcana, despre eliminarea TOTALA a acestui sistem de furat si exploatare a celor care muncesc si CONTRIBUIE la fondul de pensii?

  52. Medicul Octavian Jurma sustine ca nu este eficienta platirea medicilor de familie pentru vaccinare: „Haideti sa dam banii astia celor care se vaccineaza”
    Medicul infectionist Octavian Jurma vine cu o propunere pentru eficientizarea campaniei de vaccinare…”_____——_____ Chiar daca mai tarziu, mai bine decat niciodata, propunerea este f.corecta, asta spuneam chiar eu, inca din Ianuarie(15/01/2021 la 20:13), la articolul „Isi doresc partidele , cu adevarat alegeri anticipate?…” , cred ca 1, 5 Miliarde lei ar fi suficienti pentru actiune, adica o suta lei pentru vaccinat, platit la rapel…///
    2- Investigatori federali au perchezitionat apartamentul lui Rudy Giuliani si au confiscat dispozitive electronice(…)___—–___ din pacate(pentru Giuliani- care a fost un excelent primar al New York-ului), „profetia ” mea se adevereste, „profetie” facuta imediat dupa „insurectia” de la Washington, scrisa (ca si comentariu- 07/01/2021 la 00:54) la articolul „orban, de la Extaz la Agonie”….Si chiar daca aceasta perchezitie vizeaza ceva (in legatura cu Ukraina), poate fi doar o „invaluire”, pentru ca ” de la una se ajunge la alta”, in documentele unei firme de advocati, zac multe lucruri…

  53. Maia Sandu: Guvernul este obligat sa aloce bani pentru organizarea alegerilor.(…)___—–____ asta este precum cu a bea aghiazma, deci vrea sau nu vrea, guvernul trebuie sa plateasca, cine ar putea , altfel?!///
    2-Diana Sosoaca, despre o candidatura a sa la alegerile prezidentiale din 2024: „Nu m-am gandit eu, dar s-a gandit o parte a poporului roman”(…)___—–___ banuiam eu ca principala trasatura de caracter a ei , trebuie sa fie modestia…

    1. Problemele penale din trecutul a trei deputați AUR. Ce descoperi dincolo de CV-urile oficiale ale aleșilor (Marți, 04 mai 2021, 06:55.)Deputații Ringo Dămureanu, Mircia Chelaru și Florin Pușcașu au avut de-a lungul timpului probleme cu justiția. Toți trei s-au ales cu condamnări penale, pe care Valeriu Nicolae le scoate la iveală într-un nou articol publicat de Libertatea.____—–____ e cam nedrept sa sari la gatul membrilor doar a unei anume formatii politice, pentru motivul ca este ,acum, cumva, interesanta, practic asa specimene gasesti in toate partidele, parlament si guvern, si chiar cu densitati mai inalte….

  54. „Minune” in Vinerea Mare: fostul presedinte basarabean Igor Dodon a scos o pasca ambalata din cuptorul incins cu mainile goale .
    (Alina Toma-Vineri, 30 Aprilie 2021, ora 12:45)____—–____ s-ar putea ca aceasta pasca sa-i stea in gat, adica sa-i dea o idee Maiei Sandu si sa puna shaua pe drac(cum s-ar zice) adica sa repete biblica experienta (din Daniel 3:13-30), si sa-l arunce in cuptorul incins, pe Shadrac si tovarosii sai…

  55. Aur si lista uri.( Madalin Hodor) „..propaganda neolegionară, naționalismul de sorginte ceaușistă, radicalismul ortodox …”___—–___ cat a durat legionarismul romanest,?Nici 50 de ani, la fel si nationalismul ceausist, RADICALISMUL ORTODOX este cel SECULAR si pe care s-au dezvoltat si legionarismul si nationalismul ceausist( ceausescu a folosit la fel de bine bor-ul*), practic bor-ul romanesc reprezinta chintesenta continua a indobitocirii in masa, cat si un terorism (subliminal, deocamdata) autohton institutionalizat, asa cum mai toate marile religii au fost la un anume moment istoric…(* una din marle lovituri data de bor Romaniei si romanimii (si care nu mai poate fi reparata), este ANULAREA ISTORIEI, prin distrugerea a milioane de documente istorice, pentru ca orice biserica avea propriile inregistrari(paralele cu statul) de nasteri si moarte, de ctitorire a unui drum, a unei scoli, a unui mic spital, etc., iar toate acestea au fost distruse, la fel si cele ale catolicilor(dupa preluarea criminala a proprietatilor acestora, de catre bor), si asa se face ca aflam de ctitorirea unei localitati( sau alte informatii istorice), de la calatori straine, pe meleagurile noastre, sursele autohtone lipsind, fiind distruse…La fel au fost distruse si inregistrarile oficiale, tocmai pentru ca „lumea noua” nu trebuia sa stie ca primariile comuniste, sediile militiilor, al CAp-urilor , IAS-urilor, fabricile si uzinele, etc, etc, au fost construite de „vrajmasii poporului”, si inca construite la o calitate(si rezistenta) , pe care regimul comunist a atins-o doar rareori…Culmea este ca, actualii (si recentii) neocomunisti s-au infratit cu burghezo-mosierimea de dinainte de 1947, la care au cooptat oficial si din plin, bor-ul, iar rezultatele sunt pe masura : O NATIE DISTRUSA, aproape de punctul de a iesi din istorie…)

  56. Rusia a trimis a doua transa de vaccinuri Sputnik 5 in Republica Moldova. Politicienii pro-rusi sunt primii care vor sa se imunizeze.(…)___—-___daca si prin RM se stie de proverbul cu ” Prietenul, la nevoie se cunoaste”, s-ar putea ca aceste actiuni sa „lucreze” la inima multor unionisti(pana acum)…
    2- Raluca Turcan, mesaj de Ziua Muncii: „Saracia si valoarea muncii raman o mare problema in tara noastra”(…)____—–_____ ce behaieli mestesugite! Sigur ca aceste 2 lucruri sunt o problema, dar amandoua(ca si altele) sunt EXCLUSIV DATORATE politicienilor ca aceasta oaie buna de gura, care stie f. bine ca ea si cei ca ea(adica PARAZITI SUPRANUMERARI), castiga si de 10 ori mai mult ca cei care real, muncesc…Asa ca oitza nazdravana, ia-te de copita cu Anca Dracu, care in Decembrie(daca nu Noiembrie) 2020, vorbea „sus si tare” de 300 parlamentari, apoi -cu guritza moale- a amanat pentru sfarsitul lui Ianuarie si apoi Februarie, si -iata!- se face jumatate de an si marea liniste s-a asternut peste „planul ei”, care de la inceput a fost doar o petarda populista, mincinoasa, in ochii prostimii…

    1. Presa rusa ataca influenta Romaniei la Chisinau. Afirmatii controversate: „Romanizarea” Moldovei a dus la razboiul sangeros de pe Nistru.___—-___ este probabil ca aceasta situatie (cronicizata, oricum) sa nu se termine in sunete de cimpoaie ci mai degraba in zanganit de sulitze…

  57. Tara care a inceput concedierea angajatilor care nu se vaccineaza. Primele persoane care au ramas fara loc de munca.”…Noua Zeelanda…” ____—–____ iar Australia nu a trimis nici macar un singur hidroautobuz pentru repatrierea celor aflati in India, dimpotriva le-a prezentat optiunea cea mai „buna”, inchisoare, sau-in cel mai bun caz- o amenda uriasa, daca indraznesc sa se intoarca in tara, pana la „noi ordine”…E clar ca aceste 2 tari nu au auzit de sultanul i-han si umanismul sau de promenada, care a adus boala in tara la modul constient si voluntar(aducand in tara mii de persoane , exact din focarele europene ale timpului, Italia si Spania) , probabil ca restrictiile imblanzite-pentru paste, de fapt pentru a face hatarul popilor si a nu le subtia veniturile- vor avea ca si urmare o alta recrudescenta a bolii si alte mii de morti , absolut fara sens…

Lasă un răspuns la LevSt. Anulează răspunsul

%d blogeri au apreciat: