Hrituc.ro

Blog personal de analize politice
Recean, ultima șansă a PAS!

Recean, ultima șansă a PAS!

Ieri, Dorin Recean a fost nominalizat de către Maia Sandu pentru funcția de Premier al Republicii Moldova. În zilele următoare, Recean trebuie să își facă echipa și să obțină votul Parlamentului pentru noul Cabinet.

Nu va fi ușor să își formeze o echipă așa cum dorește, pentru că trebuie să împace toate interesele din PAS. Există miniștri cu probleme de imagine care nu mai au ce să caute în noul guvern, precum Spînu. Mai sunt miniștri care nu au performat sau miniștri controversați precum cel al Justiției, care a fost în epicentrul scandalului ”dezvăluirile Telegram”.

Maia Sandu și Igor Grosu sunt principalii lui susținători și îl vor ajuta pe Recean să își facă o echipă așa cum își dorește, cu oamenii cu care poate lucra, dar în funcție și de posibilitățile, de interesele din PAS, pentru că partidul trebuie păstrat unit și funcțional.

Recean are o misiune aproape imposibilă. Dacă Gavrilița a plecat de la o susținere puternică pentru PAS și de la o stare de spirit favorabilă, acum premierul desemnat pleacă cu un handicap enorm. Există o stare de nemulțumire în societate față de partidul de guvernământ, condițiile economice s-au înrăutățit și mai mult, iar efectele războiului se resimt.

Guvernul Gavrilița nu au reușit să puncteze pe zona Justiției, tema cu care PAS a câștigat alegerile, Spînu a adus ”pata de corupție” pe obrazul partidului, pe imaginea Guvernului, iar sărăcia a crescut. Mediul de afaceri este disperat pentru că nu a avut un partener în fostul Executiv. Administrația de la Chișinău este în haos.

Ultimul sondaj executat de o casă apropiată de PAS confirmă aceste lucruri.

Recean trebuie să performeze atât din punct de vedere guvernamental, cât și din punct de vedere politic. Are două misiuni, una guvernamentală și una politică, care într-adevăr sunt strâns legate între ele. Din punct de vedere guvernamental, prioritățile sunt clare: combaterea sărăciei, adaptarea legislației la aquis-ul comunitar, reformarea instituțiilor. Din punct de vedere politic, trebuie să devină un lider ce poate tracta partidul, să fie un om care aduce voturi PAS-ului, să fie un sprijin pentru Maia Sandu în realegerea sa. Cu alte cuvinte, nu poate sta doar în zona ”tehnocrată”.

Din prima apariție publică, am putut vedea că Recean are un discurs de dreapta. Atenție, dreapta autentică, nu ce se înțelege în Republica Moldova ca dreaptă – adică doar  orientarea pro-europeană. Recean a subliniat că este nevoie de ”ordine și disciplină”, de încurajarea mediului privat, de stabilitate. A expus valori de dreapta într-un speech foarte scurt, dar bine structurat.

Din același discurs, am văzut că Recean este conștient de moșternirea pe care o preia. Pentru că nu se mai limitează la tema ”anti-corupției” și vorbește despre ”o nouă viață pentru economie”, de investiții și ajutor pentru mediul privat.

Gavrilița nu a avut ”autoritate”. Miniștrii zburdau cum voiau, aparatul funcționarilor își făceau meandrele. De aceea și performanțele au fost modeste. În Republica Moldova conceptul de ”autoritate” este mai larg decât în România și simbolizează omul puternic, care nu are nevoie să dea un ordin pentru a fi îndeplinit, metaforic vorbind. Aceasta este prima dimensiune pe care o atacă premierul desemnat, cunoscând faptul că moldovenii vor această disciplină a instituțiilor, vor ca funcționarii să își îndeplinească atribuțiile fără a mai cere șpagă, vor o predictibilitate mai mare și servicii mai bune. Pentru că dacă în România funcționarii din administrație pot fi niște șefuleți, în Republica Moldova ei sunt aproape niște zei.

Fost Viceministru al Tehnologiei Informaționale și Comunicațiilor a fost responsabil de implementarea pasapoartelor biometrice fără de care nu se puteau ridica vizele. A fost ministru de interne în guvernul Filat și Guvernul Leancă. Are experiență în administrația centrală. Cunoaște mecanismele.

În calitatea pe care a avut-o în ultima perioadă de Consilier pe securitate și Secretar al Consiliului Suprem de Securitate a negociat cu așa ziși lideri din Transnistria, astfel încât aceștia să nu fie folosiți de Rusia pentru declanșarea unui nou conflict în spatele Ucrainei sau chiar destabilizarea militară a Republicii Moldova, lucru ce ar fi modificat total arhitectura de securitate regională. A supervizat și coordonat reforma din sectorul de apărare atât a zonei militare cât și de intelligence a SIS-ului.

Poți spune că are calitățile necesare să impună ordinea și disciplina în instituțiile statului. Are suportul României și al UE, are suportul Maiei Sandu, are suportul lui Grosu și a unei majorități a PAS. Trebuie să câștige suportul popular, să se valideze ca lider politic și să își atingă obiectivele guvernamentale.

Are o misiune aproape imposibilă, dar PAS este cu spatele la zid. Poate tocmai faptul că nu are decât un drum – înainte, că nu are timp prea mult, îl vor face pe Recean să intre cu toată forța și să nu ezite, să acționeze cu precizie chirurgicală și să nu se împiedice de interese minore.

Dacă Recean nu reușește, atunci PAS va mai avea o scădere în sondaje și va avea soarta pecetluită. În schimb, dacă acesta va reuși, cota PAS va putea crește și chiar dacă nu va mai ajunge la scorul de la alegerile trecute, ar putea câștiga locul unu la alegerile viitoare.

 

 

1 comentariu

  1. „…nu trebuie ratata de Chisinau…(Ileana Racheriu)/// 2-Alertă în Republica Moldova. Un nou protest, cu posibile provocări, organizat de partidul fugarului Ilan Șor la Chișinău ( Ziare.com ) (…) ___–___si Maia Sandu si guvernul ei sunt in mare si real pericol, si intreaga tara, la fel…Oportunitatea ratata insa apartine Romaniei, adica pres-edintiei si guvernului, care nu au avut si nu au caracterul potrivit( adica deloc, lasi) pentru a forta aceasta reunire, chestiile cu ajutorari, etc., nu au mare efect , nu mai dezvoltam ca marea si adevarata oportunitate, a fost in primul an de la caderea URSS-ului, in marea confuzie care a existat…Acela a fost cel mai bun moment, pro-rusul si comunistul iliescu l-a „ratat”, anti-romanul si neocomunistul iohan, prelungeste acea perioada, el umbla dupa potcoave de cai morti, prin Singapore…

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: