Hrituc.ro

Blog personal de analize politice
Sansa Republicii Moldova: o putere monocoloră pentru reforme profunde

Sansa Republicii Moldova: o putere monocoloră pentru reforme profunde

Republica Moldova a fost ajutată în ultimii ani de către Uniunea Europeană atât financiar, prin fonduri puse la dispoziție, cât și prin asistență tehnică pentru a se putea dezvolta. Până și cei mai eurosceptici cetățeni moldoveni nu pot contesta cifrele și dovezile, nu pot nega realitățile. Atunci când vine vorba de o comparație între ajutorul dat de UE, România sau SUA versus ajutorul primit din Federația Rusă există o balanță total dezechilibrată. Sunt date statistice care dovedesc cu vârf și îndesat că partenerii vestici au pompat masiv în Republica Moldova și au ținut-o pe linia de plutire.

Parcursul european al Republicii Moldova a început odată cu semnarea la 28 noiembrie 1994 a Acordului de Cooperare și Parteneriat, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998. În mai 2004, Republica Moldova a fost inclusă în Politica Europeană de Vecinătate a UE. Planul de Acțiuni RM-UE a fost semnat la 22 februarie 2005. La 4 mai 2006, Republica Moldova a fost acceptată în calitate de membru cu drepturi depline în cadrul Procesului de Cooperare în Europa Sud Est.

Pe 24 ianuarie 2011 Republica Moldova a primit în mod oficial un plan de acțiune pentru instituirea unui regim fără vize pentru călătoriile de scurtă ședere.

La cel de-al III-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius, care a avut loc pe 28 și 29 noiembrie 2013, Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere, inclusiv pentru o Zonă de liber schimb aprofundat și cuprinzător (ZLSAC) și de liberalizare a regimului de vize cu Uniunea Europeană.

În fine, pe 27 februarie 2014 Parlamentul European a votat regulamentul care permite eliminarea vizelor de intrare pe teritoriul Uniunii Europene pentru cetățenii Republicii Moldova.

Aderarea Republicii Moldova la UE este însă încă un proces foarte lung și anevoios. Chiar dacă UE ar dori acum să deschidă această poartă pentru Chișinău, acesta nu ar fi în stare să se integreze. Republica Moldova trebuie să facă reforme în aproape toate domeniile, să dovedească că statul moldovean este capabil să se auto-administreze, că are capacitatea de a impune domnia legii și că este o democrație consolidată. Nimeni din interiorul UE nu își dorește în interior un stat problemă, mai ales acum, în anii în care fenomenul migrației, Brexitul, politica Budapestei au condus la o slăbire a Uniunii în ansamblul său. Dacă mai pui și importul unei populației de origine rusă, ai un tablou total defavorabil.

Dar, chiar dacă UE nu este deschisă acum primirii Republicii Moldova, aceasta trebuie să își facă treaba, să reformeze statul, să intre pe drumul consolidării societății și să încerce să devină un stat care trăiește pe picioarele lui.

Este prima oară în istoria modernă, după deschiderea parteneriatului Republicii Moldova cu UE, când există toate premisele favorabile unui proces de reformă.

Dacă scoatem din calcul regimul Voronin, atunci când s-a depus cererea Acordului de Parteneriat, regim ce era unul autocrat și în care regulile democrației erau doar de formă, după acea perioadă guvernările care s-au succedat nu au avut premisele actuale.

Guvernul Filat și perioadele Alianței de Integrare Europeană au fost dominate de certuri politice, de interese de partid. Deși au fost multe lucruri bune făcute în acea perioadă, lucru care până la urmă a condus la semnarea Acordului de Asociere, nu s-a reușit o reformare a statului, ci mai mult o peticire pe ici pe colo.

Am avut perioade în care partidele care compuneau Alianța pro europeană se șantajau reciproc, de multe ori existau condiționalități și amenințări cu ruperea Alianței, iar în momentul de maximă tensiune s-a ajuns și la acest lucru.

În acele vremuri, președintele Republicii avea o legitimitate și mai mică, el fiind ales de Parlament, iar rolul acestuia era extrem redus.

Chiar dacă Guvernul Filat a pornit cu un sprijin mare al populației, clinciurile din coaliție, certurile politice au dus destul de rapid la o scădere a credibilității acestuia.

A urmat perioada regimului Plahotniuc, când chiar dacă exista un Guvern susținut de o majoritate parlamentară și care putea iniția multe reforme, a lipsit sprijinul populației.

Plahotniuc reușise să cumpere la bucată parlamentari și să își asigure o majoritate, dar acest lucru a condus tocmai la o lipsă de legitimitate. Au fost anii în care chiar dacă Guvernul Filip a fost lăudat pentru progresele făcute în reforma bancară, nu s-a reușit mare lucru nici în justiție, nici în alte domenii.

Chiar dacă Dodon era plătit și susținut financiar de Plahotniuc, de multe ori aceștia făcând jocuri în doi, faptul că exista un președinte pro-rus și un guvern pro-european a condus la un proces greoi de guvernare, cu multe scandaluri, uneori doar mimate, dar care nu făceau decât să inducă o stare de tensiune în societate.

Între 2009 și până acum s-au succedat 8 guverne, au fost nenumărate probleme: criza miliardului, manifestații de stradă, proteste, criza anulării alegerilor locale, crize guvernamentale, ce au creat o viață politică și socială extrem de tensionată.

Acum, odată cu aceste alegeri anticipate, Republica Moldova are o șansă imensă. Are un președinte cu o legitimitate puternică, are o susținere din Vest extrem, extrem de mare, poate la cea mai mare cotă din istorie și are șansa să aibă un Parlament dominat de PAS, partidul Maiei Sandu.

Un guvern monocolor format din PAS dă o șansă reformării Republicii Moldova. Este dovedit în istoria politică că atunci când există un singur partid la guvernare este mult mai ușor să impui măsurile pe care le vrei, să faci reformele necesare. În condițiile care se prefigurează acum, cu PAS obținând o majoritate parlamentară după redistribuire, vom putea avea o guvernare stabilă. Dacă în 2009 existau 3 partide în AIE, ceea ce a îngreunat procesul guvernării, acum, cu un singur actor politic majoritar, s-ar putea realiza mult mai multe lucruri.

Tandemul Președinte-Guvern ar putea funcționa foarte bine, nu ar mai exista disensiuni majore și nici fracturi provenite din poziționări ideologice diferite. Până la urmă, Maia Sandu este liderul PAS și știm foarte bine că partidul și-ar urma Președintele țării și ar fi de acord cu propunerile venite.

Un alt factor important este susținerea populară, legitimitatea pe care o are Maia Sandu și pe care o va avea noul parlament. Întotdeauna ai nevoie de un suport masiv din partea populației atunci când te apuci să faci reforme și știm bine că unele măsuri sunt mai dure, cu consecințe negative pentru populație pe termen scurt. Ar fi prima oară după ”momentul Filat”, când ar exista o susținere și o efervescență în societatea moldovenească. Dacă PAS va reuși să ia 51 de mandate, atunci vom avea un procent majoritar din partea populației Republicii Moldova care va susține pentru o perioadă destul de lungă noul Guvern.

Este șansa Republicii Moldova ca după aceste alegeri să intre într-un proces de dezvoltare și reformare, un proces de pregătire a unei eventuale aderări la UE în viitor, chiar și un viitor mai îndepărtat.

Președintele, Guvernul, majoritatea parlamentară, susținerea largă în societate, susținerea extrem de puternică din Vest reprezintă premisele unui nou început. Dacă Maia Sandu și PAS vor dovedi și că pot guverna bine, atunci vor domina scena politică timp de 8 ani. În cazul în care aceștia vor eșua, după ce au ”totul în mână”, atunci PSRM va putea reveni la putere și va câștiga ușor următoarele alegeri, iar Republica Moldova va rămâne în continuare un ”stat ținut pe perfuzii” de către Vest.

10 comentarii

  1. „…Un guvern monocolor… da o sansa…”____––____absolut, dar daca ar fi si un sef de stat PERMANENT?(adica Monarhie) ///
    2-Mai multe avioane de vanatoare rusesti, interceptate de aeronavele Typhoon britanice in timp ce intrau in spatiul aerian al Romaniei.___–-____ Cred si eu! Englezii ne-au construit prima cale ferata*, ei ne-au tradus prima oara Biblia( ca intreg) si ei ne apara si azi…Iar noi, precum scroafa in papushoi…Jenant! Dar pentru protejarea mandriei nationale, zic Monarhie cu Romani, Clotilde Armand si Sergiu Moroianu(„Casa Regala de Armor”) si la cati copii au acestia, vom gasi unul sa se casatoreasca cu cineva din Casa Regala Britanica, sau a Spaniei, Japoniei, etc.(* lasam la o parte calea ferata din Banat, care era parte a Austro-Ungariei, unde s-a construit prima cale ferata din Romania, DE AZI)…)

  2. „Tunul” din Parcul Verdi. Teren cumparat de Primaria Capitalei de la „baietii destepti” cu 50 de milioane de euro, inchiriat la pret de nimic: „In 154 de ani recuperam investitia””…in timpul administratiei Firea,…”///
    2-Clotilde Armand anunta demisia directoarei ADP Sector 1: „Folosea resursele institutiei pentru a-si construi o anexa la vila ei”
    Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, ca sefa ADP Sector 1 a demisionat fiind dovedita ca folosea materiale, utilaje si muncitori ale institutiei in interes propriu….///
    3- Consecinta modificarii „din pix” a numarului deceselor: Romania e pe ultimele locuri in topul tarilor care au facut fata pandemiei(…)____––____Sper ca Clotilde sa le trimita in judecata si pe acesta banditoaica (sefa ADT), dar si pe banditoaica sefa, fierea pamantului, asta a mancat/imprastiat miliarde din banii intregii tari…A avut timp sa se retraga, insa ea crede ca are imunitate politica, daca Clotilde intelege mesajul meu cu Monarhia, trebuie sa devina si mai dura, pastrandu-si onestititatea si actionand cu dreptate, doar in interesul populatiei…Cat despre pandemie , deja „doctorul” ghorghe a inceput sa o dea la intors, ca vezi doamne!, vom avea si valul 4 si 5, etc., romani , acest incompetent cu ifose , impreuna cu criminalii supremi, iohanis, catzu-cel-nebun si orban, vor sa omoare cat mai multi dintre voi, pentru ca ei primesc milioane de la grupuri interesate in afaceri, nu in bunastarea si sanatatea populatiei…

  3. Maia Sandu, atacata dur de trei asociatii de magistrati anti-DNA din Romania, in plina campanie electorala in Moldova
    (Miercuri, 30 Iunie 2021, ora 14:40)

    „…M.S. este atacata dur de catre trei asociatii de magistrati care sustin Sectia Speciala – Asociatia Magistratilor din Romania (AMR), Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului (AJADO) si Asociatia Procurorilor din Romania (APR).
    Comunicatul celor trei asociatii vine dupa ce Maia Sandu a revocat un decret semnat de fostul presedinte pro-rus Igor Dodon in ultimele zile de mandat, prin care aceasta il numea pe controversatul judecator…”____–___ in primul rand , cu ce drept se baga niste marlani din Romania, in afacerile altui stat(in special in asa circumstante: alegeri)? si 2, este evident ce doar spuneam cateva zile in urma, multi „magistrati” romani, vor intoarcerea la practicile comuniste, unde taiau si spanzurau, mai mult, le este teama ca daca s-ar incepe o curatenie in justitia din Romania, vor fi dovediti a fi adevarati mafioti si cei mai perversi in blocarea dezvoltarii Romaniei……

  4. Orban, despre relatia cu Klaus Iohannis: In 2014 mi-am retras candidatura la sefia PNL in favoarea lui, desi aveam de departe prima sansa.(…)____––____ ce nesimtire, sa vii cu o asa vrajeala de 2 bani…In realitate orbanul a fost obligat sa se retraga, pentru ca papusarii din spate i-au spus clar, ” tu esti beizadea de securist, nu putem ascunde, asa ca mai bine bolovanul * iohanis, care este doar ginere, iar f. multa lume nici nu cunoaste acest lucru, plus, carmelita ar „recunoaste” mai degraba ca ma-sa a fost sorosista(vezi cazul cioslovekului), decat sa spuna ca tac-so a fost securist”…(* iohanis este una din culmile fizicii: ” IQ-ul sau este invers proportional cu volumul total, iar lasitatea direct proportionala cu masa oaselor”…)

  5. Momentul in care fostul primar al Chisinaului Dorin Chirtoaca se nepusteste asupra lui Igor Dodon. A fost culcat la pamant .(…) se-ngroase gluma, se pare ca dodon nici -la propriu- nu mai poate sta pe picioare!…/// 2-Ludovic Orban crede ca liberalii trebuie sa sprijine valori traditionale precum familia sau biserica: „Avem parteneri de guvernare pe care nu i-am vazut jurand pe Biblie”____––____ si cine vorbeste! Un individ care fuma pe scarile catedralei mantuirii neamului! Plus ca este si betivan, adica 2 evidente desacralizari ale „locasului domnului”, Biblia fiind clara cu acest aspect, corpul si mintea omului sunt adevarata bisserica a lui dumnezeu…Sa vedem daca nu cumva calca pe urmele veorikai, si ea a pierdut exact cand facea caz de drapel si Biblie, se pare ca f. multi romani doar mai mimeaza credinta si „valorile traditionale” declamate si de acest orbete, ajuns la ananghie politica…///
    -3 DNA: In multe zone ale societatii coruptia continua sa fie prezenta(…)____–-____ asta ca sa fie si ei draguti, in realitate coruptia din Romania a devenit o cultura populara a ultimelor secole, in special a ultimilor 70 de ani si-intotdeauna- mult mai puternica si stufoasa, la varfurile societatii…Practic, coruptia a devenit moneda de investitie a tuturor guvernelor din ultima suta de ani…Este precum in celebrul film (Enter the Dragon) cu si mai celebrul Bruce Lee(si chipesul John Saxon), in care -in dialog- , supereroul negativ, are o linie(replica) transanta:” Noi investim in CORUPTIE”… Exact cazul Romaniei !

  6. Anchetă Daily Mail: Ce s-a întâmplat cu copiii abandonați din România
    (05.07.2021)”…Jane a simțit mai întâi mirosul. O duhoare putredă care îți făcea ochii să lăcrimeze. Apoi, locurile de neimaginat. Șiruri de pătuțuri metalice pline cu copii slabi, pe jumătate dezbrăcați, zăcând în propriile fecale. Câte trei într-un pat, priveau din spatele gratiilor,…””…Iuliana Georgiana, acum în vârstă de 29 de ani,… când avea șase ani. „După revoluție, am crescut cu mama mea, Ioana, în [capitala României] București și eram foarte sărace”, spune ea. „Ziua cerșeam ca să avem ce mânca, iar noaptea ne adăposteam într-un subsol rece, părăsit și plin de șobolani. Mama era atât de disperată încât, în cele din urmă, a crezut că voi fi mai în siguranță într-un orfelinat”. În 1998, Ioana și-alasat fiica intr-un orfelinat de stat… „Animalele erau tratate mai bine ca noi”, spune Iuliana… ‘Nu mai trebuia să cerșesc ca să mănânc, ci trebuia să lupt pentru asta. Am fost lăsată într-o cameră fără mobile, plină cu 30 de băieți și fete de vârsta mea. Personalul obișnuia să ne arunce puțină pâine și să ne privească cum ne batem. Erau numai șase paturi, așa că a trebuit să ne batem și pentru ele”. „Copiii mai slabi decât mine erau fost lăsați să moară de foame. O dată pe săptămână, eram stropiți cu apă rece și, în restul timpului, purtam cu toții aceleași treninguri murdare. Disciplina era rezolvată de un personal în halate albe, cu bățul”. Experiența Iulianei nu e nicidecum o excepție. Sedările forțate, bătăile violente sau legatul de paturi erau un lucru obișnuit în multe dintre instituțiile de stat ale României. „Nu-mi dau seama cum am putut supraviețui”, spune Iuliana. ..”____––____ iata unul dintre cele mai solide, cele mai morale si cele mai legale motive, pentru ca toti pres-dintii tarii, toti pm-ii, toti sefii de camere, ministrii justitiei + si +, sa fie inculpati si judecati pentru crime impotriva umanitatii , pentru genocid de copii si -DESIGUR SI ABSOLUT- condamnati la pedeapsa capitala, insa inainte trebuie torturati indelung, prin jupuire de vii si aruncati intr-un butoi cu ulei clocotit…

  7. „Invincibila nomenklatură
    Fiecare zi aduce dovezi că România, luată prizonieră de rețelele transpartinice de tip mafiot, branșate la banii publici, face noi pași către statutul de stat eșuat, iar șansele sale de progres se reduc.

    (Rodica Culcer-06.07.2021)”…nouă nomenklatură. Membrii acestei noi caste se văd cu ochiul liber…”…modelat nu dupa modelul Bratienilor…”___–-____asta a fost vizibil chiar de zeci de ani, insa clasa intelectualilor din Romania, a fost si este aservita emanatilor lor, adica politicul, asa ca -intr-adevar- NU exista nicio speranta(in formula actuala si consacrata)…Iar strict despre penele, acestia sunt cei mai murdari impostori, un real PNL poate fi doar in ipostaza Monarhiei, si nicidecum sub/prin republica, partid care -este de notorietate- a fost distrus si decimat(la individ) de sistemul republican(in primul rand) si de cel comunist, devenit neocomunist, la zi…Dar cu toate acestea , sanse exista, intoarcerea la Monarhie cu Casa Regala de Armor si diverse casatorii cu membrii altor case regale din Europa si chiar Japonia…Cat despre catzu, ramane la fel, „catzu cel nebun”, numai ca inca nu musca, la modul fizic, concret…

  8. Alegeri parlamentare la Chișinău: Cui îi e frică de o majoritate pro reforme în jurul Maiei Sandu?
    Crearea unei majorități pro reforme în jurul Maiei Sandu ar fi încă o palmă dată Bucureștiului pentru politica dusă în Republica Moldova în ultimii zece ani.
    (Alexandru Damian-06.07.2021)”Partidul Democrat, preferatul Bucureștiului, dominat de Plahotniuc și cândva cel mai influent partid de la Chișinău, are șanse minime să treacă pragul electoral…”___–-____este foarte normal ca plathoniuc sa fi fost (si sa fie) preferatul nomenclaturii din bucuresti( nu cred ca si al cetatenilor), coruptii se simpatizeaza si se ajuta, intre ei…MS a facut si ea greseli, in trecut, acum pare sa fie mai lucida si ferma decat oricand, cred ca o Monarhie(Casa Regala de Armor) cu inglobarea si a R.Moldova cu Maia S.( sau Ilie Bolojan) ca pm , sau cu Maia S. Consilier suprem al Coroanei si delegat special(si temporar) pentru R. Moldova, ar rezolva toate problemele celor 2 tari, insa totul depinde si de vointa politica cat si de cea a electoratului din R. Moldova, M.S. are doua optiuni( in caz de victorie transanta), ori unirea cu Romania, ori reforme drastice, pentru aderarea la UE si NATO…Succes!

  9. Igor Dodon, masacru cu pusca cu luneta in randul mistretilor inchisi intr-un tarc .(…)____––____pentru igor, se pare ca aceasta zi este un fel de Ziua Ignatului, are si el o premonitie ca -in cateva- zile, ii vine si lui randul…Cel politic, of course!

  10. Washington Post, editorial laudativ dedicat Maiei Sandu: ”Victorie zdrobitoare asupra partidelor pro-ruse care au dominat politica moldovenească în ultimii 30 de ani”(…)____––____ „neteziti cararile…”,- probabil ca se pregateste o vizita la nivel f. inalt, al MS, la Washington…Iar aceasta in timp ce ihan-ul Romaniei face si pe dracu in patru sa iranizeze Romania….

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: