Hrituc.ro

Blog personal de analize politice
Dodon deturnează nava Maiei Sandu spre Est

Dodon deturnează nava Maiei Sandu spre Est

Ieri s-a încheiat o etapă din parcursul diplomatic al Președintelui Dodon, dar și al liderilor ACUM. După eliminarea regimului Plahotniuc și venirea la putere a alianței PSRM-ACUM, a urmat un întreg proces de recunoaștere a acestei noi puteri, precum și de afirmare a sprijinului pe care îl are de la partenerii din vest, dar și din est.

Liderii politici din Moldova au fost primiți în cancelariile străine, s-au făcut poze, s-au dat mesaje de susținere. După multă vreme și Dodon a bifat niște vizite extrem de importante la nivel de imagine. Estul și Vestul au făcut toate gesturile de imagine posibile ca să își afirme sprijinul pentru noua putere de la Chișinău.

A fost un bun prilej pentru a vedea jocul liderilor din Moldova.

Se pare că într-un final, toți politicienii observă același lucru. Se cântă pe două voci în domeniul politicii externe în Moldova. Sunt două viziuni distincte. Sunt două mesaje diferite, deși s-a convenit altfel. Este rău pentru o țară să dea mesaje contradictorii în afară, oricine poate profita de acest lucru. Politica externă a unei țări trebuie să fie unitară, trebuie să existe o coerență a mesajului, pentru a putea să îți îndeplinești obiectivul. Când sunt două ”voci” va fi loc întotdeauna pentru interpretări.

Președintele Dodon pare că deturnează politica externă. Ca să mă exprim plastic, în ton cu Maia Sandu, președintele pro-rus deturnează nava de la drumul inițial și o duce spre est, deși direcția setată pe gps era spre vest.

Discursul lui Dodon de la ONU a fost poate cea mai bună dovadă. Dodon a ținut un discurs pentru urechile lui Putin și și-a bătut joc de toate eforturile diplomației moldovenești de până acum, n-a scos niciun cuvânt despre retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Probabil, nici nu va scoate vreodată. În schimb, insistă pe ”neutralitatea” Republicii Moldova deși nimeni nu îi contestă acest statut. Cred că liderii străini își râd în barbă și își șoptesc în gând ”ce e și cu măscăriciul astă care proclamă atât neutralitatea când el are trupe rusești pe teritoriu său și nici măcar nu are curajul să le ceară retragerea”.

Liderii ACUM au văzut și ei și au realizat că Dodon îi trage pe sfoară. Popșoi chiar remarcă ”De aceea, poziția este a președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, și nicidecum a majorității parlamentare sau a Guvernului Republicii Moldova. Pentru că la tribuna ONU se putea spune mult mai tranșant, legat de necesitatea evacuării trupelor ruse din Republică”.

Liderii ACUM încep să realizeze jocul dublu al lui Dodon. Au văzut ce înseamnă în plan intern, cum recurge la o ”dodonizare”, o preluare a pârghiilor de putere a fostei puteri, care n-are nicio treabă cu mult clamatul obiectiv de dezoligarhizare, acapararea instituțiilor statului. În aceste momente, pot vedea și jocul în plan extern. Cred că sunt destule dovezi ca să realizeze că Dodon este duplicitar și joacă partitura lui și nu partitura convenită. Zi de zi președintele pro rus încearcă să deturneze guvernarea de la obiectivele propuse, atât în plan intern cât și în plan extern.

Liderii ACUM nu trebuie să minimizeze jocul lui Dodon. Plahotniuc a făcut asta, a crezut că îl are în buzunar și l-a un moment dat s-a trezit că cel pe care îl sponsorizează face joc dublu. Voronin a pățit la fel. Sunt destule elemente din trecut care dovedesc ”caracterul politic” al președintelui și sunt destule dovezi din această perioadă despre modul în care acționează Dodon.

Toate aceste lucruri sunt cunoscute la București, faptul că Dodon are un stil duplicitar și că face un joc incorect. De altfel, faptul că există elemente de neîncredere în Dodon și că România este sceptică și îl privește cu neîncredere

se poate observa chiar în poziția Președintelui Iohannis.

În timpul ”scurtei întrevederi”pe care a avut-o Iohannis cu Dodon (scurtă întrevedere ca termen este folosit în titlul comunicatului și asta spune multe) președintele României i-a atrat atenția lui Dodon pe un subiect extrem de important.

Președintele Klaus Iohannis a abordat și tema conflictului transnistrean, făcând trimitere la unele inițiative recente. Președintele României a arătat că țara noastră este direct interesată de evoluțiile privind acest dosar, având în vedere interesele de securitate ale României. Astfel, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că din perspectiva României, care sprijină soluționarea acestui conflict cu respectarea frontierelor internațional recunoscute ale Republicii Moldova, este important de evitat orice soluție care implică federalizarea Republicii Moldova sau altă formulă, care ar afecta vectorul său pro-european.”

Cuvintele cheie aici sunt: este importat de evitat orice soluție care implică federalizarea.

Cred că interpretarea corectă aici este următoarea: Președintele român îi atrage atenția că România nu poate accepta în niciun fel un demers de ”federalizare”.

Iar acest lucru îl face în ”scurta întâlnire”, tocmai pentru că știe, pentru că are elemente, informații că se lucrează la un astfel de demers din partea președinției moldovene. Dacă nu existau astfel de informații certe, atunci Klaus Iohannis nu ar fi ”apăsat” atât de tare pe aceste cuvinte, în cazul unei întâlniri formale.

Maia Sandu și liderii ACUM au mai deja prea multe dovezi despre jocul lui Dodon. Văd și ei cum ”nava este deturnată”. Dacă vor rămâne prinși în aceeași postură, blocați, fără capacitate de acțiune, să nu se mire când o să vadă rezultatele electorale. Dacă data trecută i-au imputat PDM-ului că l-au făcut președinte pe Dodon, acum vor trebui să își facă mea culpa pentru faptul că chiar ei îl vor purta spre un nou mandat pe Igor Dodon.

2 comentarii

  1. „Dodon este duplicitar…”____–-____ duplicitatea est-europeana si mai ales romaneasca*** (prin extensie deloc fortata, si R.Moldova) este trasatura de baza a conducatorilor politici, inca nu ma pronunt definitiv asupra acestei Maia, dar se pare ca balanta inclina -chiar daca greu de sesizat- ca ei insasi ii plac deturnarile spre est…(*** interesant comentariul unui personaj din piesa „Watch over Rhine” ( si film in 1943) scrisa in 1941(!!!) in care se arata clar ca „diplomatia” romaneasca era deja considerata oportunistica si duplicitara, contele Teck de Brancovis,(„diplomat roman) joaca la 2 capete-pentru bani- cu USA si Germania nazista…Iar in 1943 celebra antropologista (Ruth Benedict) , care nu a vizitat niciodata Romania, a vorbit despre hedonismul aproape patologic si pagubos al societatii romanesti, asa cum tot ea -chiar in criza de timp- si-la fel- nevizitand niciodata Japonia, a salvat atat Casa imperiala Japoneza, cat si Japonia ca tara, la acea data se dorea eliminarea Monarhiei Japoneze, insa aceasta remarcabila femeie-antropologist, pe un scurt studiu sociolog pe japonezi rezidenti in USA, a rasturant aceasta idee politica, si chiar asa, ce ar fi devenit Japonia ca republica? Un adevarat teatru de razboi civil si inca unul interminabil, cunoscand tenacitatea si mentalitatea samuraica despre infrangere/victorie si onoare…

  2. Ruth Benedict,1946-”The Chrysanthemum and the Sword”, care a devenit instantaneu un best- seller, inclusiv in Japonia, unde inca este subiect de studiu cultural…

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: