Problema USR+
Alianța între USR și Plus+ a fost o mișcare de voință importantă pentru reconfigurarea scenei politice. Așa cum arată unele sondaje de opinie, USR+ are încă de la înființare un capital promițător de aproximativ 18%, destul de apropiat de PNL și PSD (în vizibil picaj, după erorile guvernării și apariția alternativei ProRomânia). USR+ are multe avantaje față de partidele clasice, printre care putem enumera: numărul mare de voluntari, dominarea mediului online (comunicarea viitorului), lideri relativ curați și educați.
Există, sigur, și deficiențe pe partea de comunicare (mesaje extremiste din partea unor voci importante), lipsa experienței politice (fotografia de grup cu Dăncilă la guvern), lipsa unei doctrine închegate (un amestec de principii socialiste, liberale și chiar conservatoare). Toate acestea pot fi compensate de entuziasmul pe care USR+ reușește să-l provoace într-o societate bolnavă de neîncredere în clasa politică.
Și, totuși, problema serioasă a construcției nu constă în aceste mici scăpări sau derapaje inerente oricărui început. Problema serioasă este tendința alianței de a se construi în jurul unei figuri. Este vorba de Dacian Cioloș. Așa cum am văzut, USR a putut funcționa foarte bine fără o asemenea figură emblematică și a câștigat un scor importat în București și, la șase luni după, chiar la nivel național (a reușit să intre în Parlament cu un scor mai mare decât al unor partide mai titrate, de exemplu PMP și ALDE).
Pe de o parte, trebuie spus că vremea partidelor de lideri a cam trecut în România. Chiar PNL, astăzi, funcționează mai degrabă printr-o conducere colectivă, cu mai multe figuri aflate la cârma partidului. USR, cu Nicușor Dan, Cristian Ghinea, Dan Barna, a funcționat la fel.
Pe de altă parte, deși Cioloș are o popularitate relativ bine conservată de pe vremea când a fost prim-ministru, nu este nici pe departe un lider de tracțiune. Ba chiar are destule vulnerabilități, nefiind o figură nouă în politica din România, așadar nevoit să facă destule compromisuri în cariera lui (pe când a fost ministru al agriculturii din partea PNL sau chiar premier tehnocrat, susținut de PSD si PNL în Parlament). Problema serioasă este că Cioloș este înconjurat de oameni cu experiență politică precară și cu viziuni infantile asupra a ce înseamnă politica, societatea și mai ales comunicarea.
”Cazul Oana Bogdan” este unul ilustrativ – o tânără arhitectă visătoare care a scris un comentariu inocent despre ”desființarea proprietății” la o postare mai veche. Asta în sine nu e ceva serios. Serios a devenit atunci când Oana Bogdan a ales să formuleze o replică detractorilor săi în care mai mult s-a afundat, arătând că nu înțelege foarte bine conceptele pe care le folosește (consideră serviciile de tip Uber un tip de transfer de proprietate într-un bun comun, când, de fapt, avem de-a face cu piață pură). Așadar, o eroare de comunicare jenantă.
Asemenea oameni, în cercul apropiat al lui Cioloș, chiar dacă au mult entuziasm și probabil și o doză de oportunism, nu ajută prea mult alianța USR+. Cioloș devine un magnet pentru această tipologie, considerat un fel de lider maxim, vulnerabilizându-l la fel de mult cum vulnerabilizează alianța. Dar să nu uităm că USR+ are și alți lideri promițători (Dan Barna, Clotilde Armand, Vlad Voiculescu, Cristian Ghinea, Claudiu Năsui, Stelian Ion ș.a.). Cei mai mulți nu au nici pe departe ”pasivul” lui Cioloș și totuși parcă nu sunt la fel de vizibili ca Cioloș în spațiul public.
Înțelept ar fi ca alianța să nu construiască doar în jurul lui Cioloș, nici din punct de vedere al comunicării, nici din punct de vedere al deciziei. Ar trebui să fie mai degrabă o echipă de lideri politici, curățați de diverși ”atârnători”, care să compenseze chiar prin ideea de echipă vulnerabilitățile unuia sau altuia din lideri și care să fie responsabili împreună de strategia de comunicare.
