Moartea unui sistem!
După primul tur al prezidențialelor, am zis că nu mai scriu, nu mai fac analize. Am luat decizia din motive personale. Dar, am început să primesc mesaje: ce se întâmplă, de ce nu scrii, e grav, ce votăm duminică?
Realitatea ( prin ochii mei) este următoarea.
Acum se produce moartea unui sistem. Depinde de noi cu ce îl înlocuim. Cu un sistem mai periculos sau nu. E bătălia între modernism și un protocronism updatat.
Trebuie să recunoaștem că partidele politice vechi, PSD și PNL, au eșuat în multe privințe. Deși sunt mulți oameni buni în eșaloanele inferioare, majoritatea s-au gândit doar la combinații, la cum facem bani pentru noi, nu la ce facem pentru țară. Generația veche a acestor partide a dus România în NATO și în UE. Generația nouă, venită la putere, a fost mult mai slab pregătită și mai avidă după bani.
USR a fost prea taliban în unele momente, prea naiv și prea autosuficient. Au fost și sunt mulți oameni mișto dar, întotdeauna când pui într-o cameră 10 oameni deștepți, o să fie o bătălie despre cine are dreptate și nu o să vezi niciunul că se duce să dea un pliant pe stradă.
În timpul ăsta a apărut AUR.
Este moartea unui sistem. Vechii securiști s-au regrupat. Au 1-0 în bătălia cu noile servicii. Investigația Snoop surprinde foarte bine acest lucru. Aceștia aveau acces la fonduri, cei din DIE știau ce este comerțul exterior și au produs. Acum nu mai pot face afaceri ”pe vechi”. Vor un sistem așa cum era pe vremuri. Fără frica de a fi luați și cercetați.
Sistemul vechi s-a regrupat și a încercat să își creeze mecanisme de control și de exercitare a puterii. Și a apărut AUR.
Este ușor să vinzi ”suveranismul”, excepționalismul românesc a fost creat de comuniști-protocronismul. Există în popor, în generațiile anilor 50 plus, sămânța. Trebuie udată. De aceea, lideri precum Georgescu au cum să prindă.
În războiul hibrid declanșat de Rusia, în urmă cu mulți ani, nu am mai putut ține pasul. Când au început teoriile conspiraționiste, anti-vaccinismul, propagarea tâmpeniilor cu ”tunelurile dacice”, le-am lăsat să se propage. Nimeni nu cred că a evaluat că acestea, în corelație cu tezele susținute de ”suvernaiștii patrioți”, vor face prăpăd.
Democrația – dreptul de a spune tâmpenii – a fost învinsă de sistemul autoritar – război hibrid – împinge-le și joacă-te cu mintea oamenilor.
În timpul ăsta…AUR creștea. Georgescu lucra.
Am fost prinși de o schimbare de paradigmă la nivel mondial. Progresismul dus la extrem. Discriminarea pozitivă băgată cu forța pe gât a creat un răspuns. Din păcate, nu am avut creier și ne-am furat-o și noi când am făcut Referendumul pentru familie. Am spus și atunci, spun și acum, tema aceasta a produs cea mai mare fractură în societate. În România nu exista tema asta. A fost împinsă atunci de ruși și ne-am dus pe fentă, iar unele partide au promovat-o ca să câștige puncte.
Sunt un om de centru. Nu vreau nici prea mult progresism, nici prea mult conservatorism, dar nu o să mă sperie un gay mai mult decât un tanc rusesc.
Trebuie să recunosc că doctrina Gherasimov a prins perfect pe fondul prostiei noastre. Occidentul decadent e înjurat acum, pentru că vedem doar părțile rele. Ne-am săturat de bine. Credem că e un dat.
Este moartea unui sistem.
Ne-am ocupat mai mult de făcut bani, ne-am ocupat mai mult sa încercam să ne câștigăm traiul și astăzi copiii noștri se uită pe Tik Tok și zic: ce mișto e Georgescu! Ce mișto e influencer-ul cutare care nu are pic de școală, dar propagă tâmpenii. Și uite așa, e greu să îi mai spui unui copil că trebuie să învețe ca să facă o meserie, când poate câștiga bani din influencereală.
E moartea unui sistem. Lumpen proletariatul preia Revoluția. Orbiți de ură, orbiți de frustrare vor să dea cu parul sistemului. Dacă judeci prin prisma lor, au dreptate. Nu mai suportă inechitățile, hoția, corupția. Nu mai vor să audă ”desființăm pensiile speciale în 30 de zile”, dar să nu vadă nimic.
Ce nu pot ei pricepe e faptul că nu e o soluție să ieși din UE și din NATO, că România niciodată nu a fost excepțională, că în timp ce Vestul avea Universități și Parlament, noi trăiam în bordeie.
Ce se întâmplă acum se putea observa demult. Am scris că AUR va ajunge al doilea partid cu trei ani în urmă. Se putea vedea foarte bine. Și au mai văzut și alții. Nu mai contează ce a fost.
Important e ca duminica asta să ieșim la vot, să ne salvăm de frustrările noastre, să fim mai deștepți, mai buni, mai altruiști decât conducerile partidelor democratice și să îi salvăm și pe ei și pe noi. Să salvăm drumul pentru care unii au murit în 1989.
Este important să resetăm jocul, să înlocuim sistemul vechi cu ceva mai bun, nu cu ceva mult mai rău.
7 comentarii