Hrituc.ro

Blog personal de analize politice
Scena politică a fost aruncată în aer. Câte guverne vom avea până la alegerile viitoare?

Scena politică a fost aruncată în aer. Câte guverne vom avea până la alegerile viitoare?

În ultimele două luni, mișcările politice au dus la crearea unei situații extrem de complicate pentru toți actorii implicați. Dacă în urmă cu două luni puteam spune că avem o majoritate stabilă, formată din PNL, USR și UDMR, acum vedem că se caută formule de compromis pentru a asigura guvernarea. Fosta coaliție de guvernare avea tot ce își putea dori, o majoritate parlamentară, un parteneriat cu președintele Iohannis, dar și un suport public destul de mare, în special în zona electoratului cu un nivel mai înalt de trai, cu studii superioare.

După ce liberalii au încălcat protocolul pe care îl aveau cu USR și l-au demis pe Stelian Ion, am văzut că s-a intrat într-o spirală a „iresponsabilității”. Deși situația se putea calma, imediat după Congresul PNL în care a fost ales Florin Cîțu, lucrul acesta nu s-a întâmplat. S-a mers din criză în criză. Apogeul a fost atins când Florin Cițu a dorit să meargă de-a dreptul irațional în Parlament, să ceară un vot pentru Guvernul Ciucă, deși se vedea din avion că nu au de unde să vină voturile necesare.

Acum, suntem în momentul în care se caută formarea unei majorități în vederea învestirii unui guvern care să poată gestiona treburile țării. Sunt doar două variante de lucru, două alianțe posibile: USR-PNL-UDMR sau PSD-PNL-UDMR.

Refacerea coaliției are șanse mici. Majoritatea liderilor liberali nu își doresc un parteneriat cu USR. Nici electoratul dur al partidului condus de Cioloș nu este încântat de refacerea alianței.

Dacă s-ar ajunge la un acord, va putea funcționa un guvern PNL-USR-UDMR?

Un guvern al fostei coaliții nu mai are la acest moment majoritatea necesară în Parlament. Plecarea lui Orban și a parlamentarilor fideli acestuia a creat această situație. Pentru instaurarea unui guvern PNL-USR -UDMR este nevoie de cooptarea și a fostului lider liberal. Desigur, Orban a declarat în nenumărate rânduri că susține refacerea coaliției și probabil așa ar fi la votul de învestitură. Există însă un mare ”dar”… Orban știe că pentru a-și păstra grupul de susținători, pentru a-i ține pe aceștia lângă el, trebuie să le ofere și acces la putere. Așadar, Orban ar putea pune condiții coaliției. El ar asigura votul decisiv în unele cazuri, iar politicienii nu oferă niciodată un vot ”gratis”. Fostul lider liberal ar fi ”balamaua” care asigură succesul sau insuccesul unei guvernări PNL-USR.

În cazul foarte probabil în care Orban își va face propriul partid, va cere funcții și acces la resurse în proporția voturilor pe care le aduce. Guvernarea în aceste condiții va fi foarte complicată. O criză, o ruptură s-ar putea produce în orice moment. Sunt diferențe majore în optica celor două partide, sunt interese diferite, iar acum avem încă un actor politic la mijloc. Dacă până acum exista doar UDMR ca „balama”, acum ar fi și gruparea Orban. O guvernare la care ar participa 4 actori, PNL,USR, UDMR, gruparea Orban, dintre care trei sunt în conflict deschis. Probabil securea războoiului ar fi îngropată pentru o perioadă de timp, dar conflictul ar putea izbucni oricând și am putea ajunge iar la căderea guvernului.

USR vrea o accelerare a reformelor, cel puțin în domeniul Justiției, PNL merge mai mult cu frâna de mână trasă. Așadar, avem diferențe de opinii între actori, diferențe de abordare, conflicte deschise, răni adânci. O guvernare a acestor actori pentru o perioadă de 3 ani este aproape imposibilă.

În cazul în care am avea un guvern PSD-PNL-UDMR, s-ar crea o majoritate parlamentară mult mai largă. Ar fi doar 3 actori și nu 4, cu beneficiile care vin la pachet din acest lucru.

Ar putea rezista un guvern format din acești actori politici, PSD-PNL-UDMR?

Primul test major ar putea să apară în momentul lansării reformelor, în special ale celor din domeniul social. Cum se va poziționa PSD față de reforma pensiilor, față de reforma salarizării în sistemul bugetar?

Social democrații nu pot lua măsuri dure în aceste domenii. Niciodată nu au făcut refrome, ei au fost obișnuiți doar să ofere măriri de pensii și salarii, fără să le pese de deficit, de măsurile adverse care se pot înregistra în economie.  Social democrații nu iau măsuri împotriva electoratul pe care îl au, indiferent de cât de gravă este situația. Mai degrabă, pun măsuri dure pe umerii mediului privat, decât să își ostilizeze bugetarii sau pensionarii.

Știm că banii din PNRR sunt condiționați de reforme. Primul moment greu al viitoarei guvernări va fi în momentul în care se va începe acest proces. Nu poți spune că liberalii sunt mult mai reformatori ca social democrații, dar ei s-au angajat la Bruxelles pentru acest program de reforme.

Nu trebuie uitat faptul că va urma o perioadă extrem de grea din punct de vedere sanitar, dar și economic. Sincer vorbind, niciun partid nu își dorește să vină la putere în astfel de momente. De asemenea, partidele stau tot timpul cu ochii la viitoarele alegeri.

PSD vrea să câștige prezidențialele din 2024, vrea să câștige parlamentarele. Oricând ne-am putea aștepta la o rupere a unei viitoare coaliții PSD-PNL din rațiuni electorale. Social democrații nu vor avea niciun scrupul. Au un avantaj strategic față de PNL. Deocamdată, ei nu sunt responsabili pentru criză, nu sunt văzuți ca vinovați pentru situația grea a țării. Vor încerca să fie tot timpul cu un ochi la guvernare și cu altul la sondaje. Și ei știu că acum au prima șansă pentru câștigarea președinției cu toate beneficiile care vin din acest lucru, conducerea serviciilor, jocul pe justiției. În momentul în care vor ajunge la guvernare, AUR, principalul lor concurent, va rămâne în opoziție și va putea capta foștii votanți PSD, nemulțumiți de procesul guvernării.

Liberalii nu mai au spațiu de manevră. În sondaje, vedem că românii îi percep ca principalii responabili pentru criza actuală. Au distrus actuala coaliție, și dacă se vor preda celor de la PSD, vor fi prizonieri. Nu vor mai avea cu cine să facă alianțe, vor fi la mâna social democraților. Chiar dacă l-ar schimba pe Cițu în ianuarie, au de recuperat un handicap enorm.

Și în acest caz, există un risc major ca guvernarea să nu reziste pe o perioadă lungă.

Ruptura de acum va duce la alte rupturi. S-a creat o criză care va fi ca o maree, vom asista la fluxuri și refluxuri, la perioade de acalmie și la perioade de război și într-un final, probabil vom ajunge și la alegeri anticipate.

 

1 comentariu

  1. „…Liberalii nu mai au spațiu de manevră. În sondaje, vedem că românii îi percep ca principalii responabili pentru criza actuală…” ///2- Liviu Dragnea va fi judecat în continuare de Tribunalul București pentru vizita în SUA. Cererea de strămutare a fostului lider PSD, respinsă
    (Joi, 04 Noiembrie 2021)(…)____—–____In sfarsit si populatia incepe sa vada realitatea necamuflata( iohanis la cel mai jos nivel de incredere, ca ex.), insa nu in totalitate, pentru ca chiar daca iohan ar fi de la alt partid, tot el este marele vinovat, practic acest individ a distrus toata infrastructura politica a tarii, iar ultimul atac a fost dat asupra propriului partid, tocmai pentru ca asta are in consemn, distrugerea si a ultimului partid istoric si -in general- crearea impresiei ca Romania este o tara in deriva…Iar stirea despre dragnea este corelata, iohan vrea sa abata atentia de la ce se poate descoperi, anume faptul ca el insasi a abuzat banii de la buget , chiar daca serviciile o stiu, dar inca nu o spun, fiind inca sub directul sau papuc…Pe scurt, alte servicii, „din greseala”, au lasat sa se inteleaga ca iohan a comandat cel putin 2 vizite (in Japonia si Egipt), pentru care respectivii ambasadori, au comis fraude si falsuri cu cheltuielile, in realitate ei au platit ilegal, persoane cu influenta(care fac lobby), pentru ca individul(si canina nimphomana) sa fie invitati in respectivele tari, iar acesti bani, in dolari, nu au fost putini…Iar titlul intreaba „cate guverne…?”, ei bine , suntem(a cata oara?) in aceiasi situatie in care intelegem( de fapt NU intelegem) cat de valoroasa este stabilitatea politica la varf, adica Monarhia, practic Romania -la zi- risca sa piarda si(sau din) banii oferiti de UE prin acel ultim program, pentru ca indiferent de ce coalitie se va forma, lucrurile NU vor merge bine, dimpotriva, anarhia politica va devasta economicul si socialul romanesc, care prin recentul varf de criza sanitara(produs de iohan si guvern si devenit platou), confirma cea ce spun…

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: