Hrituc.ro

Blog personal de analize politice
Miturile create de Dodon se destramă

Miturile create de Dodon se destramă

Răpirea polițistului moldovean din zona de securitate, de către trupele KGB-ului transnistrean, a adus în atenție problema spinoasă pe care o are Republica Moldova cu republica separatistă și arată slăbiciunea statului moldovean, care nu își poate apăra cetățenii.

Pentru Igor Dodon apariția acestui ”eveniment”, în plină campanie electorală, a venit ca o bombă, iar efectele exploziei vor face țăndări imaginea liderului moldovean. Pur și simplu Igor Dodon a fost umilit de Krasnoselski, liderul de la Tiraspol, și nevoit să se roage de el pentru a-i elibera cetățenii, pe care din funcția de conducător al statului Republica Moldova, el nu i-a putut apăra.

În momentele în care știrea privind răpirea polițistului a început să ruleze în presă, am încercat să privesc cât mai atent evenimentele, pentru a observa dacă nu cumva asistăm la un joc al președintelui pro-rus, la o înscenare menită să îi aducă puncte electorale. Între timp s-a aflat că este vorba de răpirea și sechestrarea a patru persoane.

În Republica Moldova trebuie să privești cu suspiciune aproape orice eveniment, pentru că politicienii nu se dau în lături în a utiliza orice mijloace pentru a-și crește cota de încredere.

Mai ales că nu a trecut prea mult timp de la jocul de imagine făcut de Dodon în cazul piloților răpiți de talibani. Atunci, președintele pro-rus a încercat să apară ca fiind ”eliberatorul” piloților răpiți, a întârziat chiar aducerea acestora acasă, pentru a se fotografia și a trage cât mai multe foloase de pe urma acestui eveniment.

https://www.realitatea.md/pilotii-moldoveni–tinuti-ostatici-in-afganistan–au-fost-eliberati–video-_90684.html

După mai multe ore în care Guvernul Chicu a tăcut, după ce președintele Dodon nu a avut nicio luare de poziție, mi-am dat seama că nu este nici pe departe un eveniment ”prevăzut”. Pur și simplu, răpirea polițistului moldovean a avut loc și am asistat la un moment de ”umilire” a autorităților moldovene, începând cu șeful statului și terminând cu ultimul subofițer din cadrul Ministerului de Interne.

Faptul că președintele moldovean a ieșit să anunțe că a vorbit la telefon cu Vadim Krasnoselski ”președintele republicii transnistrene”, așa după cum îl eticheta chiar Dodon, și că a obținut eliberarea a doi ostatici din cei 4 răpiți nu este un succes. Chiar dacă președintele în exercițiu încearcă să prezinte situația în culori frumoase, să sugereze că este strict meritul său, este doar o încercare de salvare a ceea ce se mai poate salva.

Realitatea brută este alta și am putut să o vedem cu toții. KGB-ul transnistrean a acționat în zona de securitate, nu a fost oprit în acțiunea sa de pacificatorii ruși (poate chiar a fost o acțiune aprobată de șefi militari ruși aflați în Transnistria) și au răpit cetățeni moldoveni. Statul moldovean a aflat din presă.

Odată cu acest eveniment nefericit se mai destramă un mit. Relația bună pe care Dodon spune că o are cu Vadim Krasnoselski este doar de formă, de P.R., pentru a-i asigura președintelui moldovean un statut special pe această dimensiune extrem de delicată.  Transnistrenii nu au ezitat să își facă propriile jocuri, nu au ezitat să îi răpească pe acești cetățeni, chiar în mijlocul campaniei electorale. Nu le-a păsat ce deservicii îi aduc lui Dodon. Probabil, în timp vom afla și miza acestei răpiri, ce se ascunde în spatele ei, de ce KGB-ul transnistrean a acționat așa, acum.

Deși Dodon l-a numit prima dată în istorie pe un reprezentant al unui stat nerecunoscut ”președinte”, Krasnoseski, acordându-i un statut special, deși în programul său de campanie președintele moldovean la subiectul ”Reîntregirea țării” spune că ”PROPUNERI PRIVIND REGLEMENTAREA DIFERENDULUI TRANSNISTREAN vor fi elaborate până la sfârșitul anului 2021, cu participarea reprezentanților de pe ambele maluri ale Nistrului și ai țărilor participante la procesul de reglementare transnistreană”, observăm că nu există o colaborare reală.

Transnistria rămâne în același joc. Nu le pasă de autoritățile moldovene. Atât timp cât știu că au protecția Federației Ruse fac ce vor. Uneori depășesc orice limită. Da, probabil și acum s-au încins liniile între Chișinău-Moscova, Moscova-Tiraspol și s-a ajuns ca doi cetățeni să fie eliberați. Dar, dacă exista o relație așa cum o descrie Dodon, acest eveniment n-ar fi trebuit să aibă loc.

 

De-a lungul timpului am observat că toate ”miturile” pe care le-a creat Dodon cu ajutorul propagandei s-au destrămat.

 

A pozat în cel care se bate cu oligarhul, în omul care se bate cu corupții, dar am văzut cu toții că primea bani în pungă de la Plahotniuc. A pozat în președintele onest și am văzut că negocia cu oligarhul mișcările politice.

A pozat și pozează în partenerul Federației Ruse, dar vedem că nu a obținut de la Putin decât promisiuni. Concret? Am văzut că în 2019 Federația Rusă nu a ținut cont de interesele moldovenilor și, când a vrut să pună embargou produselor care tranzitau Ucraina, a făcut-o.

Rând pe rând se distrug toate miturile construite de propagandă și asta pentru că diferența între ceea ce vrea să pară Dodon și ceea ce este, e mult prea mare. Nu e un partener al rușilor, ci doar un om care își ia ordinul și pleacă să îl execute. Nu a fost un luptător împotriva oligarhului, ci o marionetă a acestuia, care la un moment dat a profitat și i-a băgat cuțitul în spate și nu este un partener al ”președintelui transnistrean”.

50 comentarii

  1. ‘…Chiar dacă președintele în exercițiu încearcă să prezinte situația în culori frumoase,____—–____ „Nimic nou sub soare”, este tipic pentru „marii barbati de stat'(!!!) :

    …Cîţu, despre evoluţia PIB: Sunt date foarte bune care susţin revenirea în V a economiei
    (9 Octombrie )(…)
    INS: Produsul Intern Brut a scazut cu 11,9% in al doilea trimestru al anului, comparativ cu primul trimestru.(…)///
    2-Castigul salarial mediu net a scazut cu aproape 100 lei, in august(…)///
    3- Romania detine primul loc din UE ca pondere a angajatilor aflati in risc de saracie.(…)____—–____ vorba cea, “hartia suporta multe”, pesemne ca asa scrie pe fitzuicile lui catzu, plus permanentele lentile de contact, rozalii, ale individului, numai ca realitatea generala se va agrava, devenind direct dependenta de evolutia pandemiei, care nu este roza…Chiar deloc!

  2. Electoratul a devenit autoflagelar.(Diana Maria Popescu-art-emis.ro-anonimus.ro)”… Aviz amatorilor de Fritzi, cu instruire BND în cel de-Al Patrulea Reich, ajunşi Burgermaisteri în cetatea bănăţeană „a Europei”. O fi vorba de Fritz Al Doilea al României după expirarea mandatului actual al Robo-KWI? —–____—-destul de sumbre predictii(chiar doar sugerate, unele), insa este un plus (pentru cine? Pentru istorie, poate) ca aceasta zeita a vanatorii mioritice, trage cu arcul la tinta suprema, pentru ca -doar ce spuneam la un alt comentariu- desi doar de 6 ani “in paine”, iohanis este cel mai mare vinovat de dezastrul tarii, pentru unicul si foarte realistul motiv, ca , el, este ultimul care a avut-si are- toate sansele sa refaca Romania, insa a procedat invers(adica a intensificat distrugerea), indiferent cine i-au fost locotenentii(catzelusii credinciosi), asa ca-inca odata- daca vreodata si in Romania se va face dreptate, iohanis (alaturi de ceilalti pres-edinti, pm-i, etc.-la zi, cam 30 de capete) cu catzu si orban in dreapta si stanga, trebuie executati in public, desigur numai legal si drept, capetele de acuzare sunt strigate si de pietre…

  3. Nu mi-e frică de moarte. Nici de viață
    (10 Octombrie 2020-Alin Popescu-Fondator, avocatnet.ro)
    Trăiește simplu, nu-ți dori vitralii /
    La geamul casei tale. Cere timp!/
    Mai cere sănătate, nu medalii /
    Cere speranță, orice-ai da la schimb….”…Raiul nu e în ceruri, tot așa cum iadul nu-i sub pământ. Nu. Ambele sunt aici, în jurul nostru,…”____——-S-a mai spus asta, chiar din vechime, asa ca pentru unii poate parea ceva desuet, insa -in realitate- aceaste este inceputul invataturii tuturor lucrurilor, mai ales ca este super, ultra, extra- evident , exact prin ce ne spune istoria si ce se intampla in fiecare zi…Si este la fel de adevarat ca NU exista nici dumnezeu si nici drac, acestea sunt doar concepte (de bine si rau), care salasuiesc impreuna in acelasi corp( in aceiasi minte), si oricine poate fi ori una , ori alta, totul depinde de BUNAVOINTA si INCORDAREA de a fi permanent POZITIV…Iar acestea -cu exceptii mai rare- sunt datorate(obtinute) prin EFORTUL COLECTIV, adica educatie si justitie sociala, fara de care oamenii decad..///
    -II-
    …si cele 11 porunci ale populatiei rationale(“arse” pe tablitze, ceva ani in urma!):
    1-THOU SHALT HAVE NONE OTHER GODS BUT ONLY YOURSELF, THE MAN.

    2-THOU SHALT NOT WORSHIP TO IDOLS,JUST TO JUSTICE AND TRUTH.

    3-YOU MAY HAVE GRAVEN IMAGE, FOR YOUR REMEMBERANCE.

    4-YOU AND YOUR OXEN WORK ONLY 5 DAYS/WEEK,6 HOURS/DAY,TAKE TWO DAYS OFF FOR
    REST AND ENTERTAINMENT.HAVE TWO MONTHS VACATION EVERY YEAR AND ONE SABATHIC YEAR AFTER EVERY FIVE YEARS OF HARD WORK. YOU ARE THE ONLY GOD ON THE ENTIRE EARTH!

    5-YOU MAY EAT WHATEVER YOU LIKE IF IT IS NOT HARMFUL. HOWEVER, DON’T TURN CANNIBAL!

    6-DRINK WATER VERY DILUTED FRUIT JUICES,WINE AND BEER, ALL NATURAL; OTHER BEVERAGES, TASTE “EM, ONCE IN A WHILE

    7-CAST AWAY THOSE WHO PROCLAIM THEMSELVES TO BE “men of god”
    THEY ARE LIARS AND ROBBERS.THERE IS ONLY 0,0001 per million CHANCES TO HAVE SECOND LIFE.

    8-SHOW RESPECT TO YOUR KING IF HE DOES TO YOU.

    9-DON’T KILL, DON’T STEAL AND DON’T HAVE SEXUAL RELATION WITH YOUR
    RELATIVES, ANIMALS AND CHILDREN;OTHERWISE YOU ARE FREE TO BE
    POLYGAM,HOMOSEXUAL,ETC.THIS IS YOUR NATURE.

    10-PUNISH VERY DRASTIC THOSE CROOKS WHO EXPLOIT YOU AND STEAL THE
    HARVEST OF YOUR HARD WORK.
    11-BE COMPASSIONATE AND TAKE CARE BY THE REST OF ANIMALS: THEY ARE YOUR UNEVOLVED BROTHERS AND SISTERS

    (bonus) SONG of SONGS

    THOU SHALT NOT TAKE THOSE GoODs(!)IN VAIN BUT IN MINIVAN!

  4. Şarlatanii.
    (Melania Cincea-12.10.2020)
    “În România, impostura ni se înfăţişează sub diverse forme, triumfând, chiar jubilând…””…România are în panoplia impostorilor premieri, miniştri, şefi de instituţii, rectori dovediţi ca plagiatori, adică hoţi de proprietate intelectuală…Trebuie amintită în context şi frăţia penal-academică, formată din profesori universitari, directori sau patroni de edituri,…”___—-___ Asta este marea nenorocire a Romaniei, “dascalii”, adica elitele( asa-zise, in Romania), ilustrarea exemplului biblic cu orbul care conduce pe altii si toti vor cadea in groapa, exact asta este destinul Romaniei, si tocmai pentru aceasta, toata tara este arhiplina de mici falsificatori, uzurpatori, hoti , etc., etc., practic-cum am zis de sute de ori- numai o bomba atomica( ca reforma) mai poate redresa situatia, iar aceasta implica si desfiintarea academiei romane si reanfintarea ei cu max. 10 membri(la inceput si niciodata mai mult de 30), si multe alte masuri , deasemeni zise de sute de ori, printre care sa nu lipseasca si recuperarea prejudiciului monetar(si de orice fel, dar redus la bani), iar per total se pot recupera cel putin 250 MILIARDE EURO, bani cu care-corect investiti- Romania poate face un salt socio-economic mult mai spectaculos decat Germania, Japonia si S. Korea, la un loc…Mai jos, ceva mai vechi, dar la obiect: LevSt. 25/03/2020 la 20:12 A murit Paul Goma.(…)___—-___Unul din foarte putinii eroi- si de acum Martir- ai Romaniei contemporane, insa niciodata acceptat de „confratii carturari”, ( asa-zisi!), care aveau „MANUSCRIPTE DE SERTAR”( ha, ha ha!) dar care -din greu (sau mai usor)- il pupau in koor pe ceausescu, plus, plus, si sunt exact cei care au facut averi dupa caderea dictatorului, furand , cot la cot, cu emanatii lor, politicul…Paul Goma, alaturi de G.Ursu sunt cei care merita -macar post-mortem- cate o statuie, P. Goma a fost si singurul care merita sa fie mai marele asociatilor literare, probabil ca ar fi facut ordine si in acea fojgaiala, tocmai si pentru aceasta, „confratii” l-au urat si boicotat…A zice „rusine lor”, e doar pierdere de timp… Paul Goma va ramana insa – cat va mai fi lumea- un simbol si o referinta a celor ce lupta impotriva dicataturilor institutionalizate, statul, guvernul…Fie-ti memoria eterna si in lumina, Paul Goma!
    -II-“…acest act de impostură va fi decontat politic de premierul Ludovic Orban şi de preşedintele Klaus Iohannis şi, în plus, va risca să decredibilizeze şi ORNISS…”___—-___ceva ce mi se pare neexplicat, anume cum va deconta iohanis si orban aceasta situatie? Sugestia pare a fi ca acestia vor fi taxati , cumva, de electorat sau de vreo institutie mai “serioasa”, sau de un grup de ong-uri unite, etc., NU cred in asa ceva, pentru i-han “decontarea” se mai poate numi doar suspendare si nu mai vad nicio entitate in capacitatea de a executa asa ceva, iar despre orban, mai degraba i-han il poate termina, doar pentru a trage focul la oala sa, este tipic pentru acest individ sa doboare pm-i si guverne, tocmai pentru a se arata pe el insusi ca mereu invingator…Iar despre decredibilizarea ORNISS-ului, la fel, am o banuiala ca nimeni nu dadea -de la inceput- doi bani pe acest farfastac al originalei democratii romanesti, toata lumea stie ca absolut toate institutiile statului roman sunt pline-colcaie si fojgaiesc- de pungasi, difera doar treptele pe care au ajuns…Iar partenerii, diplomatii acreditati in Romania, etc., au inteles si ei cu cine au de’a face, asa ca isi joaca rolul, pana la mult doritul si mult asteptatul moment cand vor fi chemati in tarile de origine si -astfel- scapa de ingrantul rol de a se preface permanent ca au de’a face cu persoane civilizate, in relatia cu Romania…

  5. O recomandare si pentru Dodon si pentru M.Sandu(*), primul care primeste „terapia cu arhangheli”, va castiga alegerile si -he! He!- va deveni imun si la antrax nu numai la covirus:

    Despre mine(Mirela Bancila-AuraAurie.ro)

    Candva, cu multi ani in urma, am aflat ca rolul meu si misiunea mea pe Pamant este de a aduce informatii din dimensiunile superioare de a le transpune pe Pamant intr-o forma inteligibila. DA… si am vrut sa aflu raspunsul ce inseamna asta, ca aproape era sa raman blocata in tramvaiul in care ma aflam.

    …M-am casatorit de foarte tanara, de la 19 ani…”… la varsta de 30 ani m-am trezit intr-o noapte ca stiu sa pictez si ca stiu tot, nu doar asa cateva lucruri – …
    Au inceput in urma cu vreo 10 ani, prima oara la biserica, drumul meu a trecut intai pe acolo,…
    Insa ,la 42 ani…sa intru la propriu in spital datorita unui furuncul…’
    …apoi am fost la toate cursurile, seminariile si initierile posibile …
    Am avut multi profesori, maestrii si… am urmat nenumarate cursuri de deschidere a emisferei drepte, decuratare a canalelor neuronale, de conectare cu divinul, toate cursurile si acreditarile de maestru terapeut spiritual si bioenergetice, specialist in bioterapie , initierile cu Arhanghelii,…”___—-___ Ca sa vezi ce poate face un furuncul, mai ales daca a fost un semn divin, adica “te-am batut cu buba , la sezut.”(!!!)…Totusi, daca totul a inceput si cu biserica, ma intreb ce-i mai trebuiau profesori si maestri, nu este deajuns “harul divin”? Iar “tramvaiul trezirii”, mai degraba a fost “Un tramvai numit dorinta”, dorinta de bank-cila , adica de a avea un cont gros, la bank , fara a munci, in sfarsit , escrocherie de duzina, dar-se pare- ca inca merge…Totusi , cum este posibil ca “marea terapeuta” nu poate sa se vindece pe sine insasi, de obezitate?! Sa fie din cauza ideii indusa de titlul urmatorului articol,”Vrajitorul-Permitand abundenta”?!
    (* There is no free lunch, deci trebuie sa puneti pe masa cateva carboave, insa -vorba cea-” dai un ban, dar iesi primul!)

  6. Vilele si apartamentele familiei Plahotniuc, inclusiv din Romania, Franta si Elvetia, ar urma sa fie puse sub sechestru.
    Proprietatile din strainatate ale fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc, estimate la peste 160 de milioane…”…///
    2- Republica Moldova: Igor Dodon si Maia Sandu au cele mai mari sanse sa ajunga in turul doi de scrutin ,(…)///
    3-Cod rosu de urgenta medicala in aproape toata Republica Moldova(…)____—–____ daca plahotniuc are doar in acest mizilic de vile si apartamente, 160 milioane dolari, per total trebuie sa fie miliardar, o dovada ca desi mica, R.Moldova produce ceva, de numai in furat -si la un singur escroc- se regaseste atata avutie…Stirea nr. 2 era de asteptat, insa stirea nr. 3 poate sa influenteze rezultatul, daca Maia S. este inteligenta , apeleaza la declaratia pe care deja i-am sugerat-o cateva zile in urma, iar aceasta pentru ca pandemia chiar este planetara si mai intensa decat oricand…

  7. Klaus Iohannis: „Ar fi o scuza foarte ieftina sa gasim politicieni vinovati de evolutia pandemiei”(…)___—-___ Ha! si iar Ha!…Transpiratia naparcii sasaite miroase a spaima, stie ca este vinovat de genocid medical, oare in Noua Zeelanda, Japonia, Uruguay, Taiwan, etc., nu tot politice au fost deciziile? Desigur ca DA, insa au fost bune, au fost realiste, au fost gandite si nu populiste precum au facut ” cei 3 calarasi ai apocalipsei” romanesti, ei sunt cei care au luat doar decizii criminale, pentru ca mafiotii incorporati lor, sa stoarca milioane de la buget…

  8. Lista actualizată a țărilor care au impus restricții de călătorie românilor – Elveţia include România în lista “zonelor roşii”.”…România a fost încadrată, recent, de către Elveţia în lista tărilor cu risc ridicat, în timp ce Belgia şi Cehia a ridicat din măsurile restrictive aplicate cetăţenilor români….”____——____”cate bordeie, atatea obiceie”(obiceiuri), si chiar acest lucru reprezinta combustibilul acestei pandemii, adica LIPSA uniformitatii in actiuni, iar evidentele arata ca singura masura care mai poate salva ceva, este tocmai aceasta uniformizare, la nivel mondial, planetar, adica acel lockdown de 15 zile(de care am mai amintit), INSA LA NIVEL planetar si drastic reglementat si sustinut, timp in care se vor face o serie de dezinfectii , la fel de planetare, iar aceasta pentru ca virusul respectiv a ajuns precum in “Love is in the Air”, adica este cam peste tot, de unde probabilitatile de infectare ale oricarei persoane sunt f. mari, cazul D.Trump(cel mai pazit om din lume) dovedeste acest lucru…Iar in Romania, se pare ca s-ar apropia “ora adevarului”, adica a decontarii situatiei, ajunsa dezastruoasa,doar pentru ca , conducerea tarii a actionat la modul cel mai cretin, chiar criminal, de unde spaima care i-a apucat…

  9. Ce se întâmplă la noi se circumscrie exact teoriei haosului
    (Românul – 13 octombrie, 2020) ____—–____Total de acord, asta am spus si eu de multe ori, doar ca foloseam termenul de anarhie, anume Romania este o anarhie institutionalizata, manipulata si controlata , tocmai si exact de conducerile tarii, evident cu scopul de a a da impresia oamenilor ca au libertate, in timp ce ele-conducerile- ii exploateaza si-i jefuiesc in orice mod posibil…Practic, Romania ca si stat(nu neaparat ca si tara) este un stat MAFIOTIC, cu apaucaturi imperialiste, indreptate impotriva propriului popor…///
    -II-Amurgul învățării (sau dictatura mediocrității)
    (De Anonimus -13 octombrie, 2020).(…)___—–___In mare, sunt de acord cu ideile articolului, insa sa nu uitam niciodata ca NU TOATA lumea are capacitati de a deveni intelectual si nu toata lumea are dorinta de a se educa permanent, societatea-insa- trebuie sa asigure TUTUROR acces la un trai decent, iar aceasta se obtine doar prin munca bine planificata si bine executata( de intelectuali si apoi-depusa- de “clasa muncitoare”), schema este in total acord cu insasi ierarhia universului, adica trepte si trepte, in Romania problema deriva din lipsa unei intelectualitati critice (chiar si ca numar, referindu-ne la o reala intelectualitate) , oneste si cu spirit al justitiei sociale, adica -aceasta-nu trebuie doar sa educe(teoretic) si instruiasca generatiile tinere, insa trebuie sa lupte-in paralel- impotriva structurilor de conducere pervertite, care distrug viitorul acestor generatii si chiar bunastarea dascalilor, distrug si imaginea Romaniei, in lume…Pentru Romania, ecuatia este simpla, acordarea titlui de proprietate ADUCATOARE DE VENIT, oricarei persoane sarite de 16 ani, si de aici, calit prin munca , tanarul care intelege valoarea efortului, va dori si mai mult si -parte dintre ei- vor continua educatia scolara(eventual intrerupta), iar societatea va fi mult mai buna cu mii de dascali, medici, ingineri, etc., care au muncit cativa ani la modul cel mai serios, astfel invatand si despre valoarea muncii cat si despre respectul pentru cei care muncesc…Iar pentru Romania(care nu are -nu MAI are- resurse de petrol, etc.),PETROLUL VERDE este raspunsul, ridicare a sute de mii de ferme tip MIRAJ, in care un cuplu tanar are si rezidenta pe cele doua hectare-maxim- de pamant, de unde pot obtine venituri mai mult decat satisfacatoare, asa cum in Luxemburg, Olanda si Belgia, sute de mii de fermieri, traiesc in lux, exploatand microferme, adica chiar si de sub un hectar… Iar aceasta munca , fiind perfect comprimata in max 3-4 ore/zi/ persoana, da posibilitatea urmarii diverselor cursuri (specialitati sau chiar arta, etc.) de catre cei doi, si astfel in cativa ani, ei pot sa acceada pe o trepata mult mai inalta , a societatii…

  10. mai jos cateva idei dintr-ub articol „inchinat”(partial) Marelui Sharlatan, i-hanul patriei: „A fi Român nu-i totuna cu a fi cetăţean român. (Maria Diana Popescu/ Anonimus -15 octombrie, 2020)“…Cum stă bine unui jurnalist detaşat de orice partizanat politic,…”cu „fritz-ul” dictator în frunte, luptă pe toate căile să le turtească basca pesediştilor….‘…PNL a aspirat cu nemiluita trădători pesedişti,… „PSD”… fiind singurul partid salubru al românilor.____—–_____ aici, scumpa noastra zeita a vanatorii mioritice isi cam trage cu sageata in arc(adica isi da cu stanga in dreapta!), nu poti gasi ca pesede este partid salubru, chiar si prin faptul ca multi pesedisti NU au fost chiar aspirati, ci chiar ei s-au aruncat pe tzeava aspiratorului, oricum , imbracatul cu ie nationala sau cu palton asisderea(dragnea/ veorika) a devenit evident ca era doar o figura de stil, sa-i mai prosteasca pe romani, in realitate toate partidele sunt la fel, conduse si chiar pline de nenorociti, nationalismul lor este doar de promenada…cat despre Fritz-ul de la Timisoara*, cred ca este legal ca o persoana din UE sa candideze in orice alta tara, multi romani sunt primari si consilieri prin Spania, Italia si chiar Germania, iar Timisoara(si judetul Timis) trebuie sa fie -inca- cel mai cosmopolit oras din Romania, unde svabii nu sunt chiar o microminoritate…Iar despre i-hanul si eu l-am l-am luat in tarbaca cu “a fi roman”, in realitate el este roman, cred ca si bunicii lui s-au nascut in Romania, plus el are remorca “made in Romania”, ca si-a pastrat anumite caractere etnice (numele, religia,etc.) este adevarat si chiar normal, insa el este roman prin modul cum actioneaza, minte si este las, nu face nimic serios pentru binele tarii, exact ca toti romanii(get-beget) care au condus si conduc tara…”Dictatura carlista”,etc., de acord, insa -in mare- Romania a stralucit in lume doar in perioada interbelica (si Monarhica), raportat la alte tari, Romania timpului statea mai bine, dar acele tari au trecut pe langa noi, care am ramas mult in urma si -pare ca este vointa nationala- sa ne departam si mai mult de adevarata democratie, care -in practica- inseamna prosperitate generala si siguranta cetateanului, amandoua in Romania-cum spun chiar statisticile interne- sunt doar deziderate, nicidecum fapte…(* si -sa nu uitam- globalizarea are etape, nu se face chiar peste noapte, nici macar dumnezeu nu a putut face lumea intr-o singura zi…)

  11. Eșecul unei generații. De ce nu e posibil un proiect de țară
    (De Anonimus -17 octombrie, 2020)”…Între „noi” și „ei” diferențele sunt atât de mari încât nu reușim să cădem de acord aproape niciodată…. Poate fi posibil un proiect de țară – și chiar un proiect de lume – în condițiile astea? Nu… “”…Iar bucuria de a-l vedea pe celălalt încolțit și îmbotnițat – până la urmă fără niciun argument științific,.”…_____——-_____ Subscriu la raspunsul “NU”, intr-adevar nu poate fi vorba de niciun proiect de tara, insa NU divizarea evidenta este cauza ultima- si declansatoare- a situatiei, CI LIPSA PIETRII din VARFUL UNGHIULUI, pentru ca in mai toate tarile populatia este divizata pe multe probleme, insa exista acel liant si aducator la numitor comun al celor 2 (3 sau 4) tabere, iar acest liant este VERITABILA ELITA, adica adevarata clasa de intelectuali, care -oriunde- au avut si au rolul de a impinge, trage sau tarai, natia, SPRE PROGRES, care inainte de toate nu inseamna ultima tehnologie in diverse domeni, ci inseamna cea ce a insemnat pentru miile de generatii trecute, in miile de ani scurse, anume prosperitate generala si justitie sociala, care -practic- se complementeaza, si care au inceput sa fie evidente in cateva tari(cel mult 20) , si chiar de ani buni…In unele tari ( care sunt varf in cele 20) piatra din varful unghiului este reprezentata chiar de o mica clasa(casta), anume Monarhia, care se mentine echidistanta de partide si alte diviziuni(religioase, etc.) si care gandeste si actioneaza doar spre si pentru scopurile generale, unde nu este exclusa nicio patura sociala…In Romania -pe scurt- clasa intelectualilor este doar o fandosire (cu minime exceptii), practic, prin numar, este surclasat numarul critic, insa calitatea este -absolut- sub orice critica, incat numarul nu mai face nicio diferenta, decat in sens negativ…Cat despre “niciun argument stiintific”, istoria arata clar ca lumea a progresat-la inceputuri prin obiceiul “oparirii vaselor”, aruncarea gunoaielor intr-un loc cu pucioasa(sulf)”, etc.)- si fara stiinta, ci doar prin bun-simt, orice adult normal stie ca risca sa faca- cel putin- diaree, daca bea apa dintr-o balta statuta, asa si cu aceasta masca, nu trebuie sa intelegem stiinta din spatele ei, statisticile (si practica) asiaticilor( japonezi, s. koreeni, taiwanezi, etc.) demonstreaza clar ca masca apara , asa cum fularul pus la gat sau chiar la gura – pe timp de iarna si vifornita- indubitabil te salveaza macar de la o raceala…Si revenind la proiect de tara- in aceste conditii si cu asa “oameni”/conducatori, acest lucru nu este posibil, insa poate deveni posibil daca institutiile armate ale tarii ar executa acea miscare numita lovitura de stat, si ar impune urgent reforme cu adevarat salvatoare, adica MORATORIU pe salarii si pensii, la stat(cel mai mare salariu de 3X mai mare ca cel mediu, actual), TAXAREA PROGRESIVA, reducerea drastica a numarului de parlamentari (macar la 300), reducerea armatei cu cel putin 75%, a administratiei cu cel putin 25%, scoaterea clerului de la plati /alte beneficii, bugetare, si toate celelalte masuri enumerate de sute de ori…Insa aceste structuri armate fiind ele insele pline de nemernici, nu vor initia niciodata asa ceva, aparent (dar fondat) , Romania merge spre distrugere totala si ireversibila…

  12. Secretarul general al Natiunilor Unite: O lume divizata nu trece testul COVID-19
    (Duminica, 18 Octombrie 2020, ora 07:12)(…)____—–____Desi nu este explicit in ce ar trebui facut, este -totusi- un salt din complezenta prelungita si -poate- chiar a inteles ca “actiune” in asa situatie, inseamna un lockdown planetar si dezinfectiile in serie, care -GARANTAT- vor reduce masiv nr. de cazuri, f. probabil vor incheia pandemia, nu neaparat in sensul ca va fi eradicata total, dar cazurile vor deveni sporadice si -cu protocoale bine gandite- situatia va fi tinuta sub control, precum cu multe alte boli “eradicate”(!!!)…

  13. Expert britanic: “Un vaccin nu va opri coronavirusul. Va continua să se răspândească…„Cred că este puțin probabil să avem un vaccin care să oprească complet infecția…”

    13:54 – Belgia ar putea fi nevoita sa revina la un ‘lockdown’ total, sustin expertii epidemiologi.

    13:45 – Incidenta cazurilor la mia de locuitori in ultimele 14 zile: 3,23 in Capitala. Ce judet a mai depasit pragul critic

    13:17 – CORONAVIRUS Romania. 65 de decese si 3.400 de cazuri noi in ultimele 24 de ore. Record de pacienti internati la ATI: 768.___—____ 3 exemple , la intamplare, dar se stie ca in ultimele saptamani orase f. mari( Paris, Madrid,, etc.) si tari (precum Italia) au intarit restrictiile privitoare la situatie, si -fie ca este vorba de valul nr. 2 sau se continua primul-asta nu prea are importanta- se pare ca se produce -matematic, sau geometric- cea ce spun de luni de zile, anume ca VIRUSUL ESTE IMPINS(raspandit) dintr-o parte in alta a tarii, a continentului si planetei, dar NU dispare, singura solutie este “inchiderea” planetara si dezinfectii( mai bine zis intreaga tripleta-DDD*) dupa dezinfectii, si -GARANTAT- in 15 zile, incidenta cazurilor va deveni sporadica(endemica- in cel mai rau caz), adica o situatie ca a multor altor boli” eradicate”…Iar acest expert Britanic, confirma supozitia mea, cand vorbeam de cartea din 2140, “O suta de ani cu Coronavirus”…Deasemeni el confirma ce am spus si despre vaccin, adica niciodata un vaccin nu poate acoperi intreaga populatie vaccinata, de fapt nu cred ca eficienta va acoperi nici 75% DIN CEI VACCINATI…(*buna ocazie sa mai schimbam si din paradigma “sarbatorilor” , cele mai multe religioase, adica sa introducem si o sarbatoare planetara, bazata pe RATIONAL SI EFECTIVITATE, adica 3 (sau 4) perioade de o zi (la intervale ce trebuie gandite pe baza de statistici), ceva de genul SARBATOAREA CELOR 3 D” (in loc de cei 44 mucenici, nu!?)…

  14. Rusia acuza SUA ca vor sa instige la o revolutie in Republica Moldova.(…)___—–___ acuzatie facuta obiectiv sau nu, mai important mi se pare a ne intreba daca malaiul din care se face mamaliga moldoveneasca, are aceleasi „calitati” ca cel romanesc, pentru ca daca ” da”, suntem lamuriti, deja…

  15. Vrem alegeri?(Rodica Culcer) „…ci și ca PSD să fie înfrânt la scor, iar sateliții lui, scoși din joc…” ____——____ „Mai va, mos Ioane” (cum se zice), Florin Iordache* doar ce a fost ales persoana cu putere de decizie aproape -suprema, cea ce inseamna nou combustibil si pentru pesede, la varf, dar impulsioneaza si pe cei de la „firul ierbii”… poate pe termen f. lung, se poate scapa de pesede, altfel nici pomeneala… (* F.I. , evident mult mai destept decat liviu dragnea, si -cum am zis la timpul potrivit- daca dragnea nu era orgolios si infatuat, dupa balbele lui dihorel de la Moldova, trebuia sa-l puna imediat pe FI ca si ministru al justitiei, si -astfel- scapa si el de puscarie, si scapau si multi altii, pentru ca FI nu este numai destept , dar este si curajos si loveste cuiul direct in gamalie, problema sa este onestitatea, asa ca , cu el in aceasta functie, pesedeul va fi chiar si pe val, mult timp…)

  16. Propaganda „verde”, de la scenarii idilice la impactul cu lumea reală
    „… dependență periculoasă de o resursă critică controlată de China: metalele rare.
    Alexandru Lazescu-20.10.2020)
    „…Acordul semnat recent cu SUA privind extinderea centralei nucleare de la Cernavodă…”…Beijingul controlează atât extracția acestora, la ea acasă, dar și în Africa,…”___—___La ora actuala -si chiar intr-o perspectiva nu tocmai scurta- aceasta este cea mai buna sursa de energie, din absolut toate punctele de vedere, indiferent ca este obtinuta prin solutia termo-hidro-electrica(vapori de apa sub mare presiune, care invart turbina) sau -pe viitor- direct termo-electrica (cu semiconductori) fiind (cel putin cunoscut) singura sursa energetica, care poate functiona in momente de mare criza, si chiar intinse pe zeci de ani, pentru ca „apele pot seca(hidroenergie), vanturile sa inceteze a bate(energie eoliana) si chiar sorele poate inceta a rasari( deci, energie solara direct termica sau fotovoltaica),mai important cred ca este /sunt dimensiunile(puterea instalata) si distributia acestor uzine atomo-electrice, in teritoriu, pentru a fi si efective cat si mai sigure…Si tot cam zece ani in urma, sugeram guvernului tarii sa intre in Africa si sa CUMPERE NISIP, la troc, o tona de grau sau 2 de porumb, contra a 50( sau o suta?) metri cubi de nisip si construirea de fabrici de celule fotovoltaice chiar on site, unde quartz-ul (si siliconul-chiar daca ca si compus) exista din abundenta si chiar daca nu este cel mai efectiv mineral in procesul respectiv…Mai jos un comentariu din 2011 si realitatea japoneza, la zi si apropos de Japonia si ei sunt -in acest subiect- pe piatza africana, tot de peste 10 ani, pentru ca au inteles ca siliconul, prin abundenta, este inca un material de viitor ” „…Dezastrul din Japonia si vulnerabilitatile Romaniei”-pag. Mircea Batranu-Cronica Romania de Azi) (15 martie 2011 la 20:51) :”O tara ca Japonia nu are alta alternativa (ca resurse) iar China, nu poate rezista la toxicitatea care este trimisa in fiecare minut in atmosfera, de sutele de centrale pe carbune si petrol, de acea stiu ca au in plan sa ridice rapid cel putin 20 centrale nucleare.Celelalte tari, vor mai pune ceva bani in sistemele de siguranta, dar nu vor renunta niciodata la aceasta sursa ieftina si curata, de energie, Romania, insa poate face pionerat in bransa. daca imediat incepe sa construiasca cateva microcentrale, cu max 30MW(e) si cu sisteme de siguranta, nemaiintalnite. Aceasta sursa energetica, poate fi exploatata in conditii de siguranta la un grad (de siguranta) de peste 99,9%, daca se face totul asa cum trebuie, fara a tine cont de costul initial, pentru ca oricum, pe termen lung , investitia isi scoate banii, iar acestea ar trebui construite si exploatate de stat, pentru ca investitorul particular intotdeauna se va gandi la cost si la a-si scoate investitia si profitul cat mai repede. Statul insa, care (in materie de energie si alimenatie, trebuie sa detina un anumit procentaj de actiuni) are la dspozitie banii publici poate face aceste investitii, iar populatia va primi acesti bani inapoi, prin preturi mici ( la energie) si prin serviciu nentrerupt, fiecare zona sau chiar judet(in cazul ca se va intoarce la 10 judete, cum ar fi normal, pt.Ro.) , arondat unei asemenea centrale, dar si conectat la reteaua nationala…”/// La zi: „Despite protests, on 1 July 2012 unit 3 of the Ōi Nuclear Power Plant was restarted.[15] A comprehensive assessment by international experts on the health risks associated with the Fukushima I nuclear power plant disaster concluded in 2013 that, for the general population inside and outside Japan, the predicted risks were low and no observable increases in cancer rates above baseline rates were anticipated.”…to meet its obligations under the Paris climate accord, then nuclear energy needs to make up between 20-22% of the nation’s portfolio mix. 26 restart applications are now pending with an estimated 12 units to come back in service by 2025 and 18 by 2030…”

  17. Fostul ministru al Justitiei, Ana Birchall, despre importanta Consiliului Legislativ: “Iordache poate bloca activitatea oricarui Guvern si Parlament”
    (Miercuri, 21 Octombrie 2020, ora 09:07)____—–_____ o fi facut ea ghidusii in tineretze( ca doar nu o fi reancarnarea “preasfintei” parascheva!), insa ii merge mintea, pacat ca (precum veorika, la votarea prezidentiala) , nu s-a ghidat dupa sfatul meu, si ar fi ajuns , deja, PM… Iar sfatul meu a fost , ca imediat dupa ce a venit din USA de la acea importanta vizita, sa iese imediat din pesede si , astfel, ar fi fost numita PM, gestul ei a fost interpretat ca se crede o mare reformatoare si ea va schimba pesedeul(din interior), nu avea cum sa fie asa, si de fapt , nu mult prea tarziu a si fost scoasa din pesede, dar prea tarziu pentru ea, situatia este precum cu vedetele, trebuie sa te retragi in culmea gloriei, pentru a lasa amintiri bune, despre tine…
    -II-
    Presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer: “Nu avem un Minister al Sanatatii, ci un minister al COVID-ului. In curand o sa ii acuzam de genocid”(…)___—–____ Excelent, vreau sa vad si ca fac ce spun, insa nu trebuie incriminati doar imbecilii de la ministerul sanatatii ci si ” cei 3 cavaleri ai apocalipsei”(si inca mai in forta), adica iohanis, orban si catzu, este evident- cel putin pentru mine- ca indivizii au gestionat situatia dezastruos, dar/ba chiar voluntar si in cunostinta de cauza, adica pentru a-si satisface populismul lor nenorocit( cu care i-au pacalit pe romani) , au adus in tara mii de cazuri virusati( bolnavi sau doar purtatori), desi nu era situatie de razboi, in asa situatie, TE CARANTINEZI unde te prinde respectiva situatie, nu umbli prin lume, iar in aces caz, ei au foar chemati si adusi in tara , de cele 3 bestii, iar rezultatul este stiut cel putin 6 MII de morti prin covid si probabil cel puti ZECE MII de morti, dintre cei cu diverse boli cronice, care nu au mai avut acces la ingrijire, pentru ca cele 3 BESTII, trebuiau sa-si arate “grija” lor fata de indivizi care nici nu prea voiau sa se intoarca “pe o gura de rai”(!!!), cei mai multi, aparent sanatosi…Daca se luau dupa sugestiile mele, Romania ar fi avut nu mai mult de 3-4 SUTE de decese, economia nu ar fi suferit mai deloc , iar “umbra” acestei situatii -inca neterminate- se va intinde pe ani si ani…Insa trebuia ca clientii lor sa faca neaparat milioane (de pe urma pandemiei) si -cu siguranta- pe diverse canale si cele 3 BESTII au primit partea lor, daca nu cumva chiar PARTEA BESTIEI, si nu in LEI , ci in euro sau dolari, f. potriviti in cazul vacantelor prin Florida, Insulele Cainelui, Maldive, etc.,etc….

  18. -cont- Vrem alegeri.(Rodica Culcer)”…Prizonier al incompetenței și gândirii politicianiste, guvernul PNL a gestionat prost epidemia de coronavirus,…”____—–____problema cea mare este ca penele si i-han, vor sa mearga pana in panzele albe, adica nu vor sa faca ce trebuia facut inca de la inceput, se zice „treaba lor”, numai ca nu este asa(a devenit treaba de case funerare), insa -altfel- cred ca FI nu a primit atatea voturi din simpatie, ci -mai degraba- a avut deja un plan, pe care -la mod individualizat- l-a prezentat si multor penelisti si useristi( sa zicem, ceva mai vulnerabili), plus ca trebuie sa le fi spus „de la obraz”, „ce, vreti sa intrati la ocna impreuna cu catzu, orban si ihan?”, iar aceasta pentru ca acest F.Iordache stie ca pandemia va eroda masiv pe cei 3 si politica lor(semne au aparut-mai jos) si astfel el va putea duce alegerile in primavara (chiar si acea data depinde de „iarna grea”-ce va veni) , oricum finalul va fi ca cel visat de dragnea si veorika, numai ca va fi executat de FI, adica suspendarea lui i-han si trimiterea sa (plus a lui orban si catzu) in judecata, pentru multe, dar chiar si pentru genocid, devenit evident..

  19. Înaintea alegerilor, neînțelegerile dintre partidele pro-europene îl avantajează pe Igor Dodon
    Maia Sandu vrea revanșa în fața lui Igor Dodon. Are însă de rezolvat divergențele cu celelalte partide pro-europene.

    (Alexandru Damian-20.10.2020)(…)____—-___daca nu ma insel, autorul(A.D.) este din RM si poate fi partinic (prin emotional), insa aici si acum, cred ca vede -totusi- f. corect lucrurile, nu fac nicio predictie(nici cu acesta noua confirmare-sa-i zicem!) , insa Dodon este lup batran, cum am mai zis de multe ori, si va sti sa exploateze orice mica greseala, pe aceasta tabla de sah…///

    -II-Perchezitii ale ofiterilor Centrului National Anticoruptie din Republica Moldova la consulatul de la Bucuresti
    (Joi, 22 Octombrie 2020, ora 18:15)”… abuz in serviciu…”___—–___ timing-ul pare cam ciudat, ori aceasta institutie este de partea Maiei Sandu si „cremenalul” a fost numit(etc.) de Dodon, ori invers(adica un/o aliat al M.S.), si Dodon vrea sa arate ce persoana corupta ar castiga alegerile, asa ca -nu-i asa?!- tot mai bine cu el…

  20. Primii pași spre reabilitarea Spitalului de la Ghermăneș
    (Cristian Pătrașcu -23 octombrie, 2020)
    „…Spitalul de la Ghermăneşti, constituit din cinci pavilioane impresionante, a fost ridicat în perioada Regelui Carol I, fiind dat în folosinţă în anul 1912…”___—–___ daca si pentru actualitate , cele 5 pavilioane(de spital) inca sunt IMPRESIONANTE, intelegem ce adevarata cultura umanista a introdus Monarhia in Romania, de fapt este international recunoscut ca Romania a stralucit o singura data in lume, anume in perioada Monarhista…Apoi a venit comunismul care a incercat sa profite -cat-de-cat- de pe urma acestui asezamant, si apoi neocumunistii care distrug ce nu reusise sa distruga comunismul, insa -cu acolada- ca acestia(mai noi) sunt si Jmecheri, pe de o parte vor sa distruga la modul fizic semnele bunastarii din perioada Monarhista, dar pe de alta parte-ca si roata de rezerva sau parasuta de salvare- dau fonduri uriase asa-zisei case regale romane, tocmai pentru a-i avea pe acesti declasati “regalisti”, in buzunar, in caz ca poporul roman s-ar trezi vreodata din amorteala ultimilor 70 de ani, si va opta -din nou- pentru Monarhie, si va opta -din nou- pentru Monarhie cu Print Strain, asa cum insasi istoria dovedeste ca e bine, iar si istoria dar si ” la zi”, probeaza ca republica este cea mai perversa forma de conducere si administratie , cel putin a Romaniei … si a inca peste 125 de tari, din totalul de 200, de pe mapamond… Pentru ca sunt 2-3 duzini de republici care “merg”(chiar daca unele la costuri extreme), iar aprox. 30 natii sunt Monarhiste si care sunt adnotate in toate clasamentele top ten, doar cu bine si excelent…

  21. Sinistra ispită ce a ademenit tineretul țării, pornindu-l vehement împotriva tradiției acestei țări, a bisericii, a culturii și nu în ultimă instanță a părinților lor
    (De Dan Puric/ Anonimus -23 octombrie, 2020)“…caracter autohton, împotriva Bisericii, indiferența până la batjocură față de memoria martirilor noștri sacrificați în temnițele comuniste,…”____—–____Se “uita” (oare?) sau se aplica “prea-sfantul”obicei mioritico-crestin-cretin, adica bagatul muntelui de gunoi sub presul cat un slip, deci se uita ca biserica “nationala” a sapat din greu pentru distrugere bisericii ”surori”!( ce gluma!) si ca bor-ul este cea care se face vinovata de intemnitarea a mii si mii de preoti catolici(pentru a le fura posesiunile) , iar alaturi de ei a fost intemnitata si mare parte din crema intelectualitatii romanesti( care era -in multe situatii-catolica), la fel de adevarat ca dupa ce comunistii au terminat cu catolicii, le-a venit randul si ortodocsilor( “dupa fapta si rasplata”, nu?-plus, cine putea avea incredere in asa abjecti tradatori!?), practic dezastrul romanesc al ultimilor 70+ ani este datorat bisericii ortodoxe, care s-a aliat cu putinii comunisti initiali*, si care au subjugat si distrus natia, procesul inca continua…Cred ca acest puric este paduche complet, fie intelectual, fie ca morala, daca mistifica lucrurile in asa hal, incat cei care au distrus si distrug tara, sunt aratati ca eroi si/sau victime…probabil ca profesional, individul este a cinspea roata la carutza si a inteles ca poate subzista-ba chiar in lux!-scriind mizerii patriotarde si lacrimogen- “morale”, bazate doar pe aiureli, care satisfac mintile altor aiuritzi, “credinciosii” etc., etc.(* NUMARUL de comunisti al anilor respectivi, NU ar fi putut NICIODATA sa castige macar o singura si mica votare, daca nu ar fi fost sustinuti de biserica ortodocsa, iar cartile au fost facute explicit, ‘Castigam noi, ii terminam pe catolici si tot ce este al lor, va trece in proprietatea voastra”, ceace s-a si intamplat, numai ca -iata!- “roata se intoarce”, cel putin cateva milioane de romani frecventeaza biserici catolice, in occident, si probabil ca in Romania, noile generatii se vor trece la catolici, tocmai pentru ca acestia au creat -practic- aceasta noua lume, adica a prosperitatii, oportunitatilor si a dreptului de a putea lupta in lumina, impotriva inegalitatilor si opresiunii…ortodocsismul romanesc, total invers!)

  22. Foștii acoperiți ai Securității au privatizat comunismul. Acum au pensii speciale
    De Marius Oprea/ Anonimus -24 octombrie, 2020) “…preşedintele Emil Constantinescu a dat dispoziţie ca orice aşa-zise „operaţiuni speciale” (cu precădere ele erau activităţi de contrabandă cu arme şi cu ţigări) să fie stopate…”____—–____ aceasta este una dintre stirile care -de cateva ori- m-au facut sa zic ca emil constantinescu ar trebui crutzat de pedeapsa capitala si doar incarcerat indefinit , plus munca zilnica si silnica, versus ce trebuie facut cu absolut totzi ceilalti pres-edinti, pm-i si alte cateva capete mari( la zi trebuie ca s-au adunat 30 asemenea capatzani), adica -numai legal- condamnati capital si executati in public prin taierea capului sau spanzurare….Mai jos un comentariu mai vechi, la subiect, cu adaosul ca- din acest articol, bine sustinut cu exemple – vechile versuri sunt la mare actualitate, anume “partidul e’n toate, in cele ce sunt,/Si-n cele ce maine vor rade la soare…” adica partidul si securitatea conduc tara si o vor conduce in continuare(prin monstruozitati precum iohanis, orban, catzu si multi alti declasati), probabil , pana la “victoria finala”…///

    June 20, 2019 at 9:00 pm Motto:” Cea mai mare inselatorie a diavolului a fost sa convinga lumea ca el nu exista” Mai jos o scurta spicuire din art.”Victime? Faptasi? Sau victime-faptasi? Pitesti la 70 de ani( Petre M.Iancu) “…Cat de putin se stie, de fapt, s-a vadit cand discutia istorica, stiintifica, despre …Or, istoriografia romaneasca a cam batut pasul pe loc. E timpul ca, in interesul memoriei si democratiei romanesti, sa recupereze, (prin cercetare si gandire libera, la adapost de mitologii, intimidari si amenintari) ce-a pierdut fata de istoriografia occidentala…”—___— acest articol , solid si bine punctat, imi readuce in actualitate o cerere, o sugestie pe care am mai facut-o (tangential) de’a lungul timpului, insa pe care -azi- o fac la modul definit, subliniat si scris in majuscule , si anume NECESITATE ca cineva sa scrie o carte transanta , directa despre MAREA MISTIFICARE pe care -dupa “89, SECURITATEA ( si fosta nomenclatura, dar in principal securitatea) au aruncat-o pe piata romaneasca, anume ca “diavolul nici nu a existat”, transferand inca odata in mod abuziv, propriile responsabilitati, pe seama turnatorilor/ informatorilor…Insa aceasta carte cu un titlul f. apelativ (anume ” SECURIST SI TURNATOR”) TREBUIE SCRISA DE O PERSOANA care a dovedit macar in acesti ultim 30 de ani probitate morala si -in plus- una dintre acele persoane care a avut si are acces la arhivele securitatii(si militiei) , pentru a demonta odata pentru totdeauna si a puncta faptul ca singurii vinovati de dezastrul romanesc sunt doar 2 entitati, sECURITATEA comunista si nomenclatura, care au reusit sa dispara din vizorul public, lasand ca si cal de bataie “turnatorii”, in estimp, ei, au ridicat imperii financiare (chiar prin folosirea/ si din salarii si pensii uriase, NEMERITATE)continuand sa oprime si exploateze populatia tarii, pe care prin tertipuri bine stapanite, au mentinut si mentin aceiasi populatie, in confuzie si stare de de aversiune impotriva informatorilor ei, desi ei , securistii, sunt cei vinovati…In realitate orice natie trecuta sau actuala, are o securitate si informatori, este singurul mijloc de a preveni(partial) si combate tot felul de crime, chiar si la zi , Romania are un numar imens de cetateni subscrisi sau amatori, ca informatori, insa NU aceasta este problema, ci faptul ca fostii oficiali ai securitatii( nu le putem zice ofiteri, Ofiter implica si un anumit dozaj de Gentleman), de orice grad(dar mai ales grade inalte si NU superioare, si -implicit- mai ales securistii imbatraniti in functii) erau prin definitie ( si “constiinta”) politruci si politie politica, ei -practic- faceau si au facut acelasi lucru, fie cu, sau fara informatori, de multe ori, imitand scrisul-de mana- al informatorilor, au masluit declaratii foarte dure, oricum neconfirmate de nimeni, in fond toata ierarhia securista si a nomenclaturii se baza pe minciuna si intelegere mutuala sau explicita a diverselor trepte si functii existente…Mai mult, multi informatori au fost neutri in informatii sau chiar au aparat persoanele “suspectate” de catre securitate ca ar fi ” dusmanoase statului”, insa daca politrucii securisti aveau nevoie de “carne”, o obtineau oricum, pentru ca nu era necesara confirmarea unei informatii din alte surse (cat mai neutre si mai diverse), practic ei nu erau interesati decat de a produce noi “dusmani ai poporului si oranduirii socialiste”, doar pentru a-si multumi superiorii si pentru a-si mentine posturile bine platite si cu multe alte avantaje, pe langa…De acord ca anumiti informatori trebuie sa fi participat voluntar la diverse actiuni( f. multi informatori insa, au fost santajati/ constransi sa semneze adeziunile) care s-au soldat cu inchisoare (pentru “tinte”) sau macar diverse sicane , iar aici trebuie sa facem diferenta dintre real “turnator” si “informator”, turnatorii trebuie redusi la cei care realmente coabitau cu victimele, adica colegi de birou, de munca , etc., un caz aparte il fac cei din inchisorile oficiale( altfel intreaga Romanie a fost o imensa inchisoare, unde 99% din populatie a resimtit cumva rigorile lagarului), si trebuie exonerati de responsabilitati ( a fost o chestiune de supravietuire), insa nu si cei care au participat efectiv la actiuni impotriva altor detinuti politici , precum in cazul ing. Ursu, unde -INCA- autorii morali, adica cei reali ( gradele-sa nu le zicem ofiteri- de la securitate si militie- total responsabile de acel asasinat) sunt inca in libertate si traiesc in lux, prin pensii uriase, datorita exact aceluiasi fapt, anume ca prin investirea acelor salarii si pensii, in diverse activitati legale( dar si ilegale) batranii securisti( care, e adevarat, scad in numar, fiind octogenari) au creat o mafie care tine nu doar populatia sub teroare dar insasi justitia…Practic noii securisti nu trebuie neaparat cautati in noile institutii(SRI, SIE, etc.- care se pare ca au inteles ceva din istorie) acestia sunt , direct dar mascat, fostii securisti si nomenclaturisti, dar mai ales asociatii lor (rude sau prieteni- toti, mai tineri) infiltrati in toate formele de conducere centrala si teritoriale, inclusiv( si , mai ales) in media scrisa sau virtuala, prin care -in forme total antijurnalistice, inclusiv -si mi ales- triviale si vulgare, ataca pe oricine mai indrazneste sa critice vechea sECURITATE si nOMENCLATURA comunista…

  23. Proiect adoptat de Parlament: Rectorii universitari vor putea fi aleşi pe viaţă
    (Lucia Tozaru-Redactor, avocatnet.ro)
    (…)___—-___pur-si-simplu o PORCARIE, asta inseamna o DISCRIMINARE din start, impotriva oricarui alt cadru care este recomandat prin activitate stiintifica, conduita , etc. , plus, chiar prin definitie, masura este TOTALITARA, numai in Monarhie regele/regina este ‘”pe viata”, insa este explicit si este esenta sistemului…Intr-o republica NICIO functie nu trebuie sa fie garantata in acest fel, dimpotriva, ar trebui reduse si actualele termene, tocmai pentru a da posibilitatea celor merituosi, sa guste si ei din cireasa de pe tort…

  24. Mai avem încă o ultimă şansă de redresare
    (De Anonimus/Românul/Florin Colceag -26 octombrie, 2020)

    “…Trebuie să ne unim toți cei care pot…”…care să vă reprezinte la alegerile locale și parlamentare,…”___+—____Am banuit -de la titlu- ca este vorba de patriotardism gaunos si lozinci aiurea, pai de ce nu v-ati unit pana acum, unificatorul a fost, insa l-ati izgonit si sicanat, iar chestia cu alegerile, miroase a agent provocator, ca si pana acum nu s-ar fi facut aceleasi indemnuri, ” belitzi ochii pe cine votati”, bla, bla, autorul se preface ca nu stie cu cine are de’a face, dar in realitate mai poate fi o sansa, insa aceasta nu sta nici in unirea “profesionistilor” si nici in alegeri, aceasta ultima sansa mai poate fi jucata doar de cei catziva adevarati patrioti din STRUCTURILE ARMATE( armata, politie, SS , justitie) -daca si acestia mai exista- si cei catziva din societatea civila( la fel, catzi or mai fi),justitia(cei catziva) sa semneze ordine de arestare in regim de urgenta a cateva sute de indivizi(toti pres-edintii, toti pm-ii, mugur isarescu, toti capii de camera si senat, toti ministrii justitiei, si multe alte functii f. inalte, trecute si actuale) sub REALA acuzatie de sabotare a economiei nationale si genocid latent dar conspirativ(plus alte capete de acuzare . f. reale), iar armata, politia,SS, sa-i aresteze si judecati in regim de urgenta, unde verdictul nu poate fi altul decat COMPLET VINOVATI, si -la fel de legal- EXECUTATI IN PUBLIC, prin decapitare sau spanzurare(primii 30-ceilalti ocna indefinita cu munca zilnica si silnica)si de la toti insa, confiscari extinse(deci si colaterale) de averi, la modul total, si -in continuare- masurile propuse de mii de ori, adica 10 judete, maxim., cel mult o suta de parlamentari, etc., etc., iar cu banii confiscati de la acesti banditi,(si mii de altii, ca ei, dar pe alt palier), Romania poate renaste…Altfel, doar cu balbaieli si FARA a emite(si pune in practica) o solutie concreta, praful si pulberea se va alege de Romania…

  25. Din noiembrie, bolnavii de tuberculoză trataţi în ambulatoriu primesc și ei indemnizaţie de hrană
    ( 26 Octombrie 2020-Lucia Tozaru- avocatnet.ro)___—-___tuberculoaza este o boala infecto-contagioasa, insa este si o boala SOCIALA (precum sifilisul, alcolismul, etc.), si cel mai bine,TBC-ul se tine in frau prin masuri sociale care sa ridice nivelul de trai al populatiilor, atat ca nutritie dar si ca conditii generale de trai: apa potabila permanent monitorizata, caldura in case, sanitatie optima, etc., altfel , in continuare, boala va ramane pe langa aceleasi cifre, adica aprox. 25% din populatia globului este infectata cu TBC, in numere concrete, peste 1, 5 MILIARDE de oameni, iar aceasta boala inca da cei mai multi morti/ anual…Iar cum ziceam (mai) pe la inceputurile pandemiei actuale, anuma ca aceasta viroza se poate “aseza” precum un al doilea TBC, adica pandemia sa fie redusa drastic si sa devina sporadica sau endemica, cu un procent anual de infectari tot pe langa 25-30%, diferenta este facuta de de cativa factori, principalul fiind evolutia acuta a aceste viroze, cu TBC o persoana o “poate duce” ani si ani….

    -II-
    OMS: Europa are nevoie de o accelerare serioasă a luptei anti-COVID. Suntem mult în urma virusului
    (| 27.10.2020)
    Europa are nevoie de o „accelerare serioasă” a luptei împotriva coronavirusului, iar lipsa capacităţii de depistare a contacţilor ar putea ”îndrepta boala şi mai mult într-o zonă întunecată”.___—-____ Realmente ramai perplex la asa declaratii, mostre de reala LIMBA de LEMN, practic palavrageala fara sens, atata timp cat nu se ia nicio masura concreta la nivel global, altfel tot acestia -de la OMS- ar trebui sa retraga din circulatie cuvantul PANDEMIE, care inseamna de dimensiuni planetare…Iar daca este la dimensiuni planetare, nu ar trebui si raspunsul sa fie la fel? Jenant, “specialistii” OMS se tin de literatura ieftina, si inca in “urma virusului” in loc sa-l confrunte direct, prin DEZINFECTII GLOBALE, SINCRONE.

  26. Ilie Bolojan, seful CJ Bihor, despre masura unica in Romania de a da afara jumatate din angajatii unei institutii publice: In trei ani, inseamna costul unui pod nou
    (Miercuri, 28 Octombrie 2020)”… efectiv nu aveau “obiectul muncii”, dar primeau lefuri mari, fondurile de salarizare cumuland 270.000 euro lunar…” Selectarea celor ramasi, pe baza de concurs…”____—–_____Se pare ca pestele poate fi curatat si de la cap( CJ este un guvern judetean), excelent, insa nu-l laud prea mult pe acest IB( desi -dupa cate am inteles eu- Oradea -sub bagheta sa- a devenit f. prospera si civilizata), pentru ca in Romania, minunile nu tin nici 3 zile, ne amintim de marile promisiuni ale lui i-han, si mai nou, catzu si orban…Altfel, cifrele probeaza ce spun eu de mult, daca s-ar comite aceasta mare “nedreptate”(!!!)-adica o ADEVARATA DREPTATE- in toate judetele si mai ales in capitala, Romania ar avea -DIN PRIMA LUNA- la dispozitie cel putin 10 MILIOANE EURO, extra, iar daca masurile de insanatosire financiara s-ar extinde si la alte institutii si categorii parazitare( armata, popime, etc., etc.), suma salvata ar ajunge la peste O SUTA MILIOANE EURO/luna, cea ce inseamna peste UN MILIARD/an, o suma cu care se pot face -realmente- lucruri mari…iar desore “concurs”, acesta trebuie sa fie modul de obtineri de functii SI LA stat, in fond asta este Porunca a Doua” din decalogul(minus 1) al lui Max Weber, si nu cred ca intr-o societate normala, cineva il poate contrazice…

  27. Iohannis: Acum nu trebuie sa cautam vinovati pentru cresterea numarului de imbolnaviri, ci solutii”___—-___ limba de lemn si incercare de autoexonerare de responsabilitati, insa -chiar si asa- este evident ca tipul foloseste atza alba la cusut intr-o zona (ce se vrea) gri(altfel este clar precum cristalul, cine, ce si cum), pentru ca prima parte a solutiei este identificarea vinovatilor si scoaterea lor din pozitiile de decizie( urmat de deferirea lor, justitiei) , altfel „solutiile” acelorasi, vor avea aceleasi efecte(chiar si mai grave), asa cum s-a dovedit pe intregul curs al pandemiei(neterminate) si cum s-a dovedit pe intregul mandat al sau si -mai nou- si cele ale celor doi locotenenti ai sai, catzu si orban…

  28. Fostul presedinte sud-coreean Lee Myung-bak, condamnat definitiv la 17 ani de inchisoare pentru coruptie(…)///

    -II-Caderea lui Bogdan Olteanu, fostul viceguvernator al BNR. Portretul demnitarului trimis la inchisoare chiar de ziua lui de nastere
    „…spaga de 1 milion de euro. Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat joi, 29 octombrie,… 5 ani cu executare…”____—–____si efectiv nu va executa nici 3, oricum, diferenta intre o republica buna( dintre cele , max. 3 duzini, de multe ori aduse in discutie), este evidenta, acolo legea este scrisa bine si aplicata ad literam, tocmai si pentru acest „amanunt” SK este o tara de exceptie, in special avand in vedere resursele naturale modeste si o densitate de populatie de speriat…Probabil ca -daca nu o mierleste de corona sau altceva- next one , ghici!m chiar marele guvernator a bancii, care a fost implicat in intreaga distrugere a Romaniei…

  29. Purtatorul de cuvant al BOR, reactie inveninata in spatiul public: „Pseudo-jurnalisti traitori in bula lor de fiere, nu in realitatea obiectiva si imediata”///
    -II-CTP, despre liderul Bisericii Ortodoxe Romane: „Pentru a prosti oamenii, sarlatanul Daniel n-are nevoie de matematica, nici de logica”—–____—–inteleg ca si acest parazit de rang II (banescu-nume predestinat de insasi d-zeu, sau de dracu?!) simte ca l-a prins pe d-zeu de picior,dar vorba sharlatanului sef, tocmai cand se credea mai tare , chiar si ceausescu a fost aruncat din rai, asa ca si banescu si daniil cel belzebut, o pot lua peste scafarlii, exact cand nu se asteapta chiar deloc, iar T.P, are dreptate, belzebutul nu are nevoie de matematica( si logica), banescu tine evidenta milioanelor furate, milogite, extorcate, etc., el are nevoie doar de ce-i serveste patria, inclusiv cu ajutorul parazitilor din varf( pres-edinte, etc.) , adica are nevoie de fraieri, pentru a-i jumuli, si are din belsug…

    1. „Exista in interiorul BOR un curent marginal de tacaniti”

      Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii si mentor al scolii de educatie care-i poarta numele, a declarat ca cele cateva pozitii critice fata de restrictiile impuse de catre autoritati sunt opera unui curent marginal din randul clerului, personaje ce nici

      In opinia fostului ministru al Culturii, ierarhia Bisericii greseste atunci cand nu-si foloseste autoritatea pentru a elimina „acest curent al tacanitilor”, pe care-l numeste un cancer in sanul Bisericii.

      Chiar daca pozitia Bisericii, per total in aceasta pandemie, a fost una rezonabila, acest lucru nu este suficient. Exista un curent complet aberant, nici macar nu-l putem numi ultra-ortodox, ca sa fii ultra-ortodox trebuie sa fii ortodox. Astia nu sunt ortodocsi, sunt pseudo-ortodocsi. Este o ideologie nici macar extremista. Nu are nicio noima. Tot felul de exaltati pe care-i vedem in tot felul de publicatii delirante. Greseala este ca ierarhia Bisericii ramane fara reactie si lasa sa se raspandeasca acest cancer care da metastaze efectiv. Este ceea ce am numit eu „a lunatic fringe” – o tendinta marginala de apucati si tacaniti. Sunt oameni care in numele crestinismului acuza, insulta, ponegresc la fiecare fraza si arunca cu minciuni si gunoi. Iar ierarhia sta cu mainile in san si nu pune capat acestei boli rusinoase din interiorul Bisericii. E de neinteles de ce nu extirpa odata aceasta tumoare. Ierarhia are totusi autoritate. Sa o foloseasca pentru a face curatenie”…”____—–____In primul rand eu nu am auzit de acest curent ( din „sanul bisericii”), insa asta nu inseamna ca nu poate exista, sau poate chiar exista si este activ, ma intreb de ce acest paleologu nu da nume, trebuie sa existe si un conducator sau cateva proeminentze…Ma intreb, la fel, ce „scoala de educatie” conduce acesta, poate de innodat cravatele sau pus papioane, altfel individul este nul, de vreme ce spune ca acest extremism, „nu are nicio noima”, ca si cum ortodocsismul( si orice alta religie) ar avea vreo noima, iar ortodocsismul romanesc este cu adevarat pseudo-ortodox, practic intregul sistem este paralel, mai bine zis departe de Biblie, ortx. romanesc se bazeaza pe lucruri inexistente sau blamate in Biblie, precum moastele, icoanele, celebrarea duzinelor de „sfintzi”, adunatul de averi,etc.,etc.insa el este foarte radical , denuntzand curentul ca pe un cancer, desi bor-ul este cancerul care macina societatea romaeasca, la modul secular, adica de secole…Iar-mai departe- individul vede „curatenia”, ca pe un fel de solutie finala, tocmai si pentru asta foloseste expresia „lunatic fringe”,cred ca nu va merge nici el prea departe cu aceasta „infierare” ordocsicoida, iar expresia respectiva cred ca a preluat-o de la un alt Teodor, numai ca pe acela il chema Theodore si inca Roosevelt, si pe langa politician( si presedinte al USA- al 26-lea) a fost si naturalist, istoric si scriitor, pe cand acest paleologu nu a avut nici macar curajul sa ceara acea democratica intalnire dintre toti candidatii la pres-edintia tarii…Impresia generala ca individul este un catzelus de inchiriat, acum al al bor-ului…

      „…But you won’t get too far
      ‘Cause you gotta blame someone
      For your own confusion
      We’re on guard this time
      Against your final solution…(Red Rider-„Lunatic Fringe”)

      1. Val de invective la adresa jurnalistului Cristian Tudor Popescu, din partea vicarului Episcopiei Sălajului, preotul Ionuț Pop.

        Acesta spune despre jurnalist că este smintit și degenerat:

        „Observăm în ultima vreme o virulentă a îndrăciţilor care atacă Biserica, ierarhia și preoțimea, care ne face să credem că iadul și-a trimis mesagerii pe pământ,…”
        Preotul solicită ca toți cei care mai îndrăznesc să-i critice pe preoți să fie pedepsiți de autoritățile statului….”///
        2-“..This was something that Evelyn Waugh understood with exceptional clarity.

        ‘Barbarism,’ he wrote in a somber moment in 1938, ‘is never finally defeated; given propitious circumstances, men and women who seem quite orderly will commit every conceivable atrocity. The danger does not come merely from habitual hooligans; we are all potential recruits for anarchy…”___—–____sa fim drepti, vacarii sunt cei care au ridicat aceasta lume, insa sunt (si) vacari si vacari, acesta -din discutie- este un vacar vicios, care nici instructiile biblice nu le cunoaste, una zicand ca “daca esti palmuit, trebuie sa intorci si obrazul celalalt” iar alta spune ca ” daca cineva te sileste sa mergi cu el o mila, mergi cu el doua”…Insa interventia sa dovedeste ce spunea E.W. in 1938, omul, in mod natural, poarta in el samanta anarhiei, a… ,a…, pana la cea a autodistrugerii, motiv pentru care a aparut Legea, pentru a limita pornirile animalice ale omului(inclusiv prin pedepse). Insa ce este si mai vicios in cazul acestui discurs , este ‘recomandarea” ca statul sa-i pedepseasca pe “defaimatori” la modul automat, desi ei insasi pot monta un proces(ca tot natul), impotriva “defaimatorilor”, numai ca ei stiu ce spunea Cicero despre situatie, anume”riscurile trecerii printr-un proces” (indiferent de ce parte) , iar ei nu ar putea avea castig de cauza decat daca “sfanta inchizitie” ar mai functiona, altfel, s-ar face si de rasul curcilor(practic ar fi un fel de “Procesul Maimutzelor”, mai degraba al maimutzoilor batrani, daca te ghidezi dupa barbile de urangutani)…Si -precum in general- toata “filozofia ” lor sterila, se bazeaza pe premise total false, anume FANTASMAGORIILE NICIODATA DOVEDITE de nimeni, si anume EXISTENTA lui d-zeu, specific (in acest citat) a “Iadului ce-si trimite mesagerii pe pamant”, de unde -ca reverberatie- si CTP si oricine altcineva, poate repeta expresia “Satana in sutana”, s.a.m.d. Altfel, individul nu sufera deloc la partea practica, anume oful lor suprem este ERODAREA AUTORITATII si scaderea (pana la disparitie) a privilegiilor de PARAZITI TOTALI SI SUPREMI(mai ales in timp), adica ingrozitoarea idee ca si ei ar trebui sa muncesca , pentru a-si casiga existenta, EXACT cum a poruncit chiar d-zeul lor:” Si in sudoarea fruntii tale, sa-ti castigi painea”…

  30. Trei doctorite infectate cu COVID-19 au fugit din spital si au fost aduse inapoi cu Politia. Sunt internate la Targu Jiu.(Vineri, 30 Octombrie 2020, ora 07:43))…)___—-____Aceasta fuga, trebuie inteleasa ca un real test, o adevarata hartie de turnesol a situatiei din spitalele (abatoarele) romanesti, aceste femei stiau f. bine la ce se pot astepta, la “grija” si ” profesionalismul” pe care ele insele l-au servit altora…Adica, daca ajung la “terepie ” intensiva (cu intubare), intra 10 si ies vii, doar 4 …Cel mult!

    -II-
    Florin Cîțu: Nu vom mai închide economia, cum s-a întâmplat, pentru două luni, în primăvară
    (30 Octombrie 2020)____—–____in sfarsit, bovina cretina a ajuns la sugestia mea, repetata de multe ori inca de la inceputurile pandemiei, ca economia NU trebuie inchisa ci doar RARITA, sau formarea al celui de’al doilea schimb , acolo unde este doar unu, celui de al treilea, unde sunt 2 schimburi, etc., dublata (aceasta actiune) de masuri sanitare specifice…Totusi, daca a ajuns la aceasta concluzie, nu trebuie sa insemne ca el, orban, i-han si banditii din varf, nu trebuie judecati pentru ce au facut pana acum, adica SABOTAREA ECONOMIEI NATIONALE si GENOCID DELIBERAT, toate deciziile lor s-au bazat pe populism ieftin, daca nu direct , pe intentii criminale…

  31. “Viața începe la 40 de ani” – adevărat sau fals? O reabilitare a noțiunii de criza vârstei de mijloc
    ( Weekend, 31 Octombrie 2020-Andrei Ene-Psiholog și psihoterapeut “…(adică după vârsta de 35 de ani, când începe deteriorarea celulelor)…”… 2-Fa miscare! Adoptarea unui program regulat de exerciții fizice nu presupune eforturi ieșite din comun; câtă o jumătate de oră de 3-4 ori pe săptămână…”____—-____din pacate, inceputul imbatranirii apare chiar mai devreme, la 27 ani, important este ca perioada de oarecare platou, sa fie cat mai lunga, iar aceasta se poate realiza prin multe, inclusiv (si f. important) prin (2) adica “Fa miscaree!, insa si aici “” de 3-4 X /saptamana”, este doar incurajant si amabil, o minima miscare trebuie facuta DE CEL PUTIN 3 X/ZI, chiar daca -fiecare repriza- de 10-15 minute(si o simpla plimbare de 3-400 metri*), si un minim de exercitii”la sol”, adica care pot fi facute pe podeaua rezidentei…(*omul este-ca si restul animalelor mai evoluate – o fiinta ciclica, iar majoritatea acestor cicluri se succed si in mai putin de o zi lumina, problema cu aceste numere este precum cu cele 2 pahare de vin (sau unul singur-pentru femei), admise (ba chiar incurajate) a se bea zilnic, dar f. recent s-a stabilit ca si aceasta idee este gresita, alcoolul este in orice cantitate un triplu toxic( nervos, hepatic si general) si nu ar trebui consumat niciodata, desigur nu ne prefacem ca am uitat despre, si lasam scos din discutie, paradoxul francez…

  32. Alegeri prezidentiale in Republica Moldova. Peste trei milioane de alegatori sunt asteptati la urne. „… 8 candidati…”___—–___Nici R.M. nu sufera de penurie de candidati, s-ar putea insa(precum in Romania), cel putin jumatate sa fie in cursa, doar pentru diversiune si pentru a fura din voturile pentru o anume persoana, din varful -obiectiv, realist- al listei potentialilor invingatori…Cu sau fara al meu „succes”, unei anume persoane sau tuturor, cineva o sa castige, spatele scenei este factorul decisiv si nici macar norocul…

  33. Nicusor Dan, indemn pentru cetatenii Republicii Moldova sa iasa la vot: Fiecare vot conteaza pentru ca actualul presedinte pro-rus, Igor Dodon, sa nu castige alegerile.(…)___—-___ Mostra de tampenie, dar asa crede el ca deflecteaza atentia bucurestenilor de la realele probleme locale, abordand asa teme, ca si cum el ar fi cel mai patriot roman dovedit, nici macar i-han sau ministrul de externe nu au facut asa declaratii, si vine acest abia-care- a- prins -si- el- o -functie mai acatarii, si gata, incepe cu ” da-i si da-i” ,mai ceva ca la pas’opt!!!

  34. Programul PSD pentru guvernare: acces rapid la aeroport si la autostrada, 42 smart cities si 100 de orase competitive(…)///2-Victor Ponta a prezentat doua masuri PRO Romania pentru iesirea din criza in 2021
    “…venit minim…” ” compensatii pentru firme…”____—–_____ propuneri aparent ok, dar sunt populiste si fara sens, cele 42 smart cities, trebuie sa fie resedintele de judet si bucurestiul, si tocmai aici este buba, 41 de asemenea orase inseamna -FARA SENS- 41 de guverne locale(si camarilele si clientela locala), intens bugetofage, insa acestea (42) si cele inca o suta de “orase competitive” pot deveni o realitate daca se opereaza MAREA REFORMA FINANCIARA, obtinuta prin masurile enumerate de sute de ori, acelasi lucru si in cazul lui ponta, masurile sunt ok in teorie, insa aceste masuri se pot aplica in tarile unde PRODUCTIILE AGRICOLE SI ENERGETICE(plus, plus) nu sunt la nivel(macar) putin excendentar PRODUSE IN TARA, cea ce nu mai este cazul Romaniei, injectarea de bani IMPRUMUTATI, practic continua sa vanda Romania(inclusv sa o devalorizeze) , ce a mai ramas nevandut…Iar acest ponta a avut mii de sanse sa faca ceva pentru tara, el a format insa cateva esaloane de miliardari/milionari, spoliind banul public, devine evident ca tipul joaca murdar, pentru ca nu cred ca penele-ul va aplica asa ceva, iar el-ponta- atat asteapta, sa se bata cu caramida peste apendicele xifoidian si sa zica” eu am propus acest lucru, dar duJ manii poporului, nu vor sa-l aplice”, adica asmute masele impotriva guvernului, altfel,-nimic de zis- la fel de incompetent si criminal, precum guvernul ponta si oricare alt guvern, de orice sorginte….

  35. Rezultate finale: Maia Sandu a castigat primul tur al alegerilor prezidentiale din Republica Moldova, invingandu-l pe Igor Dodon(…)///2- Igor Dodon, ataca diaspora pentru votul dat Maiei Sandu: “Un electorat paralel, in disonanta cu preferintele populatiei din tara”(…)///3-Mai multi candidati la Presedintia Moldovei o sustin pe Maia Sandu in turul al doilea. Primele declaratii: “Pe 15 noiembrie, vom fi si mai multi, si mai uniti”(…)4-Cui va da votul Usatii in turul 2 al prezidentialelor din Moldova?
    (Cristian Hrituc, analist politicLuni, 02 Noiembrie 2020, ora 14:05)”…Usatii a obtinut un scor spectaculos 16.91% (227738) El va putea inclina balanta…”…Un lucru nu trebuie uitat insa. Turul doi nu incepe de la scorul de acum, nu e 3-0 pentru Maia. Turul doi incepe de la 0-0.”_____—–____Deci rezultatele “finale” nu sunt chiar finale si inca “marele derby” se va juca pornind de la 0-0, insa -la acest moment- se poate spune (parafrazand zicala cu lupul mancat de oaie) ca -iata!- si Gorgonul (stiut a fi nemuritor) poate fi rapus, si inca de Medusa, care ea insasi a fost facuta “stone” de vreo 2 ori (de Gorgon) si inca are sanse sa fie transformata din Sandu, in “sand’”si spulberata precum in trade winds (adica de la est spre vest)….Iar cu “mai multi candidati”, exact ce spuneam mai sus, asa a fost si in Romania, multi candidati au fost parte constienta a schemei de a inclina balanta in favoarea unuia dintre candidatii principali, si-inclusiv- prin voturile obtinute din diaspora, iar aici, intr-p oarecare masura, Dodon are dreptate, diasporezii nu prea sunt in drepturi depline chiar doar de a si vota, mai ales daca ei au devenit rezidenti permanenti ai noii patrii si -macar isi zic in barba- nu vor sa se mai intoarca in patria mama…Totusi “principiile” democratice trebuie sa prevaleze, altfel la ce tot sa le fluturam?!

  36. Noi reguli privind confiscarea extinsă a averilor obținute ilicit, promulgate de președintele țării
    -3 Noiembrie 2020-(Lucia Tozaru-Redactor, avocatnet.ro)—-___—–sa speram ca se va aplica la modul cel mai drastic dar si la modul cel mai profesional, problema este ca in Romania( si alte tari precum Ro.) multe legi sunt scrise bine, insa se aplica discretionar, in special cand sub incidenta lor cad vip-uri , chiar si din localitati mici, iar aceasta deriva din coruptia generala, dar -in special- din cea din justitie, care -mai mult ca orice- face ravagii in increderea societatii in justitie si intreg sistem, de unde rezulta anarhia si chiar sabotajul intins(ca forma la indemana, de razbunare), greu de evidentiat, in sine, insa mai mult prin „rezultate” urmari…

  37. poate ca mi-a scapat mie, si/dar nu vad nimic despre efectul retroactiv, al unei asemenea EXTREM DE IMPORTANTE LEGI, este imperios necesar ca efectul sa fie si retroactiv pentru ultimii (nu doar 30 ani) 70 ANI, cele mai multe averi mari, s-au facut in acesti ani prin abuz de putere asupra populatiei, adica furt sub OBLADUIREA LEGILOR, iar daca nu se face dreptate pana la capat, degringolada si decimarea populatiei romanesti se va accentua, in special prin emigrari in alte tari, mult mai bune, desi nu asa bogate(natural) precum Romania…Ca mai jos:

    „Românii, tot mai puțini, tot mai bătrâni
    (De Andrei Popescu-Anonimus -3 noiembrie, 2020)
    Sporul natural negativ al populaţiei României s-a accentuat__–__complicat articol, adica abunda de date, insa cine are interes sa le foloseasca, le gaseste pe toate aici, poate ca ar fi fost util si un grafic, care ,pentru cei mai superficiali sau nu prea interesati, ar fi fost un plus ,ar fi notat rapid cum se desfasoara curbele relevante… Din toate acestea si multe alte surse, se poate concluziona ca -efectiv- in Romania nu mai traiesc mai mult de 18 milioane suflete, iar grupa de mijloc(18- 50 ani, sa zicem) este cea mai subtire, raportat la vremuri normale(pe care noi nu le stim si zicem), raportat mai degraba la “tari normale”, adica unde rata emigrarii (spre alte “zari”) este realmente f. aproape de zero… Iar aceasta in conditii de REALA SUPRAPOPULARE, as da exemplu Olanda, care a ajuns la aproape 18 mil. locuitori, si -FANTASTIC!- pe o suprafata doar de 41 MII+ kmp, impreuna cu apele, real pamant fiind doar 33 MII kmp+*, si -iarasi un FANTASTIC si mai mare!- aceasta tarisoara( aprox., cat DOAR 4 JUDETE din Ro.) este nr. 2 in lume(dupa USA) la productii agricole, si un mare exportator( atat de produse agricole dar si industriale) iar ca si putere economica, este nr. 18, in lume!!!( * practic terenul lor arabil este -in cea mai mare parte- man made, Romania are cel putin 100 MII kmp teren arabil si unul cu calitati exceptionale, dar importa -din greu- hrana pentru populatie, desi -este evident- Romania ar putea hrani ( si avea ca populatie) peste 100 MILIOANE locuitori….

  38. Gardul vopsit al PSD
    Dublul standard aplicat de liderii PSD demonstrează clar că avem de a face cu o simplă reglare de conturi. În niciun caz însă nu este vorba de un „nou PSD”.

    (Rodica Culcer-03.11.2020)”…în numele „dreptului la opinie”, ar trebui ca și rasiștii, și adepții pedepsei capitale, și misoginii, și pedofilii să fie reprezentați în parlament…”____—–____ nu gasesc nicio compatibilitate(acelasi loc) intre misogini, etc. si ADEPTII PEDEPSEI CAPITALE”, care nu este deloc doar drept la opinie, este dreptul de a se spune clar , concis , cum se poate face DREPTATE, milioanelor de romani „morti”(ucisi) PREMATUR, prin POLITICA DE STAT, si alte milioane care au parasit tara, datorita aceleiasi politici, care este -pana la urma- un abstract, in spatele, mijlocul ei, etc., sunt de fapt, PERSOANE( sa nu le zic oameni), care la modul cel mai consecvent au luat decizii antinationale si -evident(chiar daca nu se vorbeste) GENOCIDALE, iar pentru asa fapte(plus SABOTAREA ECONOMIEI NATIONALE, si multe altele, f. grave) nu poate exista nimic altceva decat PEDEAPSA CAPITALA, ce poate fi mai simplu si mai drept ca cel care ucide (chiar indirect) mii de persoane, sa nu fie si el/ea MACAR ODATA OMORATI?…Si apropos de gard/ leopard, , daca legea de mai sus nu are si o parte cu „aplicare retroactiva”, devine clar ca si i-han si orban si catzu, folosesc aceiasi Jmecherie, cu gardul si leo-bald-ul, mai ales catzu -ca ministru banilor- ar trebui sa cugete la asta…

  39. – Igor Dodon, atac la Maia Sandu: Nu schimbati porumbelul din mana pe cotofana de pe gard.(…)___—-___ bine ca nu a zis „ciocanitoarea”, insa asta dovedeste ca Gorgon-ul este speriat si furios, iar pentru efectul necontrolat – al unor asa declaratii- exista precedent, anume ponta/iohanis(2014), tot in termeni prea duri l-a atacat si ponta pe i-han, si -se stie- infatuarea sa, trebuie sa fi schimbat „inimile”(mintea) la multi romani, cam asa se poate intampla si in acest caz, adica „gura bate koor-ul”…Ser visto(To be seen)…

  40. Romeo Dunca, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin susţine că „hoţia şi incompetenţa” din instituţia pe care o conduce după alegerile locale este mai mare decât şi-a închiput. 4.000.000 euro/an, fond de salarii DOAR în corpul administrativ. FARA direcţii, fără asistenţă socială şi fără spital…Precum Ilie Bolojan, acesta a promis ca va face „curatenie””___—-__Asta este una din principalele metode de FURT al fondurilor publice, salarizare (si bonificatii) excesiva chiar daca nemeritata (dar legalizata, desigur) , dublata de o densitate extrema de functionari publici, absolut fara sens…Ar fi interesant -dar NORMAL- ca acestia sa actioneze in instanta fostii beneficiari si sa-i oblige la plate sumelor incasate abuziv, iar daca alte proiecte se va dovedi ca au fost periclitate din lipsa banilor, respectivii beneficiari bagati la puscarie pentru sabotaj si alte capete de acuzare…

  41. Noul presedinte al CJ Prahova anunta ca va concedia peste 300 de angajati: “Am gasit o structura de personal plina de pile de partid…”____—–____Sa fie aceasta cascada de declaratii( si , eventual, actiuni) un fel de “Azi in Oradea , Resita si Ploiesti , maine’n Timisoara si apoi, IN TOATA TARA????!!!”

  42. Ministrul Apararii: Nimeni nu se atinge de drepturile militarilor; cel putin, nu pe mandatul meu(…)
    -II-
    Iohannis nu ia in calcul amanarea alegerilor: Natiunile puternice tin la alegeri democratice chiar si in conditii de criza(…)___—-___ acest minstru al APARARII „DREPTURILOR” PARAZITILOR, trebuie sa fi aflat ca parazitismul lor neobrazat s-ar apropia de sfarsit, si nu vrea ca el sa piarda marilel bonusuri( si pensie speciala), probabil ca nu-i pasa nici cat negru sub propria ghiara, daca armata va pierde sau nu, cu siguranta ca la un troc, ar vinde toata armata, pentru interesul sau personal…
    -II- i-han a devenit Jmecheras, sau are un consiler cu IQ mai inalt ca al sau macar cu unitate, acum incearca sa gadile orgoliul national, adica -vezi doamne!(cum se zice)- Romania ar fi o natie puternica, sa fim seriosi, Romania este o tara inca bogata, dar care cumpara mancare de la realele natii puternice, si inca cu BANI IMPRUMUTATI , tot de la acele natii, iar daca ne referim la puterea armata, e si mai jale, o adevarata armata de trantori si lasi de nici potarnichii nu le poti zice…USA a avut in aceasta zi(de alegeri si post-) cea mai inalta rata de infectari, aprox. O SUTA DE mii, insa ECONOMIA americana poate suporta crize si mai mari, cea romaneasca, NICI POMENEALA… Poate Romania, sa suporte o rata a infectiei de peste 15 mii cazuri/zi, cea ce presupune (pe langa-peste, 100 decese zi/prin corona), ca singura masura corecta (si tot din cauza sa si a locotenentilor imbecili, care au luat decizii populiste si idioate, permanent) Inchiderea tarii , intreaga , inclusiv a economiei ? pentru ca spre acest scenariu, se indreapta Romania…

  43. Mitica Dragomir il distruge pe Mititelu: E un zero. A escrocat niste batrani, le-a luat pamanturile
    (Vineri, 06 Noiembrie 2020, ora 12:25)(…)///
    -II-Forta Nationala,partidul-fantoma mufat la banii publici
    Forta Nationala, partid politic fara niciun parlamentar de patru luni, continua sa incaseze sute de mii de lei de la stat. ..”___—-___desi aceste stiri nu mai reprezinta breaking news, totusi sunt absolut ilustrative, simptomatice, etc., pentru realitatea dezastruoasa romaneasca…In primul caz, lasam la o parte probabila raca( si platire de politze) dintre acest Dragomir si Mititelu, insa daca este adevarat cu inselaciunea cu pamanturile, situatia completeaza (sau confirma) ca sute de mii(poate chiar un milion si peste) de romani, au fost atrasi in aceasta crima, cei cu ceva bani(in general fosta nomenclatura chiar la nivel de comuna ,cat si fosta securitate, militie, parte din asa-zisa intelectualitate,etc.) au cumparat -EXTREM DE SUBEVALUAT- un lucru (pamantul) CARE NU AR TREBUI SA FIE DE VANZARE , si l-au revandut la preturi mult mai mari, inclusiv (o alta TRAGEDIE NATIONALA) diverselor entitati straine…PENTRU ACEST MOTIV, este imperios necesar sa se IMPUNA o adevarata reforma SOCIALA(cu cel mai mare impact economic si asupra bunastarii individulae, la nivel national), anume NATIONALIZAREA * INTREGULUI PAMANT si REDISTRIBUIREA-in mod egal- la intreaga populatie trecuta de 16 ani, cu mentiunea imposibilitatii de vanzare si cu obligatia folosirii doar pentru scopul initial declarat(care este exploatarea agricola**),cea ce va produce numai efecte pozitive, inclusiv reducerea presiunii pe ajutoare sociale(somaj, etc.)…(* pentru entitatile straine care au cumparat pamant , se va merge pe o solutie win-win, acestea vor continua sa exploateze pamantul respectiv pentru inca un numar de ani, CU CONDITIA ca fiecarui cetatean roman sa-i plateasca dividente anuale (cat va rezulta din calculul general), iar aceasta poate sa fie chiar avantajos pentru aceste firme, pentru ca imensa majoritate a populatiei urbane va opta sa exploateze acel ha. de pamant la modul indirect, adica prin aceste corporatii (care au tot ce le trebuie pentru job) si care pot deveni mult mai mari, prin acest sistem…Practic o firma ungureasca( sa zicem) care are -acum- 20 mii ha., daca dovedeste ca are capacitatea necesara, poate exploata inca 10 sau 20 mii ha., insa pamantul, LA MODUL LEGAL, este al miilor de cetateni romani, comasat in aceasta cooperativa , pentru eficienta exploatarii…Si nu vad niciun rau daca firmele( si proprietarii lor) primesc extrabonusuri, in functie de productii, daca sunt comparate cu alte firme, din aceiasi zona, cu aceiasi calitate de pamant’** Romania are suficient arabil si pasuni si fanete pentru a da fiecarui cetatean de peste 16 ani , o suprafata cuprinsa (sa zicem) intre o,75-1 ha, in functie de zona si productivitatea (calitatea) pamantului, iar pentru cei care vor sa exploateze la modul direct acest pamant, deasemeni tot comasat, ciorchini de ferme (de tip Miraj-le numesc eu), unde statul trebuie sa construiasca rezidenta si “acareturile”, urmand ca recuperarea investitiei sa fie facuta in cel mai amiabil mod posibil, adica o rata de un max., 20% DIN TOTAL VENIT, fara dobanda pe macar primii 5 ani( cea ce va impulsiona cresterea voluntara a platilor lunare, trimestriale sau anuale) si apoi o dobanda progresiva , pe segmente de 5 (sau 10 ani), pana se va ajunge la dobanda anului respectiv, practic proprietarul poate opta sa plateasca intregul compex, chiar pe 2 generatii.-Asa a procedat Austria , dupa al DRM, a acordat imense imprumuturi pentru agricultura cu dobanzi f. mici, LA CARE A RENUNTAT dupa cativa ani, vazand cat de eficienta -pentru intreaga economie- a fost masura, care a supercompensat, “pierderile” prin sistarea dobanzilor…)
    -II- despre “forta nationala”( gaselnita de escroci!), nici nu mai trebuie prea mult comentat, acestia (ca multi altii, precum pensionarii “speciali”) trebuie sa restituie banii acceptati ca PLATI NECUVENITE, iar cine a ordonat, acceptat, semnat asa aberatii, trimisi la inchisoare…

  44. Alegeri Republica Moldova. Renato Usatii, la adresa lui Igor Dodon: „Nu pot lasa un kuliok botit sa conduca tara inca patru ani”(…)____—-____ daca nu este o cacialma (si suporterii sai il vor urma-pentru ca si acest aspect conteaza, adica nu toti pot fi de acord cu el), se pare ca numarul zilelor Gorgon-ului sunt numarate…

  45. Alegeri si iar, alegeri! „Mizele alegerilor din Statele Unite
    (Alexandru Lazescu-03.11.2020)
    „…„Elita corporatistă a Americii de astăzi, în special plutocrații săi financiari de pe Coasta de Est și aristocrația digitală de pe Coasta de Vest, pare mai dornică să se ocupe de problemele globale”, scrie …”___—-___ recenta istorie a dovedit ca PENTRU USA, nu prea conteaza cine este presedinte, un politician de cariera sau cineva total din afara(de analizat economia ultimilor ani si PIB-ul individual, f. bune), insa, DA, impactul este mai mare asupra altor regiuni si tari, de unde si interesul international aratat, pentru alegerile americane…”Premierul ungar Viktor Orban, care era in relatii bune cu Trump, ii doreste sanatate si succes lui Biden(…)/// -II-Presedintele Mexicului spune ca este prea devreme pentru a-l felicita pe Joe Biden. “Nu vrem sa fim imprudenti”(…)/// -III- Premierul israelian l-a felicitat pe Joe Biden si ii multumeste lui Donald Trump pentru prietenia fata de Israel(…)____——____Intotdeauna l-am apreciat pe VO pentru franchetzea sa in discursul public, dar acum parca exagereaza , practic are la dispozitie o optiune f. buna, anume declansarea unui plebiscit , privind ramanerea/iesirea din UE, insa nu cred ca o va face, ar repeta greseala lui David Cameron, numai ca invers, ungurii ar vota (chiar masiv) pentru ramanerea in UE…Altfel(el fiind sigur de succesul lui Joe Biden), dovedeste pragmatism, chiar uitand de politetea diplomatica, pe care presedintele Mexicului o estompeaza echidistant , la maxim, prin anulare, doar premierul Israielian o foloseste judicios, in ambele directii…

  46. Maia Sandu anunta ca nu va mai participa la nicio dezbatere electorala cu Igor Dodon: „Singurele dezbateri pe care le mai poate avea sunt cele cu procurorii”(…)____—-____joaca tare, MS, si „pe dos” raportat la Romania, unde pres-edintele in functiune NU a vrut sa participe la dezbateri cu adversarul, care -cel principal- era Veorika… Dar daca si rezultatul va fi ” pe dos”???

  47. Maia Sadu refuza dezbaterea cu Igor Dodon: “Daca mergi pe drum si vezi un gainat, il ocolesti nu calci in el!”
    (…)___—-____este total evident ca RM este sora mai mica sau parte din patria-mama(Romania) , devreme ce vedem aceiasi porcaiala( adica piele groasa la cei doi) -la cel mai inalt nivel- , ca la bucuresti…MS- desigur vrea sa spuna , in loc de “gainat” , rahat asa cum ID voia sa se inteleaga “ciocanitoare”, in loc de cotzofana… Situatia ilustreaza perfect strigatura romaneasca, de pe ambele “tzarmuri” ale Prutului:”O avea el pielea groasa,/dar nici ea, din cioc nu se lasa”

  48. Seful fotbalului englez a demisionat dupa ce a facut o afirmatie jignitoare. La noi, Stoichita l-a injurat ca la usa cortului pe Mutu dupa un meci al nationalei si nu a patit nimic
    (Marti, 10 Noiembrie 2020, ora 22:04)(…) „…fotbalisti colorati…”___—-___iata ce inseamna adevarata civilizatie, care NU vine doar din cei 7 ani de acasa sau/ si de la scoala, dar vine si din EDUCATIA GENERALA DIN SOCIETATE, unde exista un far calauzitor perpetuu , si toate nivlelele urmatoare se conformeaza regulilor(practic reguli umane-politetea, recunoasterea greselii si acceptarea responsabilitatii, sunt -aproape strict- apanajul oamenilor… al adevaratilor oameni)…La noi este plin pamantul -inclusiv pe internet- de gugustiuci plini de ifose , care isi borasc pe pieptzii de alama si pe bracinarii nationali, cand aud de Regi, Monarhie, etc…

Lasă un răspuns la LevSt. Anulează răspunsul

%d blogeri au apreciat: