Hrituc.ro

Blog personal de analize politice
Pe cine ar avantaja o dezbatere televizată? Nicușor Dan, Firea, Băsescu…Tăriceanu?

Pe cine ar avantaja o dezbatere televizată? Nicușor Dan, Firea, Băsescu…Tăriceanu?

De-a lungul timpului, s-a putut observa cum dezbaterile televizate pot schimba în ultimul moment soarta alegerilor. Poate momentul cel mai de impact pe care publicul l-a reținut a fost dezbaterea din campania prezidențială din 2009, atunci când Traian Băsescu l-a făcut șah mat pe Mircea Geoană, presându-l să zică dacă a fost în vizită la Vântu. În campania prezidențială din 1996, Emil Constantinescu îl întreba pe Iliescu dacă acesta crede în Dumnezeu, iar în campania din 2004, același Traian Băsescu l-a pus în dificultate pe Adrian Năstase când i-a spus ”ce blestem pe acest popor să aleagă între doi comuniști!”.

Toate aceste replici au rămas în memoria colectivă. La timpul lor ele au avut un puternic impact asupra electoratului și au contribuit la formarea intenției de vot.

O dezbatere televizată înseamnă nu doar expunere, câștigarea de notorietate dar și șansa de a arăta publicului că tu, candidatul, ești mai bun decât adversarul tău. Poți să îl ”faci praf în direct” și să marchezi puncte bune care să facă diferența. De obicei, candidații care sunt în goană după procente, cei de pe locurile 2 și 3 aleargă după această dezbatere și ar face orice pentru ca ea să aibă loc. Candidatul de pe locul numărul 1 poate să evite o astfel de dezbatere, pentru că el trebuie să își conserve avantajul și să nu riște. Asta dacă nu există o presiune publică enormă și candidatul de pe locul unu nu ar da semne că este slab, în cazul în care nu participă, și ar pierde procente din cauza absenței.

 

Vom asista la dezbateri televizate în cursa pentru Primăria Capitalei?

 

Mai mult ca sigur că publicul va cere acest lucru, televiziunile vor încerca să organizeze o dezbatere pentru a-și crește rating-ul. Mare întrebare este în ce format va avea loc o dezbatere. Pe cine ar avantaja o participare într-un anume format și pe cine nu? Sunt întrebările pe care și le pun toate staff-urile într-o campanie.

 

Formatul unu la unu: Între primii doi candidați din sondaje

 

Teoretic, în momentul în care ai doi politicieni care polarizează scena politică și care adună împreună aproape 70% din opțiunile de vot, ar fi normal ca dezbaterea să aibă loc între cei doi. Restul candidaților sunt marginali.

Acest format îi avantajează clar doar pe cei doi implicați. Amândoi își pot da mesajele, pot să se contreze și își pot da replici. O dezbatere între Nicușor Dan și Gabriela Firea ar putea fi echilibrată, deși sunt două personaje total diferite. Firea are experiența în televiziune, comunică bine, dar în ultima vreme a avut doar interviuri ”aranjate”, în care moderatorii nu i-au pus probleme, au ajutat-o să își dea mesajul. Ultimul interviu în care a fost încolțită de un ziarist a fost cel realizat cu G4 Media și unde s-a văzut că primarul în funcție are ezitări.

De-a lungul timpului, am mai putut observa că Gabriela Firea a făcut greșeli flagrante de imagine, greșeli nepermise, fie că vorbim de mesajele din campania prezidențială, când l-a atacat pe Iohannis pentru faptul că nu are copii, fie că vorbim de evenimentul organizat pentru Simona Halep sau despre afirmații privind ”sârma” pusă de adversari.

Nicușor Dan nu are apariții explozive, este ușor taciturn, trebuie să scoți cuvintele cu cleștele din gura lui și poți spune că este “moartea pasiunii” pentru un ziarist, care încearcă să scoată o știre din ce spune. Doar că, într-o dezbatere doar cu Firea, el este avantajat, pentru că vine de poziția opozantului, care poate critica și datorită faptului că este primul în sondaje, poate să scoată un ”egal” în urma acestei apariții, nefiind obligat să forțeze și să o facă șah mat pe contracandidata sa.

 

Formatul în 3: Firea, Nicușor Dan, Băsescu.

 

Intrarea lui Băsescu într-o dezbatere televizată cu cei doi ar fi spectaculoasă. Băsescu are o experiență uriașă în războiul politic, este spontan și poate lovi necruțător. Este un real pericol pentru orice om politic, atunci când intră în război unu la unu.

O dezbatere în trei ar fi însă extrem de periculoasă pentru Nicușor Dan. Traian Băsescu vrea să rupă procente de la dreapta și probabil tirul său ar fi reglat în special înspre candidatul susținut de PNL și USR-PLUS. Fostul președinte ar putea să o menajeze pe Gabriela Firea și să îl pună în dificultate pe cel de la care poate lua voturi.

Acest format ar avantaja-o clar pe Gabriela Firea, care ar putea să câștige din ”demolarea” lui Nicușor Dan de către Băsescu. Pentru fostul președinte, o apariție de acest gen ar fi extrem de benefică, pentru că are nevoie de ”orice explozie”, pentru a obține un scor cât mai bun. Singurul dezavantajat din această dezbatere ar fi Nicușor Dan.

 

Ce poate propune N Dan pentru a evita o dezbatere cu Băsescu și G Firea?

 

Staff-ul lui Nicușor poate propune, la negocierile care au loc înainte de fixarea unor dezbateri, ca aceasta să fie organizată cu toți candidații înscriși în cursă. Dezbaterea s-ar ”dilua” foarte mult, Dan nu ar mai fi singur ”împotriva” a doi adversari, ceilalți ar dori să se remarce și ei și ar ataca-o atât pe Gabriela Firea cât și pe fostul președinte. Probabil, televiziunile nu ar fi interesante de o astfel de dezbatere și este o probabilitate mică ca aceasta să aibă loc.

 

O dezbatere în 4: Firea, Nicușor Dan, Băsescu, Tăriceanu

 

Dan poate cere o astfel de dezbatere, invocând faptul că este necesar să existe o dezbatere între liderii și candidații partidelor care au avut reprezentare în Consiliul General, care au administrat Bucureștiul până la această oră. Este cunoscut faptul că la nivelul Consiliului General, ALDE-PSD și PMP au susținut proiectele primarului general și a existat o bună colaborare între aceștia.

 

Aducerea lui Tăriceanu ar putea schimba dezbaterea și ar putea echilibra lucrurile. Dacă trecem peste prima impresie, în care am putea spune Nicușor Dan ar fi împotriva a trei adversari, și am analiza modul în care ar trebui să se poziționeze fiecare candidat, am putea spune că această variantă ar fi mult mai bună pentru Nicușor Dan decât o participare în 3.

Tăriceanu ar intra într-un ”război” cu Traian Băsescu. Șeful ALDE are nevoie ca de aer să treacă pragul electoral, ca partidul său să nu rămâne pe dinafară. Tăriceanu ar fi nevoit să obțină totul dintr-o astfel de întâlnire. De asemenea, șeful ALDE ar fi obligat să o atace și pe Gabriela Firea, chiar dacă nu foarte dur, dar ar trebui să se diferențieze și față de aceasta.

Tăriceanu nu mai ia de mult voturi de la liberali, el are un bazin în rândul social democraților mai moderați și cele 3-4 procente pe care le are în sondaj vin din această zonă. El ar trebui să transmită un mesaj și pentru aceștia, ceea ce ar însemna să pună reflectorul și pe nerealizările Gabrielei Firea.

Cel mai mult ar câștiga Nicușor Dan de pe urma acestei dezbateri, datorită faptului că ar putea arăta ce înseamnă ”politicienii vechi”. Tăriceanu și Băsescu sunt politicieni erodați, cu experiență mare, dar cu o tracțiune mică la vot. Ei pot produce ”damage” contracandidaților, dar e mai greu să atragă voturi.

Imaginea care ar putea rula pe televizor și pe care ar putea să o exploateze Nicușor Dan ar fi ”trecut versus viitor”.

Este un format de dezbatere care i-ar conveni atât lui Tăriceanu, Băsescu și Gabrielei Firea și care ar putea fi o soluție de compromis pentru Nicușor Dan, în cazul în care ar fi forțat să participe la o dezbatere doar cu actualul primar și cu fostul președinte.

 

Mai este puțin până la startul campaniei. Vom vedea ce strategii vor alege candidații și în ce condiții vor participa aceștia la dezbaterile televizate. Cert este un lucru: unii candidați vor alerga și vor face totul pentru a participa la o dezbatere cu primii doi clasați!

 

Acest articol a fost publicat pe Ziare.com

14 comentarii

  1. Cert este un lucru: unii candidați vor alerga și vor face totul pentru a participa la o dezbatere cu primii doi clasați!”___—-___cel putin -macar in aceasta circumstanta- este vorba de un oportunism de inteles, chiar pozitiv, mi se pare normal ca orice candidat(oricat de joase are cotatiile) sa aiba si el/ea cele 15 minute de faima si -cine stie?- poate chiar invarte roata norocului…Altfel, Romania chiar se prabuseste sub un oportunism deshantzat, alimentat de „marii intelectuali ” ai natiei, adica profesori universitari si academicieni, care -clar, pentru bani- au creat oportunitati pentru mii de escroci 9 si indivizi cu !Q , la genunchiul broastei) sa devina posesori de diplome universitare si doctorate, care -din orice unghi- este una din mijloacele cele mai infame de a distruge o societate…///2- În ” Cultura şi comportamentul la români”(1943), Ruth Benedict surprinde modul de organizare a traficanţilor de influenţă şi al speculatorilor. „În afară de avocaţi, există mulţi indivizi disponibili să ofere asistenţă în administrarea afacerilor particulare. Aceştia sunt deopotrivă bărbaţi şi femei şi se numesc „afacerişti”. Ei acţionează ca intermediari în dispute, oferă bacşiş reprezentanţilor guvernamentali şi participă la tranzacţii. […] Unii s-au specializat în obţinerea de posturi de muncă, pentru care, ca onorariu, primesc salariul pe trei luni de la postulanţi….”
    „Oportunismul românesc este o expresie a hedonismului românesc”. Românii erau prezentaţi ca având o dorinţă arzătoare de a se îmbogăţi cu orice chip şi prin mijloace cât mai simple. Pasiunea lor pentru jocurilor de noroc,…” ///In acelasi an, dar bazat pe o piesa din 1941, filmul „Watch on the Rhine” descrie oprtunismul criminal al contelui Teck De Brancovis, un roman(ajuns in USA prin mariaj-probabil tot ca si o oportunitate de ” mai bine”) care juca la doua capete, unul fiind ajutorul dat nazistilor, desigur pentru bani…

  2. Cine deține monopolul adevărului? Cine poate să certifice că drumul Occidentului este cel infailibil, garantează succesul, prosperitatea socială, morală, spirituală?-Adaptare după dialogul dintre Acad. Ioan Aurel Pop şi Preotul dr. Ion Alexandru.(…)___—-___ In primul rand, raspunzand la titlu, se stie deja ca monopopul adevarului nu poate fi detinut de nimeni, ba mai mult, intotdeauna sunt mai multe adevaruri…Mai departe , despre „garantarea succesului”, raspunsul este evident si palpabil, adica este dat istoric si la zi, si-chiar daca nu exista absolutism in aceasta ecuatie- este evident ca macar de vreo mie de ani, occidentul este de mult mai mult succes…Insa cand un pres-edinte de asa inalt forum, se pune la discutii cu un popa(deloc in contradictoriu, pentru a clarifica lucrurile), deja se ridica semne de intrebare , iar ultimul paragraf este doar o minciuna sfruntata, viitorologii -in special cu predictii pe secole- nu au nicio sansa sa vada daca au fost buni profeti , sau nu, iar majoritatea profetiilor s-au facut pe modele precedente(si statistici oneste-precum prognoza vremii), deci se pot adeveri, cat de cat…Iar minciuna cea mare rezida in „scapatul de dictatura in frunte cu preotii si praporii” , este inadmisibil pentru oricine sa sa induca o asa nerusinata deceptie, se stie clar , ca popimea(ortodoxa, in special) nu a participat la asa-zisa revolutie( dar s-au infruptat dupa), practic acea revolta din interior a fost facuta doar cu un singur scop, inlaturarea lui ceausescu (***) care incepuse sa dea semne de reala nebunie, iar masele de la sate (care -deobicei- sunt, real, asociate cu prapori si popi) nu au participat nici cu UNU la MILION la revolta, mai mult, aceasta a inceput datorita NU unui popa apartinand celor 86% din romani, ci unuia care apartine la restul de 13 la suta, iar-practic- dintr-o microminoritate de -probabil- sub 0, 5 %!!!Iar ” deciziile trebuie sa porneasca de la acea premisa”, ei bine, chiar asta fac, si tocmai pentru asta si rezultatele dezastruoase, este evident ca politicul romanesc jinduieste dupa alianta religioasa, pentru ca stiu ca impreuna pot tine sub contol masele, pentru a le exploata, manipula si chiar oprima, desigur mult mai discret si sub forme ” democratice”…(*** este clar ca cei doi interlocutori au fost de-ai sistemului -formati- pe vremea lui ceausescu, si le este rusine-sau ar trebui sa le fie- , precum la intreaga clasa a intelectualilor, pentru ca s-au coborat atat de jos sa accepte -si inca pe zeci de ani-ca sef suprem un individ de nimic, fara niciun fel de instructie teoretica sau practica, ceausescu nici armata nu a facut, a preferat sa stea in inchisoarea de la Tg. Jiu( pentru a nu fi trimis la razboi), unde a devenit gorila -efectiv- a lui gheorghiu-dej, el era mardeiasul care-i batea fizic, pe cei care nu se supuneau sau nu erau de acord cu dej, acesta fiind si marele motiv pentru care -ulterior- el a luat locul lui ghe.-dej; practic ceausescu a fost parazitul perfect, nu a fost in stare sa tina nicio slujba sau sa aiba o profesie, iar mai tarziu, a dezvoltat o viclenie de anvergura cu care a inselat chiar si pe unii occidentali, iar pentru a rezista-in interior- s-a transformat intr-un dictator si a inchis „ermetic” , granitele tarii…

  3. Fizicianul Cristian Presura demonteaza argumentele Academiei Romane. Riscul 5G, comparat cu cel al castravetilor murati
    (Joi, 27 August 2020, ora 19:20)Am vazut comunicatul Academiei referitor la 5G. Din pacate nu are linkuri la referinte, asa incat e greu de discutat…”___—___asta este “tehnica” singura pe care o stiu (asa-zisi!) academicienii romani, multi dintre ei(majoritatea) habar-nu-au ce inseamna aceast G5, si -cu siguranta- nici unul dintre ei nu a participat vreodata la minime cercetari in domeniu, practic “tehnica” lor este sa lanseze sperietori (“ocean de radiatii”) fara a avea nicio minima experienta deja derulata, iar comparatia cu castravetii murati chiar ca este valabila, da, EXCESUL de muraturi(in special din cauza sarii) creste riscul de cancer(de colon, de stomac, etc.) dar si o simpla lingura bine ascutita poate fi folosita ca si arma letala, deci este vorba de gradul si modul de folosinta a lucrurilor, cine ii pune pe cei ingrijorati, sa-si lase copii ore in sir pe telefoane mobile, jocuri electronice, etc.? Dar ” cum e turcul, e si pistolul”, cand un asa “distins” forum are ca sef un aliat si pion al fostei nomenclaturi si securitati( fara acordul acestora nu ar fi ajuns in veci, la respectiva functie!),asa ca nu mai trebuie sa mire pe nimeni aceste declaratii urechiste, probabil se face repetitie pentru marele anunt, ” Tehnologia G5 a produs, si imprastie Covirusul”, iar -ca support, alaturi de cel popesc- va fi invitata insasi Baba Vanga( or so), sa sigileze aceste ” descoperiri” ale academicienilor romani, care sunt cei mai densi pe metru patrat raportat atat la West cat si din est, dar care nu au produs nimic in ultimele zeci de ani, si ne apropiem de O SUTA de ani, ei nu sunt in stare sa construiasca niste autostrazi( pe care West-ul, nemtii , concret, le construiau pe la 1930) nu mai vorbim de trenuri de mare viteza, de rase de animale si soiuri de pomi f. productive/i si rezistente/i, la boli si daunatori, la conditii aspre de mediu, etc. In sfarsit, cum am mai zis, nu exista mai mare infamie sa-ti distrugi natia, decat prin aportul direct si subversiv al clasei intelectualilor, in Romania pseudo-intelectuali, care mimeaza si ei aderenta la stiinta, adica la rational, logic, gandire critica, dar care in realitate sunt doar farisei si hipocritzi, si -fara dubiu- ignoranti la multe capitole, insa au acea perversiune diabolica de a se arata ” stalpul de lumina”, si mai toata lumea stie cine se arata -mai tot timpul- “intr-un stalp de foc”…Tocmai pentru a-si ascunde incompetenta si a insela oamenii…

  4. Comunicatul in care Academia Romana isi exprima ingrijorarea fata de implementarea tehnologiei 5G, inlaturat de pe site-ul institutiei
    (Vineri, 28 August 2020, ora 15:49)

    „… Contactat telefonic de News.ro, presedintele forului, istoricul Ioan Aurel Pop, a transmis ca nu poate vorbi, apoi a revenit si a spus ca biroul prezidiului va formula un punct de vedere la 1 septembrie..”___—-___ fie ca e de ras , fie ca este de plans(merg si amandoua) , situatia este jenanta, dar cel putin tipica, marele maestru de ceremonii care a amanat sa comenteze, probabil pana-l gaseste macar pe mudava, daca nu vre’un popa mai dibaci la gura…Sau poate se abtin total, daca G5 vine in Romania, de la Pekin…

    1. Cum justifica Academia Romana comunicatul dubios referitor la tehnologia 5G care a disparut de pe site-ul institutiei: A fost menit sa invite la analiza
      (Miercuri, 02 Septembrie 2020, ora 14:36)(…)____—-_____ din ridicol au cazut in penibil, nici macar o scuza cat de cat acceptabila nu au gasit acesti “academicieni”, dar “tot raul e spre bine”, poate intelege si poporul roman pe cine suporta si pe cine plateste regeste(absolut pentru nimic!Poate 8-10 indivizi-din total- isi merita titlul si banii)) , desigur alaturi de alti inalti paraziti, cel putin 75% din armata, intreaga popime, diverse “fundatii”, multe ambasade si consulate,etc., etc.,in sfarsit, daca catzaitul (la mine) si ceilati doi criminali(I-han si orban) ar fi realisti(si onesti), cu banii economisiti de la sistarea salarizarii acestor loaze(la un minim calcul, cel putin 30 MILIOANE EURO/luna!!!-adica aprox. 0,5 MILIARDE EURO/an!!!), s-ar putea face minuni in economia si socialul romanesc…

      1. Copiii din Romania, Bulgaria si Chile inteleg cel mai greu ce citesc. Raport UNICEF devastator (Joi, 03 Septembrie 2020, ora 16:57) Un nou raport al UNICEF plaseaza Tarile de Jos, Danemarca si Norvegia pe primele locuri intre statele membre ale UE si ale OCDE in privinta bunastarii copiilor,…”——___—— Oh ! iarasi Monarhia! Sa ne mai scuteasca, ca -oricum- cu toata bunastarea lor generala si -la fel- si civilizatia, pana la urma raman cum STIM NOI(si daca “stim noi”, eheeee!, adica ‘anacronice’***…Nu-i asa?! Ha si ha! “Tari de Jos”! , suna precum in strabunescul ” Mic la stat,Mare la sfat”, dar nici asta nu mai are importanta la noi, care avem cea mai intinsa academie din lume(raportat la populatie, dar mai ales la “realizari”!), nu mai detaliem despre alte institutii (armata, clerul, etc.) care functioneaza pe acelasi principiu, adica PARAZITISM TOTAL si /dar DE LUX…(*** si pe deasupra-iarasi stim noi!- sug sangele poporului, la noi nici pomeneala, guvernantii sug banii poporului, asa ca diferenta este vizibila, GDP-ul nominal, per capita, la noi NICI 14 mii euro, la norvegieni, PESTE 82 MII euro!!!)

      2. – Adevarul.ro: FOTO Actul care arata ca presedintele Academiei Romaniei a fost membru UTC. Subprefectul de Cluj i-a publicat dosarul.(…)____—–____ pare o vendetta personala, cu o singura exceptie, daca nu cumva acest aurel pop NU a RECUNOSCUT, ca ar fi fost (deci dovada ca este mincinos) , altfel nu vad mare lucru in asta, ca a fost simplu membru utece, majoritatea romanilor au fost cuprinsi in ceva formatiuni politice, inclusiv pionierii, important este cum a actionat si cum actioneaza, pentru ca -este dovedit- au fost si inalti (ca functie) membri de partid, cat si militieni si securisti ( de accord, in numar extrem, extrem de mic) care si-au facut datoria fata de interesul general al societatii, fara a hartui, ameninta, etc., persoane particulare, sau a le aduce , altfel, diverse prejudicii….Si-in final- nici nu prea mai conteaza, cazul Ghe. Ursu, este ilustrativ, tarfa umanitatii( nu neaparat ca femeie) , “judecatoarea” mihaela nitu( sau nita?) a dat un verdict care exonereaza crimele politice ale securitatii/militiei, pe motiv ca ing. G.Ursu “detinea valuta”, ca si cum detinera -la acele timpuri – de cateva sute de dolari, ar fi fost vreo crima demna de pedeapsa capitala, insa se vede ca a fost(in viziunea lor), numai ca pedeapsa se aplica fara un process (cat de cat) legal, tocmai pentru ca -banuiesc- nici cel mai corupt judecator nu ar fi pronuntat pedeapsa capitala( nici macar severa) , pentru o asa “crima”…Practic Romania traieste intr-un neocomunism chiar mai vicios decat comunismul sadea, tocmai pentru ca -subteran- conducerea este tot in mainile fostei securitati si nomenclaturi comuniste…Si -desigur- ajutati de acest fel de indivizi, palavragii de duzina, ajunsi(cu acordul lor!) in functii de prof. universitari, academicieni, etc…

  5. 27 August, 2020-Se inchid granitele in jurul Romaniei. Dupa Ungaria, si Ucraina interzice de sambata intrarea strainilor(…)///2- Emmanuel Macron: “Inchiderea frontierei intre doua tari nu are niciun sens atunci cand exista focare”
    “… aceasta ar fi o masura contraproductiva…”___—-___ foarte corect Macron, singura solutie este “INCHIDEREA PLANETARA” pe un termen scurt (15 zile, timpul necesar aparitiei simptomelor la un infectat urmat de izolare si tratare) cu macar 3 dezinfectii, la fel de PLANETARE, ocazie cu care multe ale genuri de microbi vor fi lovite, si -de aici- s-ar putea trage o concluzie si incepe o noua practica, adica DEZINFECTII PLANETARE PERIODICE( 2-3 sau 4 ori/an) facute intr-o singura zi , nimeni nu ar pierde chiar nimic, toata lumea ar avea de castigat…Din pacate nimeni nu vrea sa preia idea si conducerea pentru o asa actiune benifica(chiar prin definitie), am trimis aceiasi cerere chiar si Papei Francis, nici macar un raspuns, probabil a intervenit proverbul” Pana la D-zeu, te mananca ingerii”, adica daca “consilierii” au intrebat pe unul de al lor(care este roman-trebuie sa fie si un roman acolo) si acesta “ma cunoaste”, este f. probabil ca nu a ajuns nimic la urechea papala…

  6. Capac peste megascandalul SRI.(anonimus.ro)” doctorate……cum vor fi acoperite pagubele. Cum vor fi restituite sumele de bani luate cu japca…”——___——Prin „amaratul” de Occident( Oh!Iarasi Occidentul!) este o vorba: „Urmareste banii si vezi cine, ce si de ce”, pentru ca -intr-adevar- „banul este raspunsul la toate”(Eclesiast 10:19) si in toate crimele economice(dar si de alta natura) banul(= bunuri, avere, putere de decizie si dominare, etc.) este motivatia savarsirii lor, in acest caz lucrurile chiar ar trebui sa fie simple, asa cum doar am zis(la alt articol-despre pensiile speciale), si aici, banii pot fi recuperati in contul legii primirii nejustificate de bunuri, bani, si folosirea lor in scopuri personale, in detrimentul interesului public.In primul rand -acum- trebuie un ordin inalt si legal( chiar decret prezidential) privind intreruperea acestor plati,si -in continuare- recuperarea sumelor deja platite, plus dobanda legala(si anumite fee-costul procesarii), iar in acest timp,”cu oxigenul taiat”(adica slabiti financiar), statul pregateste trimiterea lor in judecata , si chiar daca nu reuseste sa-i puna dupa gratii, cel putin ceva amenzi penale uriase poate aplica, adica distrugerea acestor indivizi , financiar, alaturi de interzicerea unor drepturi specifice..Aceasta ar da satisfactie si principiului de lege al recuperarii prejudiciilor cat si factorului educativ si de preventie, adica un mesaj dur, transmis celor tentati in svarsirea a asa acte… DAR -APROAPE STIM SIGUR- ca nu se va proceda asa, avem zeci de precedente cel mai ilustrativ-dar deloc ilustru- este cel al lui dan voiculescu, care era sarac lipit( cum se zice) si -imediat dupa „revolutie”- ca prin magie, a devenit multimilionar, fara a avea nici cea mai subtire justificare pentru situatie, iar publicul si Justitia(plus SRI, etc.) stiu ca el a devalizat fondurile(parte) fostei securitati, insa tot Justitia a decis ca pentru o asa crima merita doar cativa ani de inchisoare (din care nu a servit mai mult de jumatate-a „scris” carti si s-a purtat frumos!), iar de confiscat, nu s-a confiscat mai nimic, voiculescu-ajuns miliardar- trage in continuare sfori politice si economice, probabil multe subterane (deci comite si evaziune fiscala) , de unde el se imbogateste si mai rapid, si poate plati -chiar mai mult- taxe de protectie catre putreziciunea din asa-zisa justitie romaneasca…

  7. Moldova: Opozitia il denunta pe prim-ministru dupa organizarea nuntii fiului sau in timpul pandemiei: „Nedreptatea si nerusinarea prim-ministrului lui Dodon intrec orice masura”
    Liderul partidului de opozitie PAS din Republica Moldova, Maia Sandu, a anuntat ca formatiunea va solicita Inspectoratului General de Politie sa-l amendeze pe premierul Ion Chicu…”___—-___ absolut actiune de ageamii( ca si in exemplul nr. 2, de mai jos), miscarea putea fi facuta prin intermediul unui ONG afiliat, astfel insa, pare a fi o razbunare copilareasca…-II- Lasa-ne Base”( de Madalin Hodor)”…Ce face Băsescu, de fapt? Ce vrea? Şi, mai ales, ce vrea de la noi? Sunt întrebări poate mai legitime decât cele legate de numărul de procente pe care îl mai poate câştiga sau dacă va încurca în vreun fel lupta electorală dintre cei doi candidaţi principali.”——___—–red ca cel mai adevarat este faptul ca basescu, incearca sa-si prelungeasca starea de imunitate, prin functie, chiar daca vrea sa para ca s-ar lupta si pentru alti mafioti, cei de la hidroelectrica sau elena udrea si grupul ei infractional, insa pe acestia nu da nici doi bani, piele sa personala este la riscl… Iar aceasta deriva din faptul ca oriunde exista interese divergente ( si convergente, de acord), iar aici este vorba de un procuror serios (poate si extrazelos) care stie clar ca basescu&comp.( adica niste amirali si alte grade inalte) , au dat cea mai mare lovitura economica Romaniei, prin vanzarea -ca si fier vechi- a unui numar de nave comerciale- inca plutitoare- si inca la preturi de nimic, cu siguranta ca, comisioanele negre, primite de cainele basset si complicii, au fost mai mari decat suma oficiala platita pe „fier vechi”, care putea fi adus la standarde de functie comerciala solida, cu reparatii si intretineri corespunzatoare, insa prin aceasta „vanzare” (dat de pomana!) Romania a pierdut un mare avantaj(***) , anume acela de a desfasura comert pe apele internationale , SUB PROPRIUL PAVILION, iar odata cu scaderea capacitatii totale, de transport, a pierdut si acest drept, de unde un cost in plus, inchirierea de drepturi de a face comert maritim, sub pavilioanele altor tari…Practic , Romania, prospectiv vorbind la acea data(retroactiv) a pierdut deja zeci de MILIARDE de euro(sau dolari), prin cele doua mari tertipuri savarsite chiar de „cainii de paza”, unul rezultand din celalalt, si -la fel de grav- cand cineva a incercat sa transeze aceast mare tun dat Romaniei si romanilor, o alta exponenta a fostei nomenclaturi si securitati( monica machiavella- beizadea de general de securitate), a intrat cu bocancii in principiul de justitie( ea fiind matroana institutiei, la acel timp) si a dat celebrul NUP(in respectivul caz) desi NU avea acest drept, ministrul justitiei este un administrator tehnic-legist, urmareste desfasurarea corecta a activitatii judecatoriilor, etc.,dar NU are dreptul sa participe -sub nicio forma- la un proces de asa uz intern si -mai ales- de inalta coruptie si sabotare a economiei nationale…(*** cine nu-si mai aminteste(!) de un western-spagetti(„Ace High”), cu cei doi mari „englezi”(Terence Hill si Bud Spencer), de fapt doi broscari engleziti, in care apare si marele hatru din multe alte filme, mai ales westerns(2***), Eli Wallach care -deobicei la ananghie, sa castige timp -incepe cu una din micile sale trucuri, zicand” Bunicul meu avea o vorba, el zicea ca daca ai chiar un mic avantaj, pastreaza-l”…2*** probabil cel mai cunoscut din celebrul film „Cel bun, Cel rau si Cel urat”, alaturi de cele mari doua celebritati ale genului western-spaghetti(dar si alte genuri) Clint Eastwood si Lee Van Cleef, marii „vanatori de ucigasi”, ultimul , in viata reala, a fost -ca militar- sonar pe o nava americana care a operat in Marea Neagra( dupa razboi), la „vanatoare de mine „…Eli Wallach este cel care a mondializat gestul de amenintzare cu impuscarea(existent in practica si arta de mai mult timp), adica cu ultimele 3 degete stranse ” in pumn” , iar cu aratatorul si degetul mare formeaza notiunea grafica de pistol, iar -simultan- el emite acel inimitabil zgomot, -onomatopee- un fel de pfshsss! pfhsss!-, in scena intalnirii sale( ca si bandit de notorietate) cu un mai vechi adversar, un om al legii, un marshall,iar aceasta inaintea de scena cu marea lupta din trenul incarcat cu busteni seculari si lanturi rupte, etc., -totul din epicul „Cum a fost cucerit Westul”, unde defileaza mai toate stelele Hollywoodului si timpului respectiv…)

  8. Păcatele „strigătoare la Cer”
    (de Anonimus)(…)___—-___

    Trebuie adaugat ca primele abuzuri( pacate) ” strigatoare la cer”, au fost exploatarea si asuprirea izraelitilor, ajunsi sclavi(robi) in Egipt( Exodul 2:23), iar aceste 5 pacate selectate sunt destul de realistic alese,asta insa nu lamureste pe deplin nici problema avortului si nici pe cea a eutanasiei, ba mai mult creiaza niste contradictii, in Numeri 5:22 se spune ca insasi D-zeu a ordonat ca femeia necredincioasa sa avorteze, desi in Exod 21:22, problema este tratata ca o problema de proprietate si nu de drepturi ale unei fapturi omeneasti…Si toti stim ca nu exista persoana care sa-si aminteasca ceva (absolut orice) sub 2 ani(poate chiar 3 sau 4), cea ce inseamna -prin extensie logica- ca sistemul nervos este inca in formare,cu atat mai mult ca fetus in primele saptamani, cand -practic- aceasta eventuala noua fiinta, este doar ca si o planta , fara ganduri si fara simtiri, iar aceasta macar pana la primul semn de viata (cand “misca” pentru intaia oara), si insasi maxima antica(“Ma misc, deci exist”) confirma, adica miscarea este semnul esential( si prim ) al vietii… Si trebuie adaugat ca -fie de la D-zeu, fie prin oarba natura- zilnic se intampla milioane de avorturi “spontane” (la care ne se desluseste cauza), si miliarde chiar, daca adaugam avorturile si din restul clasei mamifere, fie in salbaticie, fie la animalele de ferma…In general, avortul este ceva rau , cu siguranta si mai ales, pentru mamele care o fac, probabil cele mai multe dintre ele au remuscari serioase pentru tot restul vietii lor, unele ajungand chiar bolnave mental(“sufleteste”), nu mai vorbim de riscul in sine(medical) al avortului… Deci exceptii exista chiar si prin prisma divinului, insa sunt cateva exceptii care trebuie admise , anume daca sunt in primele saptamani facute, anume violul(cu graviditate) asupra unei minore sau asupra unei persoane retardate mental, si -mai departe- avort permisibil, daca viata mamei este pusa in pericol de graviditate, sau daca viitorul copil are probleme serioase deja detectate(malformatii, etc.), aceste doua situatii( mai ales coexistente) pot duce la moartea mamei, si chiar daca este salvat copilul, acesta poate deveni povara pentru familie si societate(parazit) sau chiar criminal, deci nu este normal ca sa risti viata unei femei tinere(poate extrem de folositoare societatii si -in particular- f. decenta), pentru a salva o mare necunoscuta…Deci , legea trebuie sa permita avortul in acele prime saptamani, iar in cazuri de exceptie , oricand, iar greutatea deciziei trebuie lasata(in asa cazuri) pe seama mamei, desigur cu toata consilierea posibila(medicala, familiar, sociala)…

    In ce priveste eutanasia, deasemeni conteaza din ce unghi privesti lucrurile, este precum exemplul dat cu lingura, care o folosesti pentru a manca, dar bine ascutita (alaturi de intentie), poate deveni o arma letala..Acelasi lucru si cu -discutata problema a eugenismului- in primul rand este evident(statistic si prin analiza efectelor), suprapopularea umana nu poate merge prea sus, de acea este nevoie de acel eugenism, insa PREVENTIV si bazat pe VOLUNTARIAT si RECOMPENSA( baneasca , materiala, etc.), altfel tot razboaiele vor “rezolva” situatia…Acelasi lucru si cu eutanasia, este evident ca zilnic se sinucid sute de mii de persoane( adica self- eutanasiere***), prin mijloace care aduc suferinta si lor dar si celor ramasi in urma(chiar si necunoscutilor, pe care-i shocheaza), deci si acest act trebuie legiferat , insa trebuie extrem de clar trasate regulile, in primul rand trebuie sa fie doar o singura persoana indreptatita la o asa decizie(adica cea in cauza-similar cu DNR),cu anumite exceptii, cum sunt -din nou- persoanele cu retardare mentala si chiar persoanele sub o anume varsta , considerata cu adevarat a maturitati( as zice peste 65 ani), daca nu intra -cumva- in grupa celor bolnavi incurabil, si au-in paralel- suferinte trupesti sau mentale…Iar peste o anume varsta( as zice peste 8o-85 ani) , orice persoana ar trebui sa aiba dreptul sa moara decent, cand vrea, si -recent- avem un exemplu al unui Australian de 90 ani , care s-a dus in Olanda, tocmai pentru a beneficia de eutanasie, aceste persoane -valide mental- au ajuns la concluzii greu de inteles pentru mai tineri, poate sa existe ca motivatie, chiar si sentimentul de ‘in plus”(si consum inutil,parazit), desi sunt multe alte situatii in care oamenii f. batrani nu mai vor sa traiasca, si -poate nespus- chiar si CURIOZITATEA de a gusta din moarte…(*** -din nou, insasi Biblia face trimiteri la acest gen de autoeutanasiere(sinucidere) , insasi prorocul Baal (Oh, my Dog!-chiar si prorocii???!!!) s-a sinucis, probabil zdrobit de insuccesul sau, asa cum Iuda( mai tarziu) se va sinucide , nemaiputandu-se suporta el insusi, iar de cateva ori insasi D-zeu recomanda eutanasierea ” celor batrani si cu inima zdrobita”, prin “bauturi tari’, care -evident- au prefigurat anestezicele care se folosec ( in doze masive) in eutanasiere…

  9. Si apropos de exploatare- ca si pacat- chiar si animalelelor le-au fost date drepturi (Exod 23:12,Deuteronom 5:13-14,Luca 12:6, etc.) , deci cu atat mai mult ar fi interzisa exploatarea, tratamente crude sau uciderea nejustificata a acestora…Si tocmai azi, am gasit acest titlu (“O batrana de 77 de ani a murit dupa ce a fost atacata de cainii pe care ii ingrijea-Miercuri, 02 Septembrie 2020, ora 19:12 ) cea ce -mi aminteste de moartea Cristinei Topescu( in Ian. 2020) , la care se spunea ca au fost gasiti si 2 caini, morti langa ea, cea ce mie, la acea data, imi parea suspicios, precum mai jos, la articolul s(si comentariuul meu) scris pe A.M.Press , si unde acest comentariu a fost si el sters, precum toate comentariile mele:(LevSt. 13/01/2020 la 21:25 ) A murit Cristina Topescu.„…au găsit și doi câini morți. Se bănuiește că patrupedele au murit de foame și sete. Cristina iubea animalele, iar viața ei era în mare măsură concentrată pe apărarea acestora…”___—-____ cam trasa de par, aceasta concluzie, mai degraba este o ucidere de animale ( (din „dragoste”!!!) si sinucidere, cu somnifere puternice (ca. ex.) sau cu otrava iar acest gen de sinucidere faraonica, nu este deloc neobisnuit, multi sinucigasi procedeaza astfel, fie cu alte persoane, fie /si cu animalele de companie, idea fiind ca „nimeni nu le mai poate iubi/ingriji, ca el/ea” asa ca mai bine sa le fie curmate eventualele suferinte…daca aceasta este situatia ( si pare a fi***) inseamna ca tipa suferea mental, destul de avansat…( *** daca cainii ajungeau la punctul sa moara de foame, cu siguranta ca mancau din corpul ei, nu exista exceptie la asa cazuri de declansare a instinctului de supravietuire si, oricum, cainii rezista mult mai mult la infometare(dn pacate, nu se spune nimic despre gradul de -eventuala- descompunere al corpurilor cainilor, probabil ca „forensica” romaneasca o sa apeleze din nou la FBI, etc., precum in cazul Caracal- sunt sigur ca si in aceasta stiinta f. complicata, sunt si romani activand, in tarile occidentale, deci la eventualul import de specialisti, chiar si acestia ar usura si rezolva situatii imposibile pentru „specialistii” romani, coafeze, chelneri, etc.!!!)…Deasemeni, dupa o zi-doua, de la moartea ei, cainii ar fi inceput sa se manifeste zgomotos, inclusiv urlete …)///
    Ulterior cineva a scris un articol in care era puternic contracarata idea mea, insa era perfect valabila idea si realitatea supercanibalismului uman:”
    lucian avramescu: Moartea între câini

  10. Moartea intre caini.(Publicat: ian. 14, 2020)
    “…Cineva scrie că acei doi câini ai Cristinei Ţopescu n-ar fi murit de foame lângă cadavrul stăpânei lor. Ar fi mâncat-o, așa cum fac lupii din sălbăticie cu confrații lor răniți sau morți.

    Fals! Câinele care-și iubește stăpânul – sunt atâtea cazuri știute– moare alături de acesta, veghindu-l.
    Câinii care i-au murit alături nu puteau devora trupul neînsuflețit al stăpânei. E un roman al unui scriitor englez parcă, în care doi oameni râmân blocați în lift, într-un castel părăsit. Primul care moare e devorat de celălalt. Homo homini lupus! În final moare și el. Câinii nu sunt oameni. Câinii au o omenie rară atunci când își iubesc stăpânii.”///
    In sfarsit, la acea data, nu am mai gasit nimic despre acest eveniment, practic toata presa (?) a intrat pe “mute”, cine cunoaste subiectul bine, este rugat sa spuna care au fost realele circumstante , ale acelui eveniment…

  11. Facebook a blocat emisia video a francezului care dorea sa isi transmita in direct moartea
    (Sambata, 05 Septembrie 2020, ora 17:02)
    “… pentru a denunta actualele legi cu privire la finalizarea vietii.

    “Mi-am terminat ultima masa…. Beau ultima data pentru sanatatea voastra. Calea de eliberare incepe si, credeti-ma, sunt fericit. M-am hotarat si sunt linistit”.____—–____ daca tot se bate atata moneda pe “drepturile omului”, de ce nu ar avea dreptul de a muri cand vrea si cum vrea, o persoana in intensa -si predictibil- in nesfarsita suferinta?!

Lasă un răspuns la LevSt. Anulează răspunsul

%d blogeri au apreciat: