Hrituc.ro

Blog personal de analize politice
Iohannis, de la Președinte Monah la Președinte Șef de Stat

Iohannis, de la Președinte Monah la Președinte Șef de Stat

Criza generată de Covid-19 este una dintre cele mai grele crize de la al doilea război mondial. A lovit pe două paliere, sanitar și economic. State puternice au avut dificultăți cu gestionarea crizei sanitare, dar și a celei economice. Suntem departe încă de a spune că am trecut cu bine peste aceste momente grele.

Criza a lovit și România așa după cum era de așteptat. Până la această oră, dacă ne uităm la cifre, stăm mult mai bine decât alte state, dar și față de așteptările noastre. Chiar dacă nu am reușit să realizăm un număr de teste mult mai mare și poate exista un dubiu privind situația reală a numărului de infectări cu noul coronavirus, avem însă un indicator care arată că situația este mult mai bună comparativ cu cea a altor state. Sună cinic, dar astă este adevărul, numărul de decese este mult mai mic în România, comparativ cu Italia, Spania sau SUA.

Ieri, Președintele Iohannis a făcut o evaluare de etapă. Au apărut discuții online referitor la prestația acestuia. Au fost mulți care au remarcat o îmbunătățire a comunicării acestuia, alții au criticat faptul că a politizat și a adus acuzații la adresa PSD, alții îl consideră în continuare ”foarte puțin empatic”.

Eu vreau să remarc faptul că:

Iohannis a ieșit din rolul pe care l-a jucat în primul mandat, Președinte-Monarh și a intrat în rolul de Președinte-Șef de Stat.

Este drept, în primul mandat a avut un Guvern ostil și un Parlament ostil. A fost o luptă cu Dragnea și PSD, uneori inegală, au fost momente în care vedeam că atribuțiile președintelui se limitează. Sunt cunoscute aspectele acelei bătălii, nu detaliez. Atunci, Iohannis a stat mai mult în poziții defensive, a încercat să fie cel care nu intră în războaie politice de uzură și de aceea i s-a pus și eticheta de Președinte Monarh.

Acum, în vremuri de criză, cu propriul Guvern, dar în continuare cu un Parlament ostil, Iohannis și-a asumat rolul de comandant în această bătălie. Premierul a intrat în plan secund, restul miniștrilor la fel.

Președintele iese și anunță deciziile importante, el are frecvent întâlniri cu membrii guvernului pe care le prezidează. Ai putea spune că a intrat în rolul Prim-Ministrului.

Este foarte bine că și-a asumat acest rol, chiar dacă la final el va încasa și efectele negative ale unor greșeli făcute de aparatul guvernamental.

Președintele și-a asumat rolul de comandant în cea mai grea criză cu care se confruntă România și nu trebuie să uităm câteva lucruri esențiale:

  • Statul român este încă un stat nereformat, cu un aparat greoi. Multe instituții au fost politizate. Au fost aduși oameni neprofesioniști, doar pentru că aveau carnet de partid.
  • Sistemul sanitar este la pământ de mulți ani. Nu s-au realizat spitalele regionale promise, a fost un exod al medicilor în străinătate, sunt încă multe spitale în care șefii acestora sunt adevărați baroni, ei decid cine se angajează și cine nu, ei decid cine operează și cine nu.
  • Administrațiile locale sunt încă, în marea lor majoritate, conduse de primari social democrați și am văzut cu toții că de multe ori, primarii încearcă să își facă jocul lor, să exploateze în plan mediatic criza, fără să țină cont neapărat de politica centrală. S-au aruncat bani pe diverse acțiuni, mulți primari deși au în parohia lor spitalele orășenești au început să facă jocuri politice, au refuzat să aloce bani din bugetul local, în timp ce criticau Ministerul Sănătății că nu acordă sprijin.
  • Criza a lovit în momentul în care România avea în fruntea sa un guvern nerodat, o echipă guvernamentală nouă, care abia descoperea chichițele ministerelor. Între altele, trebuie spus că în Guvernul Orban sunt mulți miniștri fără experiență politică, oameni din eșalonul doi, fără anvergură. De altfel, s-a văzut pe parcursul crizei că au fost multe gafe în zona guvernamentală, iar Iohannis a ieșit și a încercat să stopeze imediat efectele acestora. Am avut și un ministru schimbat, am avut și critici dure venite din partea președintelui la adresa unor membri ai executivului.
  • Parlamentul este încă ostil. Suntem în situația în care PSD vrea să impună măsuri populiste, exploatează orice moment. Și ei știu că bugetul este la pământ, dar nimic nu îi oprește în a propune măsuri populiste. Ei nu au responsabilitatea actului guvernamental. Nu au responsabilitatea implementării măsurilor pe care le propun.
  • România a fost vulnerabilizată în ultimii ani, din punct de vedere economic. Toți experții economici au atras atenția asupra deficitului, au criticat măsurile luate de PSD de-a lungul anilor, care au dus la o creștere nesustenabilă a cheltuielilor. Dar atunci conta doar ”cumpărarea” de voturi, pentru ca românii să închidă ochii atunci când apăreau reglementări precum OUG 13.

Acesta este contextul în care România a fost lovită de criză. Nu suntem un stat puternic, nu avem un sistem sanitar pus la punct, avem încă o clasă politică care cade pradă tentațiilor populiste, care se uită mai degrabă la sondaje decât la ce trebuie făcut.

S-ar putea spune că este normal că Președintele a preluat total frâiele. Dar, așa cum sunt desenate atribuțiile constituționale, Iohannis putea sta pe o poziție mult mai retrasă, putea să lase guvernul în prim plan, putea să îl lase pe Orban să fie cel care conduce ostilitățile, cel puțin în planul percepției publice.

Iohannis și-a asumat rolul de comunicator principal. El a făcut apel către populație pentru respectarea măsurilor luate și a încercat să insufle faptul că lucrurile sunt sub control, că autoritățile își fac treaba pe deplin. Era nevoie de “impunerea autorității” pentru ca românii să respecte planul de măsuri.

Nu suntem un popor disciplinat, avem încă probleme mari în privința respectării regulilor de igienă, iar scuipatul pe jos este încă un sport național. Sunt niște minusuri pe care ar trebui să avem puterea le recunoaștem.

 

Cred că în aceste vremuri, personalitatea lui Iohannis, stilul lui de comunicare, au fost atuurile potrivite. Faptul că președintele pare dur, autoritar, grav, puțin empatic, ”stilul nemțesc”, au contribuit din plin la impunerea măsurilor dure. Românii au înțeles că nu e de joacă, că situația este gravă și că impunerea măsurilor este soluția ideală.

Stilul serios și dur a ajutat la crearea imaginii că țara este condusă cu mână de fier și astfel imaginea negativă pe care o are statul român cu instituțiile sale a fost estompată. Personalitatea unui ”neamț ” a ajutat în acoperirea unui sistem ”balcanic”, ceea ce a dus și la crearea unei speranțe că vom putea depăși cu bine această criză.

Au fost și greșeli guvernamentale. Vor mai fi. Probabil, criza economică va fi mai greu de gestionat. Dacă acum a trebuit să ”stăm acasă”, iar statul a trebuit în special să gestioneze în primul rând acest lucru, al impunerii disciplinei, în perioada următoare, statul va trebui să dovedească că este capabil să lucreze, să facă politici publice, să găsească soluții.

 

Concluzionând, la acest moment, într-o primă evaluare de etapă, putem spune că s-a depășit cu bine această criză. Chiar dacă au fost și multe gafe, chiar dacă peste câteva luni o să observăm că au fost date multe ”tunuri”, putem spune că suntem peste așteptări.

În mare parte este meritul românilor care au respectat măsurile restrictive, dar și al președintelui care nu a lăsat conducerea pe mâna unor politicieni ce nu pot ieși din jocul ”goana după voturi”.

48 comentarii

  1. „Parlamentul este inca ostil… populism…”____—–____ cred ca parlamentul este -in esenta- plin de idioti cu ifose care sunt f., f. usor de manipulati de cativa din varf, exact ca mai jos.(Asta nu inseamna ca nu pot fi tinuti complet responsabili, pentru voturile pe care le dau):”Ţinutul Secuiesc, foarte aproape de împlinirea visului autonomiei. Alianța Ciolacu, Ponta, Tăriceanu, Hunor…
    „…Conform ultimelor mișcări pe scena politică, PSD, Pro România, ALDE și UDMR au bătut palma pentru numeroase proiecte care dau peste cap ordonanțele guvernamentale liberale (în plină epidemie de coronavirus), iar proiectul UDMR privind autonomia face parte din înțelegere…”-II- Iohannis: Marele PSD se lupta in birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor!(…)___—–____ As vrea sa fiu eu profetul mincinos*** si ihan sa fie de buna-credinta, pentru ca -evident- de data aceasta are dreptate, numai ca aceasta „turta” se coace de peste 8 ani, criminalul cu mutra mongoloida (practic de retardat mental) , ponta, este artizanul lucrarii, asa ca pentru el si taratzeanu , justitia (daca exista) si chiar serviciile, trebuie sa reactiveze toate vechile lor dosare musamalizate, si acesti doi indivizi trebuie scosi din orice ecuatie publica si pusi la inchisoare pe minim 10 ani..Probabil ca va fi mai greu pentru noua bestie antiromaneasca, acest gunoi ciolacu, insa daca se fac sapaturile corecte, precis si tipul este un mare corupt…Singurul pe care nu-l poti blama este hunor, el „isi apara saracia si nevoile si neamul”, iar revenind la ihan, cred ca -totusi- iar joaca la 2 capete, insa -declarativ- are dreptate, timpul ne va spune adevarul…Numai ca timpul poate fi si fatal, statului roman, cat si intregului popor…(*** exact cum spun de ani si ani, numai ca iata -acum- insasi seful statului spune acelasi lucru, si nu cred ca nu are acces la informatii corecte si concrete)

  2. O maxima zicea,”Acesta este inceputul sfarsitului”- cam asta s-ar putea sa fie cazul pentru Romania, pentru ca inca o maxima(si inca biblica!) zice” orice imparatie va fi distrusa din interior”, exact cazul cu parlamentul „Romaniei”, daca mai crede cineva ca acest parlament( si mai toata conducerea tarii) mai lucreaza pentru interesul romanesc…

  3. Proiectul cu autonomia Ținutului Secuiesc va fi respins azi de Senat și NU se va aplica.”… a fost adoptat tacit, de deputati…”___—___Ca ” a trecut tacit”, mi se pare chiar mult mai periculos, raportat la prima si suprema indatorire a forului legislativ, adica mentinerea integritatii teritoriale a tarii, a statului, etc., exact cum spun si cer si primele articole din constitutie…Iar aceasta „tacere”(tacit), arata clar ca, acest parlament nu este nici macar competent tehnic, sa nu mai amintim de patriotism, practic a lasa o asa problema sa se dezvolte cu gandul ca altii o sa-i puna capac, este egal cu tradare nationala si nu cred ca este o exagerare daca inaintez idea ca in acest parlament al atrocitatilor politice, totul se face pe santaje si cumparari, bisericute si razbunari, etc.(adica toate mizeriile umanitatii), cred ca multi parlamentari „romani” au primit macar cate o mie euro(fiecare) , tocmai pentru a adopta acea pozitie de „tacit”…

  4. Legea…NU a trecut(…)—–____—-deci -in final- nu a trecut, problema insa nu este inchisa, de vreme ce unul din forurile legislative i-a dat unda verde (la modul tacit), asta presupune(la sigur) ca acolo este o fermentatie putrida, iar speranta ca „altii(senatul) o sa-i puna capac’, poate nici nu a existat, ci -dimpotriva, a existat speranta ca si senatul va face acelasi lucru(tacere) asa ca -cred- multi l-au catalogat pe ihan ca iesit din limitele functiei (cu declaratia” despre ” luarea Ardealului”, pana una alta, trebuie sa creditam ca implicarea sa(poate doar declamativa si patriotarda) a avut imppact, si tradatorii din senat si-au arata mai degraba lasitatea, decat fidelitatea , chiar si pentru cei doar o mie( sau 2? fiind senatori!) de euro, care trebuie sa fi curs si in randurile lor…

  5. Dăncilă cere demisia lui Ciolacu: Este jenant pentru România și pentru Parlament, dar și pentru PSD.(…)____—–_____cine a citit declaratia completa, a notat 3 lucruri, primul este ca veorika este mult mai coherenta, apoi ca -pe deasupra!- are si dreptate si 3, practic ea este total de accord cu ihan-chiar daca nu o spune direct- lucru care nu prea s-a intamplat cat ea a fost” la butoane”, cand ea insasi s-a pierdut in chestii de tot felul, mai toate magarii de ale lui dragnea, si mai toate doar pentru a scapa el de ocna, cea ce nici macar nu s-a intamplat…

  6. Astazi, Ziua Infanteriei Romane( AM Press)—-____—–Asta este cea mai nationala zi a Romaniei si romanilor, care prin definitie- si natura- au fost infanteristi chiar si in timpurile moderne si recente…
    2-( pentru descretirea gushilor, fruntilor extralate, etc., etc.)
    Britney Spears Says She’s Lost Weight From Missing BF Sam Asghari .”.amid the coronavirus quarantine…”____—-____ vorba cea si blonda si frumoasa , mai rar ( se zice- totusi este doar un cliseu), pentru ca a inceput cariera fiind blonda, frumoasa si cu „glas”, dar este desteapta, daca dupa 20+ ani de entertainment isi mentine statusul de vedeta, deci nu este doar „Lucky”-lucky, oricum dacopatilor le revine o bila alba, e clar ca si B S. trebuie sa aiba radacini stravechi( ca mai tot mapamondul, nu?!) in Romania, pentru ca prea este in tiparul popular romanesc” Anicutza neichii draga,/Toata lumea ma intreaba,/ De ce esti neagra si slaba!- „Sunt blonda de felul meu,/ Si slaba de dorul tau…”

  7. si inca o usoara ” deraiere”, desi -pana la urma- in politica romaneasca , virusul a devenit cel mai fierbinte subiect, iar minciuna, cel mai vechi si cel mai folosit…: „Minciunile, la fel ca virusii, sunt contagioase(…)____—-___Intr-un film (devenit-de mult- clasic) si in care sunt reunite 3 dintre stelele franceze care INSA au facut cariera LA Hollywood exista o linie(in dialog), care spune cam asa :” E adevarat ca parizienii fac tot timpul dragoste?” Raspunsu:” Numai mincinosii fac tot timpul dragoste”…( E vorba de filmul „Gigi”, cu Leslie Caron -***-, 1/2 frantuzoaica, 1/2 american, , Louis Jourdan-2***- si Maurice Chevalier-3***///***-LC, una dintre cele mai placute si atractive dulcinee, desi are dinti ” de iapa”, despre care -real- bunicul sau a zis, catre mama sa(cand a aflat ca vrea sa o faca balerina):”Asta vrei sa faci din fiica ta , o curva?!”-2 LJ, cel care a jucat si intr-un Dracula, considerat printre cele mai fidele ecranizari, raportat la carte, si a jucat si intr-un film regizat de marele regizor roman, Jean Negulesco-3-MC, unul dintre marii chansonetisti francezi, care a dat o maxima excelenta” A fi batran , nu este chiar atat de rau, considerand alternativa…”- Totusi, nr. 1 -dintre francezi, ramane Charles Aznavour, care interpreteaza intr-o Engleza perfecta, -pentru filmul „Hustle”- celebrul sau hit ,” Yesterday, when I was young”…-preluat de zeci si zeci de alti artisti, in timp…

  8. mai jos o compilatie care poate rezolva marele mister, anume daca tatal lui C.I. a fost sau nu a fost securist,, pentru ca -conform articolului de pe „visele nu au termen limita”(Matei Robert Mihai- o pagina neutral scrisa, bazata pe evenimente istorii regionale-as zice un lucru demn de lauda), la aceasta concluzie obliga respectivul articol, in special pentru ca este f. sistematic si are o bibliografie intinsa(20 surse), din care multe surse de anvergura nationala-cumva oficiale-(capital. ro, digi24,, calea europeana. ro, media fax, etc.)…Totusi, incluzandu-ma in grupa „master of suspicion”( fara pretentia de a fi alaturat celebrului trio), ma intreb de ce o fiica iubitoare de parinti , nu a ripostat vechement, atunci cand au aparut(si persistat) „zvonurile”respective, la fel si sotzul ei, care – se presupune- a avut un mare respect pentru socru-sau, fie ca a fost simplu blanar(permanent), fie ca a intrat in structirile securitatii, oricum, un alt comentariu ( postat pe aceiasi pagina cu cel de mai jos -apartinand la Lady X-), spunea ca in „89, zestrea lui C.I. ar fi fost de 100 mii dolari, ceace nu putea fi valid (la acel timp- adica in dolari) decat pentru „alesi” si nicidecum chiar si pentru un mestesugar de valoare… Daca Lady X citeste cumva acest comentariu, este rugata sa intervina cu detalii, pana la urma aceasta poveste persista de prea mult timp, si este timpul trecut, deci trebuie rezolvata, adica lumea trebuie sa stie adevarul, iar daca socrul lui iohanis nu a fost securist, atunci cei care credeam( credem ) asta, sa putem sa ne cerem sincere scuze …Tacerea lor este -totusi- cu semn de intrebare, nu mai amintim de actiunile lui klaus, de la cap la coada, securisto- nomenclaturiste…/// „20 DE LUCRURI PE CARE NU LE ȘTIAI DESPRE CARMEN IOHANNIS -PRIMA DOAMNĂ A ŢĂRII___—–____probabil ca acesta este adevarul, notand sursele bibliografice oficiale( si -cred- destul de credibile), tatal lui CI NU A FOST SECURIST (si inca ceva grad mare), asa cum au fost zvonuri, chiar eu am citit declaratia(Pe virtual!!!) a unei doamne, care zicea (vreo 10 ani in urma) „Am 58 de ani si sunt din Sibiu si stiu ce vorbesc, anume ca ioan lazurca a fost blanar, dar -mai tarziu- a fost un porc de securist…” Practic, femeia poate are dreptate, in ultima instanta chiar „Tzarul Ivan si-a schimbat profesia?”..Sa fie adevarul pe undeva pe la mijloc?!

  9. Ce avere are Piedone. Edilul-condamnat nu va plăti niciun leu victimelor de la Colectivmai puțin de jumătate din pedeapsa de 8 ani și 6 luni la care fusese condamnat în Dosarul Colectiv, CI NU va plăti nici măcar un leu cu titlul de despăgubiri civile, în solidar cu ceilalți inculpați din dosar. Potrivit declarației de avere completate în 2020, acesta deține o casă în București, 5 mașini de colecție, 4 terenuri în Bragadiru, și puțin peste 50.760 de euro în bancă. Lista bunurilor deținute de Cristian Popescu Piedone, potrivit declarației de avere depuse în 2020 o casă de 73 mp în București moștenită în 2003 și schimb cu fratele; un cont de peste 50.0000 de euro; un teren de 416 mp în Bragadiru, Ilfov, cumpărat în 2008; un teren de 439 mp în Bragadiru, Ilfov, cumpărat în 2008; un teren de 540 mp în Bragadiru, Ilfov, cumpărat în 2008; un teren de 538 mp în Bragadiru, dobândit în 2009 prin act de vânzare-cumpărare; un autoturism Mercedes din 1996; un autoturism OLDSMOBILE din 1959; trei autoturisme Cadillac din 1968, 1973 și 1974.____——____destept acest piedone, a cotizat anticipat (avea de unde!*) la buzunarele judecatorilor, asa ca va executa (in regim de lux) cel mult 2 ani, si ramane cu milioanele „muncite”!!!( * cine crede ca ‘declaratia de avere” este si realistica, se insala, indivizi ca asta (adica vreo 300 mii, politicieni, popimea, armata , adiministratia , etc.) au la modul subteran, averi cel putin duble, fata de declaratii…Si -desigur- evaziune fiscala la o scara si mai mare…)///
    -II-Familia Biden o susține pe Meghan Markle pentru postul de președinte al SUA: ”Ar fi un candidat excelent”(…)____—–____ ceva sanse are, insa ar fi fost un avantaj fantatstic daca s-ar fi urmat calea propusa de mine(„… scrita manent”), M.M. si Printul Harry, intronati ca Rege si Regina, in Romania…Practic, Romania ar fi avut imediata si totala protectie si ajutor( de orice fel) de la cele mai „tari” si importante tari de pe glob…

  10. O nouă lovitură pentru credibilitatea României: Riscul de țară a crescut și mai mult(…)/// 2-Doar 24 la suta dintre romani cred ca presedintele iohanis este respectat de liderii occidentali, iar 37 la suta considera ca NU este respectat de acestia iar restul intrebati, nu au o parere formata(…)///3-România are cea mai mare creștere economică din UE, dar nu se resimte în nivelul de trai. Marcel Ciolacu: ”Asta e cu totul altceva”(…)/// 4-Anunț de ultimă oră al BNR. La cât a ajuns datoria externă a României… a crescut cu peste 720 de milioane de euro în primele 3 luni ale anului…”///5-G4media:Pensionari din Armată și Poliție, pe Fb: Rasiști, xenofobi, antisemiți, misogini, anti-NATO(…)____—-____ in final, cum am spus de multe zeci de ori, „cresterile economice”, pot fi doar iluzii, puterea de cumparare locala este turnesolul veridic al acestora, iar in Romania, situatia este asa, pentru ca orice reala crestere economica este -AUTOMAT- absorbita de salariile si pensiile de lux ale oricui „lucreaza”(trandaveste) la/sau este pensionar de stat(majoritatea), in special marii paraziti-armata-(si imensi, ca si numar), care dovedesc ca sunt si inculti, garantat ca ar intoarce armele impotriva NATO, oricand, tocmai pentru a se reveni la sistemul in care nimeni nu-i ntreaba pe ei de nimic, in sfarsit , pot sa paraziteze in continuare, nestingheriti, pana la sfarsitul timpurilor…Iar celelalte titluri dovedesc ca noua formula de conducere, taraste Romania in groapa, cel putin-se pare- f. multi romani incep sa vada realitatea despre incompetenta cosmica si criminalitatea acestui pres-edinte…

  11. „-acest guvern căruia lui îi datorăm în primul rând, nu lui Putin, și inflația, și sărăcia de azi și de mâine. //___—-___exact ce am mai spus, lichelele au gasit un cal de bataie, si o „ratiune” pentru a subjuga la max. natia , armatei de paraziti (armata, etc.), acesta este cazul de mai jos, acest ‘arcel „olacu, a devenit aliat de nadejde al lui iohan(bivolul balan) si ciuca(bot-de-maciuca), declaratia de mai jos este DOAR UN TEST ( si -mai tarziu- un pretext) administrat populatiei, sa vada daca mai are putere sa se ridice impotriva la asemenea samavolnicie* , practic este egal cu ” a trecut intai o boare…”, adica pregatirea populatiei pentru fapt… Desigur ca iohan va nega „vehement” ca are intentii imperiale, insa trebuie sa fim convinsi ca chiar asta si vrea, sa mai stea ” la carma” inca un mandat si, apoi, inca unul si inca unul, in ultima instanta, idea aceasta le vine mai la toti republicanii dictatori sau din fostele tari comuniste(care se cam suprapun), exact cum spuneam in 1993-1994( In „Religia, dusmanul credintei.Religiile, parintii urii”- pag. 85), ca acesti indivizi sunt -de fapt- regi neancoronati, insa cu puteri discretionare, cu mult mai mari decat ale oricarui Rege sau Imparat actual….(* asa s-a intamplat si ultimele alegeri, individul a incalcat cel mai democratic protocal al alegerilor, infruntarea directa intre candidati, sustinut de vreo 16 terchea-berchea, platiti(sau de la natura idioti) , sa-i faca jocul satrapului, evident fiind-si atunci, si acum- ca , la „realizarile” sale, chiar si veorika l-ar fi facut praf, in fata alegatorilor…. : „Marcel Ciolacu, despre modificarea Constituției pentru ca Iohannis să mai poată avea un mandat: „Mergem pe urmele lui Putin?”

  12. Iohannis, reacție pe legile securităţii naţionale: Cineva, şi ştim bine cine, a considerat că e bine să le dea pe surse. Nu-şi doreşte nimeni o restauraţie a vechii Securităţi…”Avem acum un draft pe aceste legi care nu e destinat publicului larg….Personal mă voi îngriji ca acolo unde draftul nu a avut o formă corespunzătoare timpurilor noastre să fie corectat. Aceste îngrijorări nu sunt necesare sau dacă mai sunt îngrijorări care rămân în picioare trebuie aduse la cunoştinţa legiutorului pentru a fi corectate….” ___—-____ adica ” eventualele corectii” sunt facute tot de grupuri mafiotice(politice), pe care -in final- el le va rezolva(„armoniza”) la modul „personal”(precum alinierea cu pesede!), tocmai pentru ca nu trebuie restaurata „vechea securitate”, pentru ca -de fapt- vechea securitate si nomenclatura , au fost permanent prezente in decizia politica, direct sau doar din spatele scenei… Mare minune ca Romania sa mai scape de aceasta plaga(securitatea si nomenclatura comunista), singura sansa ar fi restauratia Monarhiei, ori cu „print strain”(echidistant, prin definitie), ori cu cineva national, dar care a dovedit -IN ZECI DE ANI- ca este integru, curajos, cu IQ inalt, etc., etc.- iar sansa ne ofera acest cuplu, Clotilde si sotul el, care au dovedit deja, ca au toate ingedientele necesare pentru a transforma Romania…///

    2-„…Chestionat dacă e de părere că ar trebui să fie limitată durata mandatului şefilor de Servicii, şeful statului a replicat: Este o discuţie care se poartă şi în final când vom avea proiectele în forma care va fi prezentată publicului, atunci vom vedea. Nu vreau să mă pronunţ acum…”___—-___ absolut, nu se pronunta pentru ca actualul sef al serviciilor, este „omul” sau si-i tine ascunse toate talhariile si toate deciziile secrete, care -in realitate- sunt atac la suveranitatea nationala si forme de sabotare a economiei nationale…Cred ca societatea civila ar trebui sa intervina imediat si in forta(prin organizatii, ONG-uri, etc.) si sa ceara ca imediat Emilia Sercaia si Melania Cincea sa fie numite in posturile de ministru al internelor si sef la servicii, amandoua au dovedit ca sunt integre si au maturitate politica, insa chiar si daca toata tara ar iesi in strada pentru aceste numiri, iohan nu ar accepta, el stie ca aceste doua femei l-ar aresta in primele 12 ore ale mandatului lor, indiferent de imunitatile autoservite, de el si ceilalti banditi din guvern, parlament, etc.

  13. Iohannis este acuzat de 45 de ONG-uri de un „atac direct la libertatea presei.(…)___—___un semn ca societatea civila nu este moarta, insa actul este insuficient, aceste ONG-uri au -DEJA SI DE ANI DE ZILE- toate dovezile despre incompetenta si criminalitatea acestui impostor, de acea trebuie sa mearga pe masuri radicale, scoaterea populatiei in strada si demiterea individului din functie…Este clar ca acest neghiob este si putin la minte, iar de cand s-a impreunat cu pesede si a inceput sa fie calarit de ciuca, situatia a devenit dezastruoasa (mai ales prin prisma finantelor), pentru a fi inteles cat mai bine de masele religioase, zic, ca parca in ihan, ciuca si dancu, a intrat dracul, iar acest drac este nebun..

  14. Mesaj la adresa „președintelui în exercițiu” Klaus Iohannis: „S-a dovedit un ticălos fără scrupule”. Protest anunțat în Piața Victoriei.”… Oana Gheorghe…Tudor Chirila…”___—-___in sfarsit, cineva din Romania, ii spune tare si in public, ce este , acest pres-edinte…Insa nu cred ca va avea si un efect practic, populatia tarii este prea indoctrinata si/sau prea fricoasa , pentru a iesi MASIV, , la proteste…Iar in „caz de”, a se merge iarasi pe satisfacerea unor cereri f. specifice, nu reprezinta niciun succes, sistemul romanesc (si „oamenii”) trebuie schimbat radical, altfel puterea -intotdeauna- se repliaza si chiar iese si mai intarita, in detrimentul intregii natiuni…Practic, sintetizand, NU exista decat o singura optiune, si nu „o noua revolutie”, CI „O ADEVARATA REVOLUTIE”…

  15. Statul paralel, între realitate și propagandă(Ciprian Cucu)”…un atac la ordine si legalitate…”___—-___ leit-motivul folosit de dictatori( sau in devenire), in fapt suprapunerea dorintelor si actiunilor lor , criminale, peste nevoile statului, iar acceptarea ideii este total gresita , reala optiune este separatia puterilor in stat si transparenta, insa -in prima si ultima instanta- primul individ(functie) a tarii are rol urias in schema, iar aparitia pe eshicherul politic al unui individ ca ihan, este perfecta dovada a faptului ca dictatura ceausisto-comunista doar s-a diluat si s-a cosmetizat, in realitate-in Romania- Statul Paralel- a existat de peste 70 ani, numai ca acest stat NU este deloc paralel, este IN interiorul statului oficial, pentru ca este compus -in proportie uriasa- de functionari oficiali, de diverse trepte, ceace face imposibila demantelarea sa, solutia este tot omul de la varf, asa ca Monarhia (cu conducatori -la varf-neimplicati in mizeriile mioritice) este singura care mai poate salva Romania….Iar acceptarea ideii de mai sus, are si impact istoric, acceptand-o, giram legitimitatea si a sclavagismului si a apartheid-ului, etc., pentru ca si ele aparau ordinea si statul…

  16. Drulă cere demisia directorului SRI: ”Pentru odioasele legi ale securismului naţional”(…)___—-___pana acum, acest Drula si C.Nasui au aratat consecventa, bun IQ, cat si curaj, sunt total de acord cu aceasta cerere, acest heving este -alaturi de ihan- marele dusman al romanilor, ei doi(plus dancu), sunt parte din planul lui Victor Orban( pe care-l inteleg, chiar daca nu-l aprob) de a recupera Transilvania si chiar mai mult(cat va fi posibil), ihan va fi guvernatorul Transilvaniei iar ceilalti doi nenorociti vor avea si ei sinecuri serioase, sunt convins ca -deja- primesc bani de la Ungaria, pentru a se preface ca nu vad ce se intampla…Din pacate nici Drula si nici Nasui(se pare) nu inteleg ca, chiar mutari serioase, nu au sansa sa schimbe Romania, numai o miscare radicala o poate face, iar aceasta este intoarcerea la Monarhie, cu Casa Regala de Armor si -concomitent- marile reforme, adica 10 judete, o suta parlamentari, defiintarea armatei, plafonarea salariilor si pensiilor total aberante(la stat) etc., etc….

  17. Împăratul de la Cotroceni și oamenii de rând(Razvan Chiruta-PressHub)„…atata timp cat ii pupa, cuminti, inelul de imparat…”___–___unii, altii si mai si, ii pupa inelele anale cu atata sarg, incat ajung la apendicele xifoid, asa ca mare atentie, sa nu fie „ranit din dragoste” gardilopul national, made in Sibiu, care – este prea evident a mai veni cu multe exemple- este un sabotor si tradator al interesului national, in fapt individul este mancat de o ura ranceda impotriva oricui care nu stie saseste, (el ii zice germana!) impotriva populatiei care nu-l aduleaza(ca pe ceusescu), mai ales ca el avea ganduri si de aeronava prezidentiala(!!!), si -suparat pe „omul de rand”– a spus-o fara nici un fel de retinere(cativa ani in urma), „Romania nu este in stare sa preia presedintia UE”, doar pentru a lovi in alte doua tute, dragnea si veorika, si _ca sa vezi!_ doar cateva luni in urma, s-a aliat fatzis, cu pesedeul, pe care-l reclama si batjocorea in fel si chip, tot pentru a-si satisface ura de descreirat, acum impotriva lui Barna si USR-ului, el voind sa fie singurul din Transilvania care ” a ajuns mare”, ne amintim cum si pe LCK(din Medias?) a aruncat-o sub autobuz, cand a marait pesedeul la el, ca-l suspenda…Daca asa individ este considerat „om”, atunci chiar ca lumea este cu capul in jos si cu picioarele precum la can-can… Nu mai vorbim despre faptul ca a participat activ, decizional, la genocidul medical* , toate deciziile sale in , si pe parcursul pandemiei, au fost dezastruoase, culminand cu aprobarea si participarea la congresul peneleului, doar pentru a-l lovi pe locotenentul neascultator(orban) si a-l proteja pe cel lingusitor(catzu-cel- nebun), de la acel moment -pentru cateva luni consecutive- numarul de decese prin Covid, a fost urias…Din pacate, LCK nu a implicat office-ul ei in acesta problema, desi eu(si poate altii) au sesizat-o, problema fiind chiar de genocid, comis cu buna-stiinta…(imprasierea bolii, de la centru spre toate judetele, congresul respectiv avand o audienta „pe viu”, cu trimisi din toata tara)….(* practic, daca China minte de ZECE ORI( mai putini), in privinta numarului de decese prin Covid, tot are mai putine victime decat noi(Romania), care -gratzie marelui „salvator”!!!- are apropape 70 mii decese(oficial), iar China (mintind de 10 X, nu are nici 60 mii, concret, China -cu o populatie de aproape 1, 5 MILIARDE!!!- are doar pe langa 6 MII morti, iar Romania-cel mult 18 MILIOANE, in tara- are acea cifra record…)

  18. Emilia Șercan, replică veninoasă pentru Klaus Iohannis: „Scriu o nouă plângere penală pentru că deja nu mai am răbdare””…președintele a răspuns așa: „Câteodată durează luni sau ani, trebuie să avem răbdare ca autoritățile să-și facă treaba și dacă cineva a greșit să plătească”…”____––_____nu cred ca termenul”veninoasa” este potrivit(decat daca autorul vrea sa zica ca „nici cucoana asta, nu are prea multa dreptate”) , mai potrivit este „replica dura”-altfel/ dar corecta si obiectiva- fiind evident ca claws hohanis transmite un mesaj, adica „faptuitorii”(mari mahari in politie, ajutati de un procuror mafiot -caruia nu i se da numele), sa stea linistiti „cativa ani”, adica cat mai este el butoane, pentru ca – precum in cazul plagiatorului cu valoare general a „zero”, adica ciuca- ” nu se poate sa-l acuzam de plagiat, pentru ca este nevoie de stabilitate politica”…In sfarsit , ma bantuie aceiasi intrebare, cum poate un popor de peste 16-17 milioane adulti( nedeclarati retardati mental), sa mai suporte obrazniciile acestui criminal arogant si complet incompetent, ramanand -la el- ca cele mai inalte calitati , LASITATEA si TRADAREA, insa este si ceva de inteles din aceasta, adica tocmai pentru asta individul declasat s-a infratit cu pesedeul(„dusmanul de moarte al Romaniei” , dar mai ales, al sau, personal!), mai precis s-a facut pres la picioarele lor si calul de bataie (sau capra de calarit), a lui ciuca, un alt parazit (genetic) ajuns in functie inalta…

    Claws hohanis despre cei care au facut proiectul de legi:„… specialisti in domeniu…”___–-___specialistii lu’ peste prajit, evident ca acestia fac parte din grupa sa, adica NU a fost in stare sa fie nici dascal de fizica( pentru care s-a pregatit macar 5 ani, daca nu 9 !) si a debusat in politica, impins de la spate de fosta securitate si nomenclatura, asa si acesti „specialisti”, pentru asa probleme au ei certificari de drept international, primit de la o scoala de renume? Nici pomeneala, ei sunt -in cel mai „bun caz”, copiii, nepotii, rudele sau „oamenii de casa”, ai fostilor mahari comunisti, asa ca romanii onesti mai bine isi fac valizele, cat va mai domni claws-ul cu patru membre si lots of GHIARE, Romania se va apropia in ritm cat mai alert, de exitusul istoric, V. Orban munceste din greu pentru redobandirea Transilvaniei, si -la timpul potrivit, va face alianta cu Serbia, pentru a ciunti si Banatul, unde Serbia va deschide o fabrica de avioane, adica modelul lui Orban, cumpara, investeste, da de lucru la oameni, ca acestia-la un moment de criza- sa zica, „Mai bine cu Ungaria si Serbia, decat cu nenorocitii care conduc Romania”…

  19. Imparatul de la Cotroceni si oamenii de rand(Razvan Chiruta-Presshub)„…atata timp cat ii pupa, cuminti, inelul de imparat…”___–___unii, altii si mai si, ii pupa inelele anale cu atata sarg, incat ajung la apendicele xifoid, asa ca mare atentie, sa nu fie „ranit din dragoste” gardilopul national, made in Sibiu, care – este prea evident a mai veni cu multe exemple- este un sabotor si tradator al interesului national, in fapt individul este mancat de o ura ranceda impotriva oricui care nu stie saseste, (el ii zice germana!) impotriva populatiei care nu-l aduleaza(ca pe ceusescu), mai ales ca el avea ganduri si de aeronava prezidentiala(!!!), si -suparat pe „omul de rand”– a spus-o fara nici un fel de retinere(cativa ani in urma), „Romania nu este in stare sa preia presedintia UE”, doar pentru a lovi in alte doua tute, dragnea si veorika, si _ca sa vezi!_ doar cateva luni in urma, s-a aliat fatzis, cu pesedeul, pe care-l reclama si batjocorea in fel si chip, tot tot pentru a-si satisface ura de descreirat, acum impotriva lui Barna si USR-ului, el voind sa fie singurul din Transilvania care ” a ajuns mare”, ne amintim cum si pe LCK(din Medias?) a aruncat-o sub autobuz, cand a marait pesedeul la el, ca-l suspenda…Daca asa individ este considerat „om”, atunci chiar ca lumea este cu capul in jos si cu picioarele precum la can-can… Nu mai vorbim despre faptul ca a participat activ, decizional, la genocidul medical* , toate deciziile sale in , si pe parcursul pandemiei, au fost dezastruoase, culminand cu aprobarea si participarea la congresul peneleului, doar pentru a-l lovi pe locotenentul neascultator(orban) si a-l proteja pe cel lingusitor(catzu-cel- nebun), de la acel moment -pentru cateva luni consecutive- numarul de decese prin Covid, a fost urias…Din pacate, LCK nu a implicat office-ul ei in acesta problema, desi eu(si poate altii) au sesizat-o, problema fiind chiar de genocid, comis cu buna-stiinta…(imprasierea bolii, de la centru spre toate judetele, congresul respectiv avand o audienta „pe viu”, cu trimisi din toata tara)….(* practic, daca China minte de ZECE ORI( mai putini), in privinta numarului de decese prin Covid, tot are mai putine victime decat noi(Romania), care -gratzie marelui „salvator”!!!- are apropape 70 mii decese(oficial), iar China (mintind de 10 X, nu are nici 60 mii, concret, China -cu o populatie de aproape 1, 5 MILIARDE!!!- are doar pe langa 6 MII morti, iar Romania-cel mult 18 MILIOANE, in tara- are acea cifra record…)…///
    -II-probabil ca si un trecator grabit, ar nota ca „spiritele” s-au incins, si au iesit -mai ales la atac- legiunile de „oameni de bine”… desi noi stiam ca-demult, demult- s-ar fi aruncat in mare…In primul rand este de notat -pe aceasta pagina-ca se respecta un principiu democratic, mai oricine spune ce vrea si/sau da contre ( cu nasul!) impotriva oricui, desi marimea sufletelor noastre ar trebui sa ne impuna un principiu mai inalt decat cel democratic, anume cel omenesc, daca vrei sa argumentezi ceva te referi la idei si nu la autor (decat in cazuri speciale) dar nicidecum la alti comentatori, poate la fel de mici trepadusi cu cel care-i ataca, ultimul nefiind in stare sa demanteleze ideile respective…Cam prin aceiasi zona, trebuie reiterat ca, claws hohanis nu a fost chiar obligat sa ia aceasta functie, deci acceptand-o, automat, pe langa indatoririle legale si morale, a acceptat si riscul sa fie trecut prin furcile caudine, mai de oricine, mai ales pe drept, dar chiar si nejustificat, cea ce nu este cazul aici, individul a dat si dovedit din primele 3 luni de pres-edintie ca este un megaloman sociopat, practic era atat de „bolnav”, incat si-a manifestat dorinta sa joace tenisi cu o femeie*, campioana noastra S.Halep, tocmai pentru ca banuia( realistic, cred ca da) , putea sa o invinga si cine ar fi fost el!!! iar daca pierdea , spumegand (in interior), zicea,” nu puteam sa o bat, e femeie si este si campioana, intelegeti…” In realitate , eu insumi am indemnat votantii sa-l voteze pe claws(si nu pe Don Goe de Gorj), insa -raspicat si definit- i-am dat acestuia doar 2 luni sa inceapa ce a promis in campanie, lucru care nici pe departe NU s-a produs, individul(fiind sociopat-desi si lacheul securitatii si nomenclaturii comuniste)) a actionat de parca venise la conducerea unei tari LA CHEIE, un fel de Norvegia sau Elvetia, si nu la o tara cu probleme uriase…El a inceput sa scrie „carti”, sa dea iama prin statiuni internationale si nationale, sa faca zeci de generali fara niciun merit, sa imprastie diplome si medalii(chiar international!), multe foarte aiurea, si -in general- sa izideasca banul pubic si sa intareasca -direct sau indirect- mafiile politice si de alta natura… Pentru a nu irosi prea multi pixeli, repet,respect dreptul oricui de a-si spune parerea, indiferent cum (daca chiar nu trece de limitele maxime), si chiar daca este f. vizibil ca ” De la Mures pn’ la Prut,/E plin de botosi cu rat”(* de ce nu si-a manifestat dorinta de a se infrunta cu un barbat, cu Copil sau Tecau, tocmai pentru ca astia nu erau de nasul sau, el voia sa infranga campioana lumii !!!)

    RĂSPUNDEȚI

  20. Afirmație într-un mare ziar german: „Iohannis este un politician absent. Este timp irosit să ai pe cineva ca el în această funcție” ( Joi, 22 aprilie 2021, 07:00.) Die Welt,…” —–___—– prin 2014 sau 2015, Der Spiegel spunea raspicat ca acest individ este DILETANT, acum-iata!- o alta publicatie germana, confirma ca individul este o eroare biologica si sociala, insa oalele sparte de el le suporta romanii , bolnavi de increzatori in asa indivizi…///
    2-Premierul Ciucă, beneficiarul unei pensii de la Armată de 215.000 de lei pe an, anunță că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale
    (21 iulie 2022)
    „… Potrivit Economedia, Comisia Europeană a cerut oficial României să includă și pensiile militare în reforma sistemului de pensii, care se va baza pe principiul contributivității….”___–____pana si CE a notat imensa anomalie sociala din Romania, insa MONSTRUL GUSAT este chiar mai periculos dacat arata, el stie ca este parazitul total dar vrea sa impuna omenirii ca NU este asa, in realitate -si stie si el- daca am da timpul inapoi si s-ar respecta CORECTA regula a contribuitivitatii, el nici nu ar exista, pentru ca ma-sa l-ar fi avortat in primele luni, datorita malnutritiei cantitative, tac-so, evident, trebuie sa fi fost putoarea satului, asa ca nu ar fi muncit nici macar pentru propria intretinere…Populatia Romaniei este supusa unui risc inca nemai vazut, anume militarizarea tarii si inghitzirea tuturor resurselor de aceasta imensa clasa(armata), de babuini-satrapi…O adevarata revolutie, este absolut necesara , pe plaiurile danubo-carpatice…///
    3-Klaus Iohannis, desființat de think-thank-ul britanic Oxford Analytica. „Președintele erodează democrația pluralistă din România”(…)___–-____chiar daca claws hohanis este „cel mai roman dintre romani”, tot putem zice QED!///
    4-referitor la declaratia lui ciucalau-gushica-dulce si combinatia lui claws cu pesedeul, se poate face o „profetie”, (mai ales stiind ca) cei doi sunt crescuti la tzatza bolsevica, si dorinta lor apriga este de a scoate Romania din UE si NATO si a o reantoarce la sanul URSS-ului…

  21. Regina Elisabeta a II-a a murit! Dumnezeu să-l apere pe Rege!
    Dotată de un simț al umorului legendar, stoică, exemplu pentru generații, Maria Britanie își îngroapă cel mai strălucit monarh al istoriei sale milenare.(Ioana Moldovan)”…Charles,…dar și cel mai pregătit căci ucenicia sa a durat mai bine de 60 de ani…”____–-____,intr-adevar, lunga ucenicie, care nu poate decat a produce cele mai bune rezultate…Pentru multe Monarhii, dar mai ales pentru Anglia , Japonia si Spania, este singura forma de existenta, distructia urmeaza abolirii Monarhiei, Spania a dovedit-o si s-a intors la Monarhie, in nici 4 decade, tocmai pentru ca intrase in plutonul tarilor de mana a saptea, odata intoarsa la Monarhie, Spanie, progresiv dar accelerat, a ajuns cea mai buna tara/societate din Europa, ceea mai sigura, cele mai acceptabile preturi, si cele mai bune programe sociale..
    -2-
    Pe cine dă vina Rareș Bogdan pentru „nenorocirea României”: „N-au nenorocit-o politicienii! Am înţeles-o mai bine decât când eram în presă”___–-___ cretinul asta vrea sa fie declarat si porcul nr. 1, in stat, el da vina pe securisti si postcomunisti, ca si cum nu ar fi cam aceiasi cu politicienii de dupa ’89, sau-oricum- au primit verde de la la aceste jeguri ale umanitatii, numiti politicieni, in unele cazuri – si multe- ei sunt doar hartia de sters la dos, cu care lucreaza fosta securitate si nomenclatura…

  22. O turistă a fost măcelărită de ploșnițe în 3 zile petrecute într-un hotel din România: „Este plină și pe spate, pe față, pe burtă, tot”
    (Luni, 19 Septembrie 2022, ora 16:56)____––____”se intampla si la case mai mari”, insa aici, din context, rezulta ca proprietarul stia de situatie si a continuat sa opereze hotelul, cea ce nu ar trebui sa-i inculpe pentru „proasta administratie, etc.” ci pentru realul lucru, adica ATENTAT LA sanatatea publica, la modul conspirational”, si -astfel- pus in puscarie cativa ani, iar hotelul confiscat si vandut la licitatie, pentru a fi platite cererile persoanelor afectate…La fe, nu numai proprietarul, dar si toti lucratorii(indiferent de pozitie) care au stiut (si au stiut toti) care s-au facut partasi la acest atentat la sanatatea publica, pentru ca nu au alertat autoritatile despre invazia de plosnite, care-btw- pot infesta un intreg oras, in cateva saptamani…Problema cea mare a Romaniei ramane insa tot apa potabila si managementul dejectiilor umane, practic Romania este si la acest capitol fruntasa, in Europa, avem cele mai multe rezidente fara apa potabila si canalizare in special institutii publice de stat, si anume cele mai vulnerabile, SCOLILE, din mediul rural si mici orasele…Practic aceasta problema de reala civilizatie si de sanatate, a fost rezolvata de peste 50 ani in urma in tarile occidentale (dar si diverse alte tari de pe mapamond), iar Romania a atins cel mai inalt nivel de privitivism, cand in ultimii 10 ani doi copii au marit asfixiati, cazuti in haznalele improvizate, ale scolilor respective, nimeni nu a a preluat vreo responsabilitate si niciun proiect de urgenta nu a fost lansat, iar aceasta pentru ca, conducerile tarii- ale timpului si actuale- au fost si sunt cele mai imputzite jeguri fatate in Romania, gunoiul iohan a fost dascal si inpsectot scolar, pm-stra lui a fost dascal, dar ca si el , o tuta imputzita, proiectul lor comun a fost aeronava prezindentiala, dar -cum zicea veorika- cu extensie de folosinta si la alte VIP, in spetza, ea insasi.. Nu mai amintim de milioane consumate de boul de Sibiu, impreuna ca remorca, prin diverse tari, sau de brosele diamantate ale mocofancei veorika, plus ghiolbanul dragnea care trebuia sa-si plimbe curvistina, nu stiu pe unde, etc., etc….Dar si asa zisa societate civila este la fel de vinovata, ar trebui sa initieze diverse proiecte sustinute prin donatii, si -in paralel- sa trimita in judecata toate gunoiele care „conduc ” tara, pentru ca -simplu si clar- o conduc spre pieire…Cinstit si drept, toti pres-edintii tarii si sotiile lor(la fel de vinovate in asa caz), pm-ii si sotiile lor(veorika si barbatusul ei), la fel, alaturi de toti ministrii invataamantului( cu nevestuicile lor) si ai sanatatii, sa fie arestati, legati de picioare si tinuti deasupra unei haznale, si la fiecare cateva minute scufundati in ea, pana-si dau sufletul, si „eliberati”, in jos, dupa care trebuie aruncate cateva zeci de roabe de var nestins, peste starvurile acestora…Daca actualul rahat de ministru al educatiei si al sanatatii nu citesc aceste lucruri, cineva trebuie sa le transmita:”Mai stricati ordinari, scelerati nebuni, aveti si voi de gand sa scoateti Romania din kkt, sau nu?”Modelul este simplu si a fost folosit de multe natii, in diverse scopuri.Romania are peste 1/2 milion personal in educatie si sanatate, iar daca fiecare dintre acestia ar dona lunar(cateva luni), valoarea a 2 -3 pachete de tigari, lucrurile ar fi rezolvate in cateva luni, mai ales daca populatia din respectivele comunitati, ar dona doar 10 MINUTE de munca voluntara(desi este pentru copiii lor) pentru a ajuta mesterul zidar si a sapa un sfert de metru , la canalizarea necesara…

    -2-
    Premierul ciuca despre mobilizarea partiala: analizam cu calm evolutia situatiei.”____–-____ idiotul crede ca daca a fost datator cu matura prin Afganistan, este si un analist de mare clasa, chiar daca s-a pozitionat in mare erou (oricum al unui razboi inutil) facand curatenie pe marginea drumurilor , unde a explodat cate o mina, etc.///”Contraofensiva ucraineană. Putin își îngroapă imperiul
    Sunt tot mai multe semne că sfârșitul regimului Putin se apropie. Dar putem asista la un proces îndelungat, cu convulsii majore care să modifice radical evoluțiile istorice în spațiul euro-asiatic.(Armand Gosu) ___–___totusi, Putin are -inca- disponibil, „asul de pe maneca”, adica armele atomice, iar in disperare, le va folosi , insa nu impotriva Ukrainei, nici macar impotriva inimii occidentului(greu de lovit), ci impotriva Romaniei, un aliat important NATO, R. Moldova ar fi irelevanta, atat economic dar si in conjunctura in care NU este nici membru NATO, nici UE….Iar Romania devine tinta „legitima” datorita scutului de la Deveselu…

    -3-
    Romania educata si cumetrenia institutionalizata(Raluca Alexandrescu)”Romania educata…”???____––____ este mai mult decat pretentios(si nerealist, la fel) sa vorbesti de o tara educata, care REALMENTE PLUTESTE IN PROPRIUL RAHAT(kkt), Romania este pe locul 63(!!!) din aprox. 200 tari, teritorii, etc., cand vine vorba de SANITATIE adica de tratarea dejectiilor umane, cat si despre accesul la apa potabila certificata…Iar Ungaria (de langa noi) este pe fantasticul loc 5 , din plutonul de varf de 40(unde respectivele probleme sunt rezolvate si de peste 50 ani, in urma), chiar Bulgaria ocupa locul 32, cea ce spune clar , ca sunt cu mult mai civilizati decat noi, oricine stie ca accesul insectelor( al viermilor,etc,) la dejectiile umane, este factor crucial al civilizatiei, prin partea medicala, adica un popor necivilizaat este si un popor BOLNAV, iar toate bolile tratabile(la altii) fac ravagii in Romania, asa cum plagile sociale(alcolism, graviditate juvenila, etc.)ne pun pe primul loc, cel putin in Europa…Iar aceasta este posibil pentru ca noii tortionari-genocidali, au fost infipti in cele mai inalte posturi de parintii si acolitii lor, din securitatea si nomenclatura comunista, total extinsa si infiltrata, in toata actuala Romanie…Doua cazuri sunt de notorietate, iohanis, ginere de mare securist, care a fost inspector scolar in Sibiu si apoi pe tara, si STIA toate racilele ” educatiei’ DAR NU A MISCAT UN DEGET PENTRU A LE CORECTA, NICI ATUNCI SI NICI ACUM( ca sef suprem),iara alaturi de el trebuie inculpati pentru genocid medical, rasul pamantului , numit campeanu(ministrul educatiei), care -cica!- e inginer de mediu inconjurator, in realitate un alt criminal jegos care nici macar NU ARE nici cea mai mica competenta in orice(mai putin datul cu jula, la nivel mare), la fel si noul ministru al sanatatii( adica al pompelor funebre si abataj uman-in Romania) ale rafila, un nou tortionar, insa legalizat( la timpul sau si tac-so a fost legalizat ca tortionar securist), care ( se spune si este evident) habar -nu-are -de -medicina, tocmai pentru asta mafiile lui iliescu-iohanis, etc. l-au trimis la OMS, tocmai pentru ca Romania sa nu fie deranjata cu cronicul si mereu acutul fapt, ca -IN SEC. XXI SI IN INIMA EUROPEI-Romania este singura tara de pe continent, care -REALMENTE= pluteste in rahat, si unde copii chiar mor innecati in haznalele „scolare”, iar aceasta pentru ca fosta nomeclatura si securitate(plus sute de alte mii de mai noi criminali-paraziti), sa poata incasa salarii si pensii f. speciale, sunt sigur ca doar cu excesul platit acestor monstruozitati sociale, pe max.3 luni, toate gradinitele si scolile din Romania pot avea canalizare* si apa curenta….Insa si ministrul de interne trebuie adus in fata judecatii si impuscat alaturi de ceilalti, pentru ca sute si mii de posturi de politie sunt tratate la fel, adica se scalda in rahat, si ce i-ar pasa ministrului, cand el locuieste si lucreaza in cladiri de mare lux???!!!( * canalizare NU trebuie sa insemne neaparat canalizare centrala, care duce la o statie de tratare a apelor reziduale, casnice, etc., canalizare -si este probat in milioane de locuri- poate fi si INDIVIDUALA, sau -gradat , pe grupe de marime, adica apa curenta de la fantana din curte -sau din vecini- si colectarea dejectiilor intr-un tanc ermetic inchis- pentru biodigestie enzimatica, cu microrganisme anaerobe- care saptamanal/lunar, etc., este vidanjat de un utilaj specializat care poate deversa lichidul respectiv la o statie de epurare din zona, desi poate fi deversat chiar in primul parau curgator, biodigestia enzimatica nu afecteaza biodiversitatea lacustra, insasi digestatul(namolul) ramas, poate fi folosit fara restrictii ca fertilizator natural, mai pe orice cultura… Pentru Romania, sunt sigur ca loco, se pot confectiona aceste echipamente, cu capacitati de 2-3mc/o rezidenta(casa) individuala, si -gradat, pentru comunitati mai mari, asa si pentru scoli, gradinite, posturi de politie, etc, aceste facilitati pot rezolva aceasta problema, in special de cand -pare evident- multe din actualele sate, vor disparea, pur-si – simplu, tocmai pentru ca tineretul FUGE DIN TARA, pentru ca inteleg ca sunt supusi unei eliminari/extinctii in masa, planificata si legalizata, si ei nu mai pot lupta, tocmai pentru ca haitele iohanisto-securisto-nomenclaturiste, au pus control pe toata tara, chiar mai strans decat in epoca ceausista, care nu a rezistat nici 25 ani, aceasta este apropape de a trece de 35 ani…PS-suger o forma de protest f. grafica, in toate localitatile tarii(inclusv capitala, unde exista rezidente fara canalizare!) confectionarea de bannere de max. 2m latime si nici un metru inaltime, pe care trebuie puse capatanile celor amintiti , tinandu-se de mana cu sotiile/sotii, stand pe vine si cu chilotii in vine, pe marginea unei haznale din care ei inspira cu mare placere, aburii verzui, pentru ca trebuie sa le placa f. mult acest material, de vrem toata ziua „mananca kkt”, mintzand la fiecare vorba, cu cea mai mare nerusinare, insa nu uita sa-si desavarseasca slujba de animale primitive, de prada… Poate ca in acest mod, vor fi -cat-de-cat- sensibilizati…

  23. Mai există copii care mor înecaţi în rahat, în UE?” – Ecaterina Andronescu, luată la rost de cetăţeni în Sibiu.

    „Mai există copii care mor înecaţi în rahat, în Uniunea Europeană? Eu nu cred că în Uniunea Europeană vreun copil, în ultimii 40 de ani, a murit înecat în rahat”, a replicat acid protestatarul.
    Ecaterina Andronescu a susţinut că nu este vina sa …”___–-____Scroafa nenorocita si imputzita! Insa sibienii ar trebui sa-l „ia la rost” pe seful statului, fost inspector scolar sef, desigur daca-l prind, altfel pot -la fel de bine- s-o ia ” la rost” pe mujera lui, care este tot timpul intre ei si cheltuie banii construirii de sisteme de sanitatie, pe plimbari prin lume, ca remorca a imbecilului-criminal suprem…

    -II-
    iohannis, to Romanian community in USA: Romania is doing well, economy is growing__–___porc mincinos, Romania este -la toate categoriile de imprumuturi- aproape de varf(punctul critic), dar el nu se poate opri din mintit,in realitate individul chiar este un sociopat…SI ASTA ma ingrijoreaza, cum asociatiile de psihiatri, psihologi si chiar sociologi, NU noteaza(?*) ca si el cat si muierea lui sunt 2 persoane total IMATURE, chiar infantile, scopul lor este DE A COLECTA AUTOGRAFE de la VIP-uri (recent, poze cu familia Biden), plati pentru lobby pentru a participa la un eveniment Imperial Japonez, plimbari fara sens in Egipt( pentru a se poza la Piramide in costum alb, de chelner de inalte sindrofii), poze la Vatican, sau la o biserica in Izrael , unde cOcoana era cu tzurloaiele goale, probabil si fara chiloti, deh, era cald sau/si voia sa-i arate popii(cu ochii holbati la genunchii ei) pe dracu cel mustacios…Nu mai amintim de alte zeci de „vizite de lucru”, pe care nici-un alt sef de stat-de oriunde- nu le-a facut…*(aceste asociatii-daca chiar sunt profesioniste, nu doar profesionale, trebuie sa ceara parlamentului suspendarea ipochimenului sarit de pe fix…)///
    Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, în Japonia pentru a participa la funeraliile fostului premier nipon(…)___–-___cei doi hamesiti(pentru imagine) cred ca s-au prezentat ca „ultimii samurai din Plenita si Buzau”, asa ca trebuie sa le prezervam titlurile, „SAMURATII din Plenita si Buzau”…

    -III-
    Emilia Șercan, despre demisia lui Cîmpeanu: ”I-a fost cerută de la Cotroceni”(…)\\\2- Propunerea ca Sebastian Burduja să fie ministrul interimar al Educației a ajuns la Cotroceni.(…) ___–-___asta am banuit si eu (prima parte), insa nu stiam ca astfel, iohanis si-a creat oportunitatea sa-si plateasca „datoria” fata de burduja -batranul, care a falimentat 2 banci si a pompat sute de mii de euro in iohanis…Fanariotismul intarziat, se intrece pe sine insasi…

  24. Emilia Șercan, despre demisia lui Cîmpeanu: ”I-a fost cerută de la Cotroceni”(…)\\\2- Propunerea ca Sebastian Burduja să fie ministrul interimar al Educației a ajuns la Cotroceni.(…) ___–-___asta am banuit si eu 9prima parte), insa nu stiam ca astfel, iohanis si-a creat oportunitatea sa-si plateasca „datoria” fata de burduja -batranul, care a falimentat 2 banci si a pompat sute de mii de euro in iohanis…Fanariotismul intarziat, se intrece pe sine insasi…

    -II – iohanis ignoră cererea de adoptarea a Legilor Justiției în ciuda poziției Comisiei de la Veneția: „Nu mă aștept la probleme” (…)///2-Rareș Bogdan amenință UE cu o ”criză alimentară” dacă România nu este primită în Schengen: ”Blocăm la graniţă trenurile și camioanele cu cereale” (…) ///3-iohanis despre rares bogdan:L-a luat valul”(…)___–___din aceste declaratii idioate, chiar se poate trage concluzia ca , iohanis si camarila, chiar vor sa forteze iesirea Romaniei din UE…Iar despre acest rares (rar e la minte),am mai scris, trebuie sa fie cretin, dar are si puseuri de nebunie, o sa moara occidentul de foame!!! ca nu mai primeste grane din Romania, care importa-din occident- mancare, la modul masiv…daca cineva cunoaste, e rugat sa spuna cu s-a ocupat acest dobitoc, pana in 2019, de unde incepe biografia lui(cand a intrat in penele?), si -la fel- cine i-au fost parintii(ocupatiile), probabil individul este o beizadea de cine stie ce militieni sau nomenclaturisti provinciali, sau -poate- ii este rusine cu parintii sai, daca au fost parte din „clasa muncitoare”…
    -III-Continuand cu „imparati si Imparatii”:Shinzo Abe: liderul care a transformat Japonia
    Funeraliile fostului premier Shinzo Abe, asasinat la 8 iulie 2022, au fost pentru mulți un prilej de a pune în context moștenirea sa. Un lucru este cert: Abe a rebranduit Japonia.(Octavian Manea)”…conducând executivul vreme de 8 ani (între 2012-2020). …”–__–iar urmatoarea-in sus- si suprema functie, este detinuta de „aceiasi” persoana de sute si sute de ani, in Romania, deja 2 pres-edinti in perioada amintita, SI SAPTE (!!!!!!!)prim ministri, iar daca ne referim la diversi alti ministri, e vorba de duzine, multi dintre ei fiind obligati sa se retraga(mai degraba , fortati, la ordin), din cauza diverselor scandaluri in care au fost implicati, de notorietate cele privind plagiatul, pentru ca pm-ii Romaniei nu pot pana nu sunt doctori in ceva, desi evident, nu sunt in stare de nimic, exceptie furat si diverse alte magarii, posibile datorita functii avute…Oare , la romani, chiar nu mai exista niciun grad de putere de a asocia aceste situatii, in special comparand puterea economica a celor 2 tari, Japonia de peste 50 ani, #2 in lume, Romania , pierduta in clasament, la care trebuie sa adugam ca, Japonia este o tara saraca, fara resurse minerale notabile si chiar topografic, o tara muntoasa, aproape sterila, iar Romania a avut si inca are resurse naturale , inclusiv pe cele care le are si Japonia, adica accesul nemijlocit la ape mari, plus monumente ale naturii de mari proportii, anume Delta Dunarii…Iar o anume caracteristica (de care banditii ce conduc Romania nu vorbesc*), este -generic- GRADUL DE URBANIZARE(inclusiv la sate si asezari „in pustietate”), adica cele 3 elemente definitorii ale civilizatie (asfalt sau macar drum pietruit, apa curenta si canalizare=sanitatie), capitol la care Japonia este pe locul 15 (inaintea Luxembourgului!-oricum o pozitie excelenta, intre primele 40 tari), iar Romania este pe locul 111(!!!) dupa Ghana, Indonezia, etc), iar rata de urbanizare este inregistrata nici macar cu „zero”(cateva tari o au) ci cu liniuta, adica intentionat NERAPORTATA, tocmai pentru ca banditii nu au curaj sa o raporteze(fiind in inima Europei-cum ar arata?!), probabil inteleg si ei ca raportand-o, ceilati oficiali din marele pluton fruntas(minim 40 tari), nici nu ar mai da mana cu ei, sau sa stea de vorba cu ei, stiind ca provin dintr-o tara care pluteste in propril rahat…(* situatia este asa cum este , pentru ca iohanis si camarila lui vor asa, banii necesari acestor intreprinderi, lucrari, sunt – a priori- furati la modul „legal” si distribuiti in salarii si pensii speciale, la cel mul 0,5 milion persoane, adica lor insasi si -mai ales- papusarilor din spate, fosta nomenclatura si securitate…)

    RĂSPUNDEȚI

  25. Premierul Olandei Mark Rutte, declarații în România: ”Despre aderarea la Schengen poate fi vorba când toate condiţiile sunt îndeplinite”(…)/// 2-Klaus Iohannis, declarație vagă după discuțiile cu Mark Rutte privind intrarea României în Schengen: ”Sperăm să se întrunească în cel mai scurt timp condiţiile”(…)____–-____Insasi formularea (impersonala) probeaza ca imbecilul-criminal iohanis, se disocaza complet de interesul poporului roman si de minima responsabilitate institutionala si personala, adica „speram sa faca D-l o minune”, in loc sa-si asume responsabilitatea si sa vina (sa fi avut deja) cu un plan de urgenta, care nu poate fi decat introducerea a cel putin O SUTA MILIOANE EURO/ L U N A R la bugetul statului, prin blocarea/ pensiilor speciale(si recuperarea sumelor din urma) , ajustarea (in jos) a marilor salarii , total nemeritate, reducerea armatei cu cel putin 90 la suta, etc., etc., altfel NU cred ca „Olanda” va permite intrarea R, in acest spatiu, si am pus intre ghilimele, pentru ca alaturi de Olanda mai sunt si alte guverne care blocheaza R., stiind ca -altfel- R. va „exporta” noi valuri de talhari, cersetori si prostituate si in general, persoane care vor sa fenteze, cumva, guvernele tarilor unde se duc, pentru a face bani nemunciti… Cele 74 sanctiuni ale CE, imotriva R. si avertismentul (retrogradarea maxima) de rating dat de Agentia Finch, NU SUNT de loc de bun augur, insa -probabil- guvernul si pres-edintia R. abia asteapta lovitura finala, pentru a se orienta spre Rasarit!

    -II- iohanis-BMW-Schmidt, prietenul lui iohanis:”Potrivit G4Media, licitaţia prin care Inspectoratul general al Poliţiei Române (IGPR) cumpără 600 de maşini BMW de la Automobile Bavaria SRL, firmă condusă de Michael Schmidt, prietenul preşedintelui klaus iohannis, este considerată ca fiind ”cu dedicaţie” atât de sindicatele din poliţie*, cât şi de publicaţiile de profil auto.Contractul are o valoare de 98 de milioane lei…///2-Legile educației ale fostului ministru Cîmpeanu vor fi schimbate. Ligia Deca: „Nu vor fi înaintate Guvernului în forma actuală”///3- Soțul Ligiei Deca a lucrat la una dintre companiile care a câștigat un proiect de 47 de milioane de euro al Ministerului Educației(…)___–___nici nu a cantat gaina odata, si -iata!- ca si apar vechile cumetrii, este clar ca atunci cand prea multe „simple coincidente” se intersecteaza, este ceva necurat la mijloc, iar campeanu nici nu a fost in dizgratzia „imparatului”, dimpotriva, insa „cumetria, bate Romania”…

    (*f. corect, politiile nu trebuie sa aiba cele mai puternice masini, interceptarea infractorilor NICI MACAR NU este recomandata prin urmarire, si urmaritul si urmaritorul-prin viteza- pun in primejdie zeci de persoane total innocente… Solutia este gasita si f. valida, punerea in alerta (prin statie, telefon,etc.), a urmatorului echipaj, aflat in „aval”, care poate bloca infractorul(cu orice bolid), prin „tragerea” unui camion „pe lat”-ul soselei, ori „grapa”, ori alte si alte metode, care -eventual-pun in pericol doar pe infractor(daca nu opreste)…Deci este clar ca actiunea este antoromaneasca, si prin cheltuieli uriase si inutile cat si prin devalorizarea Daciei, care poate -din fabricatie, special pentru politie- sa fie dotata cu „tampoane” eventual cu racire la cutia de viteze, pentru a suporta extrasarcini, etc.)

  26. Guvernarea ca performance și multe perdele de fum(Raluca Alexandrescu)
    Domnia legii nu e decât un pretext transparent, iar pledoaria pentru „valori”, competență, selecție meritocratică, „adevăr” se așază mereu sub umbra dublului standard….Președintele României educate …” 2-„klaus Iohanis a explicat, la Bruxelles, cum economisește energie: ”Personal, întotdeauna am evitat risipa” ____–____ cred ca -pe viitor- ar trebui data mai mare atentie unui „detaliu” semnificativ(!), anume cand se vorbeste de Romania „educata”, trebuie pus intre ghilimele…Iar „marele educator” nici ca putea sa cada in mai mare derizoriu cu aceasta declaratie, oricum psihologii au inca o dovada, pentru ca -vreodata- vor sa documenteze ca individul este un megaloman iesit dintre orice limite…

  27. Anunțul ministrului Sănătății privind învățământul online. Rafila: „Avem o incidenţă scăzută a infecţiei cu Covid”(Vineri, 30 Septembrie 2022, ora 13:41)///-2-România cumpără în continuare zeci de milioane de doze de vaccin anti-Covid în valoare de sute de milioane de euro .(Marti, 08 Noiembrie 2022, ora 23:22- Ziare.com) „… am vandut la alte tari… guvernarea trecuta…”__–__e clar ca o noua IMENSA DEVALIZAREA se pregateste romanilor, acest individ vrea sa dea impresia ca daca au fost vandute o parte din vaccinuri, au fost vandute cu profit (cea ce este abusrd), si ca -de fapt- guvernarile anterioare sunt vinovate, ca si cum acele guvernari nu ar fi tot ei si el…Pe scurt, tipul a primit (de cand era la OMS) cateva zeci de mii de euro( sau sute de mii) de la producatori, iar acum isi „onoreaza” contractul, ce conteaza ca 25 % din gradinite si scoli nu au apa curenta si canalizare, iar per total, peste 30 la suta din romani sunt in aceiasi situatie…Mai mult , nici nu mai este nevoie de vaccinuri, eficienta acestora a fost f. slaba si nu din cauza vaccinului propriu-zis, ci din cauza metodologiei(plan) de aplicare, practic modul cum s-a desfasurat vaccinarea( si nu numai in Romania), a permis virusului sa se transforme in diverse variante, pe care vaccinul nu le poate atinge, asa se face ca Romania are CU MULT mai multe decese (prin Covid) decat China!!!Iar la zi, nu cred ca prea multi romani se mai vaccineaza, de fapt , cei mai multi au trecut prin boala, unii chiar fara sa stie, asa ca a cumpara vaccinuri DE SUTE DE MILIOANE EURO(!!!), este o talharie extrema , la care -ca si la ultima, condusa de dr. belciug,( refugiat-pentru imunitate- in parlament) iohanila a avut si el partea sa…Autoritatile indreptatite( daca au si curaj) trebuie sa verifice -imediat- averea acestui nou ministru al „sanatatii”(zice-se!), cat si aceste cumparari de vaccinuri, cu aceste sute de milioane, se poate construi si echipa un institut care sa produca -in tara- vaccinurile necesare…
    -II-
    Vocea oilor
    (Corina Suteu-15.11.2022)

    …Puterea toxică a unui sistem dominator și bazat pe valori îndoielnice este tot aici, printre noi,…”___–-___si inca in functia suprema, acest individ, iohanila daca chiar nu este rau intentionat, trebuie sa se fi nascut cu un grad infricosator de cretinitate…In fapt, Romania a cam pritrocit toate „valorile”, individuale, este prea evident sa nu admitem ca nu mai este vorba de individ, CI de sistem(Monarhie) care impune individului din varf, sa actioneze intr-un anumit fel, cu rezultatele arhicunoscute ale Monarhiilor actuale…:”Cătălin Drulă, după promulgarea legilor justiției: „Iohannis calcă în picioare Justiţia din România” ( Marti, 15 Noiembrie 2022, ora 17:28)”…Nu are pic de respect pentru cetăţeni, pentru statul de drept, pentru parteneriatele noastre internaţionale. Comisarul european pentru Justiţie i-a cerut să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia înainte de a promulga (sau nu) Legile Justiţiei. Dar pentru Soluţia Iohannis de la Grivco nimic nu contează. Planul de punere sub control a Justiţiei trebuie definitivat. Dacă pe drum România pierde respectul partenerilor europeni, e prea puţin important. Mafia are nevoie de linişte”, scrie preşedintele USR…” ___–-___ Ce respect sa aiba acest individ pentru Romania, cand el a spus clar,” Romania nu este in stare sa preia presedintia UE” si a participat direct la genocidul medical din Romania…/// 2-„…de reinstalarea solidă la putere a unor grupări direct moștenitoare ale mecanismelor și mentalităților sociale și politice desenate de regimul ceaușist…____–-____ practic , nici nu a trebuit sa fie reinstalate, aceste grupari au condus permanent( chiar daca din umbra, la anumite momente) tara insasi indivizii din varful ierarhiei o spune, iliescu, iohanila, ginere de securist, rufaila, ministrul sanatatii( adica al pompelor funebre), odrasla de securist, iar lista este .f. f. lunga, Romania este tinuta captiva de sub UNU la SUTA dintre cetatenii ei, grupuri care -nu poate fi altfel- se considera indreptatzitzi, sa fie stapani de sclavi(RSR- si la zi- Republica SCLAVAGISTA Romania)… /// 3-grup muzical, unic și extrem de valoros, precum Phoenix,…”___–___ei bine, da, Phoenix a fost unic si valoros, mai ales in contestul opacitatii culturale impuse noua, insa adevarata formatie care este de talie internationala (absolut prin si muzica si vocal), este grupul IRIS…

  28. Răsplata după pseudomunca de la Secția Specială. Adina Florea a ieșit la pensie prin decret semnat de claus Iohanis( Ziare.com )–-___–-vorba cantecului romanesc,” porcu-i porc si scroafa-i scroafa!”
    -II-
    (28/11/2022)Un general IGSU s-a pensionat fix înainte să fie inculpat. Va primi 12.000 de lei pe lună
    Președintele claus Iohanis a semnat luni decretul de trecere în rezervă a generalului Cristian Radu,…”___–-____indiferent de functie(suprema), indiferent de grad, „porcu-i tot porc!”, iar multi romani fac, pe imbelsugatelea , foamea dorm in frig si nu au apa curenta si canalizare!

  29. S-a săturat oare Europa de Schengen?
    „…cu o corupție sistemică, așa cum se arată a fi România…”

    (Raluca Alexandrescu-29.11.2022)”…președintele României a dat asigurări că țara noastră …”___—-___ de la un mincinos „patologic” (de fapt persoana cu minte vicioasa), te poti astepta la orice declaratie, insa pare ciudat ca nu spune , public, „Romania nu are ce cauta in Schengen”, destul de probabil ca o face pe canale ascunse..

  30. EXPERT: ROMÂNIA SE AFLĂ ÎN PREZENT LA CEL MAI MARE NIVEL DE CONSUM DE DROGURI DIN ISTORIE – CRONICA DIMINEȚII
    (CRONICA .ro)___—-___ cred si eu, cu un asa pres-edinte, chiar ma intreb, el si ciuca ce fumeaza ?!///”Clotilde Armand: RTV a încasat 274.183 lei de la primăria Sector 1 pentru „minciuni și intoxicări”(…)—-___—-Romania, ca si „democratie” este total esuata, a fost esuata din zorii ei, primul pres.-edinte a fost un inalt personaj din structurile comuniste, iar actuala situatie este si mai ‘democrata”, adica total contrar a ce vrea sa fie democratia(prin prisma reprezentarii), Romania este condusa -oficial- de o persoana apartinand unei duble microminoritati, etnice si religioase, iar cooptatul la conducere-neoficial, altfel bine insurubat- conducatorul ortodocsilor( peste 85 la suta din populatie), NU este ortodox, iar practicile acestora sunt total dictatoriale, chiar daca legiferate( de ei, desigur!), precum in cazul transparentizarii cheltuielilor secretizate, facute de acesti indivizi… Si, la fel, singura persoana care -constant- lupta pentru o reala democratie si justitie, apartine -deasemeni- unei microminoritati nationale(in Romania, francezii), romanii -din toate sferele- sun ocupati cu mica sau marea invarteala, baza „progresului” secular, in Romania…Iar ultima isprava a lui ohan, arata clar ca individul este pus pe scoaterea Romaniei din structurile europene si NATO, cat mai repede posibil dupa reinstalarea lui Lula (in Brazilia), un socialist convins, si reintrarea Braziliei in totalitate in BRICS, ohanis s-a grabit sa-l viziteze(Argentina si Chile sunt doar popasuri turistice pure), pentru a media si intrarea Romaniei in BRICS*, iar aceasta pentru ca individul vrea sa se razbune pe occident, vuvuzelele lui (cel cu mintea rara si alinuca cea divortata ) au lansat idea ca individul este pe o lista scurta pentru sef NATO, iar pentru ca Jmecheria nu a prins (occidentul nu „a muscat”!), individul vrea sa se razbune, scotand Romania din aceste organizatii, pentru ca si el si danaila cel belzebut sunt cu inima spre est, unde practicile dictatoriale sunt la ele acasa, iar ciucalaul de Plenita este al treilea cu mustarul sarit, doar ce a numit intr-o functie inalta un batran securist miliardar(per total- si doar din salariu !), mesajul celor 3 este ” romani, va apasam bocancul pe gat cat vrem noi, si voi nici nu crintiti, doar scrasniti”, iar noua nu ne pasa…(* atentie USA, si Mexico are asa intentii!, asa cum Izrael trebuie sa fie cu toate motoarele pornite si in maxima alerta, reconcilierea Arabiei Saudite cu Iran**, are un scop nedeclarat(insa clar), pentru ca -in ciuda la dezghetarea relatiilor dintre Izrael si AS- ” camasa este mai apropape decat haina”, adica A.Saudita va fi de partea Iranului, in mare, toti fiind islamisti…/// ** la care se adauga distantarea AS de USA, si apropierea de China si Rusia, iar India-desi dusman istoric al Chinei, inca nu este decisa sa fie de partea USA, probabil se vor trezi cand -din trupul Indiei- va lua nastere un nou Pakistan sau Bangladesh, Kahlistanul, in Nord)…

  31. Politica in vremea prostiei(Rodica Culcer-Revista 22) (…)Comentarii:Dear personnel (banuind ca esti cadru militar, sau fan, sau ai fun, ca nepot/a de pensionar special,etc.), mai jos doua spicuri din presa romana-la zi- care confirma ce spuneam mai jos, si -de fapt- „de ani de zile”* si de sute de X : „…reorganizarea teritorial-administrativă a României cerută de mediul de afaceri, …”(cronica .ro)___–-___sa speram ca „mediul de afaceri ” se suprapune peste „bun-simtz”, adevarata reorganizare impune max. 10 judete, max. o suta parlamentari, max. 30 membri ai asa-zise academii romane, reducerea masiva a armatei cu peste 75%, reducerea administratiei cu minim 25%, scoaterea popimii de la acele „minime” plati bugetare, desfiintarea fundatiilor fantoma, desfiintarea a multe consulate si chiar ambasade (de prin insulele exotice si turistice, evident), etc., etc., in scurt aducerea cat mai spre zero a PARAZITISMULUI INSTITUTIONALIZAT, care sufoca Romania… -II- Document BNR: România are nevoie de politici industriale/agricole noi, adaptate de-globalizării (Luni, 24 Aprilie 2023, ora 16:04.)Deficitul de cont curent este în prezent o vulnerabilitate majoră pentru România, se arată într-un document publicat sub egida BNR.Iar achizițiile de armament nu vor face decât să alimenteze acest dezechilibru …”–-___–-pana si BNR intelege ca armata romana este inutilul si marele pietroi, agatzat de gatul economiei romanesti, si 2) chestia asta cu demonstratii si greve ale sindicatelor, sunt fara valoare, sindicalistii din varf sunt agenti ai politicului si serviciilor secrete, daca ar fi onesti ar strange semnaturi pentru desfiintarea /reducerea imensei parazitari economice si -astfel- ar fi bani seriosi pentru salariile lor si ale medicilor, 2 categorii esentiale, dar care-direct- nu produc plusvaloare…( * cine-si mai aminteste de celebra „traducere” a M.Paslaru , cu ” de ani de zile”, preluat de la Tony del Monaco (Una spina e una rosa), iar o alta piesa a acestuia a fost covered chiar de titanul Tom Jones…)

  32. ROMÂNIA ARE CEA MAI MARE RATĂ DIN UE A COPIILOR CE PROVIN DIN FAMILII CARE SE CONFRUNTĂ CU LIPSURI MATERIALE – CRONICA SERII( cronica.ro)(…)____—-____
    plus, cea mai inalta rata la avorturi , la morti infantile, la boli f. tratabile (in alte tari), la boli sociale(alcoolism, TBC, care este o boala infectioasa, dar este si o boala sociala) cat si la NEaccesul la apa potabila(certificata) si canalizare (inclusiv 25 % din scoli si gradinite) si la mai toate categorisirile negative, timp in care malai mare de Sibiu consuma-pe excursii internationale , cu avioane de lux- cateva milioane bune -de euro- in doar sub 2 luni, si -in continuare- sub UNU la suta din populatia tarii*, consuma mai mult decat cateva milioane de reali oameni ai muncii, fie cu bratele, fie cu capul, fie combinate…( * adica politicul activ si armata activa, cat si acestia, pensionati, evident, cu pensii speciale, adica Romania este -cu adevarat- RSR, adica republica sclavagista Romania…

  33. DIN 100 DE EURO CHELTUIȚI DE LA BUGET, 15,6 EURO SUNT LUAȚI PE DATORIE(…)___—-___ oricum este grav, insa -per total- trebuie sa adaugam si dobanzile inerente oricarui imprumut, si -de multe ori- chiar mici diverse alte fees, iar insasi idea de imprumut spune ca lucrurile nu merg bine, insa statul roman(cu adevarat nu numai reprezentat dar si constituit din )adica ohanis, ciuca, ciolacu si alte cateva monstruozitati sociale ajunse in varf, au interesele lor personale si de haita, care vor duce la distrugerea oficiala a statului roman, chiar faramitzarea teritoriala, in Transilvania statul roman este -aproape- inexistent, cel ungar este infiltrat peste tot…

  34. PSD: vorbe goale și interese de clan(Rodica Culcer) „…Dincolo de setea neostoită de putere a PSD…”___—-____ asta domina scena politica din mai orice republica(mai ales mioritica!), si de aici-direct sau pe cai ocolite- decurg toatte nenorocirile pe care le produc alesii si le suporta alegatorii…Aici este vorba de marea diferenta intre republica si Monarhie, exact cum spunea marele Max Weber, ‘in monarhie, setea de putere a politicienilor, este limitata, taiata, adjustata, pentru totdeauna, si niciun pres-edinte (pupincuristii il pun in Rama!) nu poate reprezenta cea ce reprezinta un Monarh”(citat aprox.) Din cand in cand( si-s multi ani in urma) am zis ca peste ani si ani , vom fi tot la acest nivel, adica discutii sterile, atata timp cat in tara(si chiar afara, plecati) exista indivizi fara nici-un fel de caracter, adica propagandisti ieftini, care-si taraie braiele de pe o zi pe alta, mancand firimiturile de la masa stapanilor…Din pacate mafia securisto- nomenclaturista a lui iohan este mai puternica decat intreg poporul, de unde bulibasa a sters podelele (ba i-a folosit si ca hartie higienica!) cu 4 pm-i, care intr-o asa republica chiar au puteri macar egale cu ale pres-edintelui, si vorbesc despre potaile ponta, orban, veorika si catzu-cel-nebun, care ar trebui sa se uneasca si sa-l scoata din scena pe hohanis si ciucalat, chiar si pe em si si, viitorul master of disaster, al Romaniei…iar pentru ca am citit ca Romania vrea sa recruteze 4 mii de noi militari, fac un apel la eventuali, „Daca sunteti sanatosi si tineri(trebuie sa fiti), decat sa deveniti carne de tun pentru a satisface mofturile banditilor de la putere, mai bine plecati in vest- cat mai in West- cat mai departe de granita estica a EU, si munciti acolo si va construiti o reala prospera viata, in loc sa traiti cu iluziile pensiilor speciale, pe care nici nu o sa le prindeti, indiferent de motiv, chiar si pentru acela ca, la devalizarea „legalizata” actuala, Romania va colapsa, nu exista alta cale, iar banditul iohanis lucreaza din greu la distrugerea tarii…

  35. DATORIA STATULUI A TRECUT, PENTRU PRIMA OARĂ, DE 700 DE MILIARDE DE LEI – CRONICA DIMINEȚII (cronica.ro)____—–____ar fi trebuit sa scada sub 680 milioane, insa a sabotat-o iohanis cu plimbarile lui DE ZECI DE MILIOANE, inutile si fara sens , de la inceput, si -prin rezultate- total sterile, asa cum este intreaga sa „activitate” ca si staroste general…Ceace este insa jenant si greu de acceptat si chiar de inteles, este faptul ca societatea civila il tot pasuieste, desi ,individul, a dovedit permanent si cu varf si indesat, ca este doar o sub-submediocritate…

  36. GUVERN: NEGOCIERILE S-AU ÎNCHEIAT. SINDICATE: GREVA CONTINUĂ. IOHANNIS: CUM ÎNDRĂZNEŞTE CINEVA SĂ PUNĂ ÎN DIFICULTATE EXAMENELE NAŢIONALE? – CRONICA DIMINEȚII
    CRONICA DIMINEȚII – 02/06/2023 – UN COMENTARIU
    1. Un raport privind starea copiilor din România făcut public de 1 Iunie de către „Salvaţi Copiii” România arată că peste jumătate dintre copiii români îşi doresc să plece din ţară…”(cronica.ro)___—-___oh, oh , oh si iarasi oh!- Vezi, doamne, cum ar indrazni cineva asa ceva, zice crocodilul inotand in propriile lacrimi, adica acest individ (nu-i poti zice om), joaca ultima carte, caineaza o situatie prelungita si intensificata de el insusi si de poftele sale de criminal psihopat genocidar… Individul este chiar culmea hipocriziei, el doar ce a mancat cam 2 milioane de euro de la gura acestor copii si nici macar nu vrea sa recunoasca, ca „asa e legea”, dar iata ca cineva , tot prin lege, va scoate la lumina si aceasta ultima faradelege, este vorba de o ziarista de la Report(felicitari si curaj!), care l-a si dat in judecata, tocmai pentru a se face publice cheltuielile individului si camarilei sale…

  37. O minciună guvernamentală de miliarde
    Problema este mult mai serioasă decât o simplă demisie a unui demnitar și privește haosul care domnește în acest moment în finanțele publice.

    (Cristian Campeanu) „…haosul care domneste…”___—–____ si care este status quo-ul societatii romanesti din ultimele 2 sute de ani (sau si mai mult), amplificat de orice noua guvernare, per total ” reorganizarile” -doar din ultimii 30 ani- numara schimbarea zeci de pm-i, si sute si sute de diversi ministri*, situatie care este baza dezastrului bine muiat in iluzii, dar trambitzat ca si succes, oriunde, asa cum insasi Petronius-arbiter elegantiae, a spus-o 2 mii de ani in urma:” ‘We tend to meet any new situation by reorganizing, and a wonderful method it can be for creating the illusion of progress while producing confusion inefficiency, and demoralization.’(* iar aceste cohorte raman cu avantaje economice uriase, desi -practic- ei sunt cei care au distrus tara)///-2-USR și PMP ar putea face alianță pentru anul electoral 2024: ”România trebuie salvată de la prăpastia socialist-securistă săpată de PSD și sateliții săi” Acest text a fost copiat de pe Ziare.com USR și PMP ar putea face alianță pentru anul electoral 2024: ”România trebuie salvată de la prăpastia socialist-securistă săpată de PSD și sateliții săi” ____—-____ f. adevarat, insa nu aprinde nicio lumina la capatul tunelului, in special cand indivizi dezumanizati precum iohanis, ciuca, etc., ajung sa conduca tara…

  38. sa nu uitam, inainte de a fi impins in aceasta functie, erdohanis a fost dascal si inspector scolar, unde -este evident- a sabotat sistemul educational, asa cum-acum- saboteaza intreaga tara:”Guvernările repetente au dat foc la școală
    Parcă nicio altă categorie profesională nu a făcut obiectul unui val atât de impresionant de condescendență, dispreț sau ignoranță, așa cum se vede azi din reacțiile publice.(Raluca Alexandrescu)” … lanțul de guvernări catastrofale, pentru corupția endemică și pentru toate pensiile speciale, avantajele, comisioanele, indemnizațiile de consilii de administrație etc. plătite clienților politici…”____—-____asta este esenta dezastrului romanesc si este regretabil( si la fel de dezastruos) ca dascalimea nu intelege(oare ?), sau nu vrea sa apese pe acest buton, adica -da!- sa ceara bani si pentru ei dar si pentru sistemul fizic de invatamant, insa sa spuna si de unde sa vina acesti bani, adica din tairea oxigenului (bani) guvernamental(buget, taxele celor care muncesc) catre imensele clase parazitare si de-a dreptul sabotoare, armata, politicul, administratia(partial), popimea, etc. si diversele scheme de devalizare legalizata, a banului public, evident fiind aici cuprinse salarii exagerate(la stat), pensiile speciale, subventionarea de partide , fundatii, etc., si schimbarea a zeci de pm-i si sute de ministri (si alte posturi bine platite), care raman cu avantaje banesti uriase, chiar daca sunt dati afara, adica Romania este teatrul unei devalizari sistemice-as zice unice- in istoria intregii omeniri…

  39. Radu Cristescu, deputat de Satu Mare:”UDMR a devenit, finalmente, coada de topor a Ungariei în Transilvania, și face tot ce poate pentru a transmite urbi et orbi că e pămînt unguresc. Și iarăși ne-am dovedit prea slabi. Am lăsat curvele să-și facă mendrele, să-și ridice peste tot monumente, inclusiv unor criminali de război, să pună mîna pe castele, păduri, stațiuni, cu stipendiere grasă de la Budapesta,…Au ajuns amenințare fățișă la siguranța națională.! E dur ce spun, dar am tolerat prea mult, în numele a tot felul de interese naționale care s-au dovedit, de fapt, extra-naționale….”____—-____ daca si acest deputat care traieste in Satu Mare spune aceste lucruri, inseamna ca situatia este chiar mai grava decat o depictam eu, insa este „normala’, acesta este rezultatul politicii lui iohanis, „pas-cu-pas”, sa dezmembram Romania, ABSOLUT TOATE ACTIUNILE SALE*, converg spre aceasta idee, desi Romania avea si are mai MULTI generali decat USA ,Anglia is intreg NATO, la un loc, el a facut cei mai multi generali posibil, practic corpul de (asa-zisi) ofiteri ai armatei romane, activi si in rezerva + tablagimea (cu salarii si pensii speciale, URIASE) depasesc numarul militarilor in termen!!!…E ceva fantastic, in intreaga istorie a omenirii… Iar -simultan- iohanis a dus datoria totala a tarii(externa si interna), la un nivel mai inalt decat in epoca ceausista,iara aceasta imensa datorie, se apropie de scadenta, si neputand fi platita, Romania va fi dezmembrata, in special daca Rusia are castig de cauza in Ukraina, pentru ca asta este momentul asteptat de Ungaria, iar UDMR tocmai pentru asta nici in cot nu-i doare ca nu mai sunt la guvernare, le va fi mai usor sa produca razmerita in Transilvania, pentru a cere reunificarea cu „patria mama”…Acest RC este un adevarat roman, poate ca-i trimite textul si lui ciolacu, care ar trebui sa produca marea surpriza, sa-l puna -imediat- pe iohanis, ciuca, l. orban, catzu, dancila, etc., sub arest, pentru distrugerea voluntara a Romaniei, practic pm-ul tarii trebuie sa comita o lovitura de stat, pe care -de mult- ar fi trebuit sa o produca javrele din armata…( * romanii ar trebui -imediat- sa iasa in strada si sa o ajute pe ziarista de la Reporter, in a desecretiza cheltuieliile „secretizate legal”, ale lui iohanis, o alta schema de devalizare a Romaniei, practic Romania intreaga este o schema uriasa de devalizare, nici doua procente din popolatie, inghit cea mai mare parte din buget, adica taxele celor ce muncesc…)

  40. Cel mai cunoscut antrenor român din Elveția a caracterizat fotbalul nostru: „Dezorganizare, corupţie, luptă pentru putere, preşedinte contestat, lipsă de competenţă la toate nivelurile” ____—-____comentariu f. adevarat *, insa tocmai pentru ca si in sport, sunt mimate „organili”, atat centrale cat si cele regionale, etc., pentruca-nu-i asa?!- „v-am facut dupa chipul si asemanarea noastra”…///2-Tranzacția anului în România, derulată INTRE nemți și austrieci. afaceri de 2 miliarde de lei ___—-___iar romanii se uita nauciti cum munca lor este exportata, ca banditul iohanis sa plusese si aceasta talharie, inchiriind avioane de lux, pentru interes absolut personal…(* si asa este vazuta Romania , per total, de catre straini, dar de jena nu o spun…)

    A

  41. :”PSD face scut în jurul lui Firea și Budăi în scandalul azilelor groazei: „Nu poți face praf cariera unui om politic doar pentru că stă în Voluntari”i:(…)///2-Klaus Iohannis, întrebat la Vilnius cine trebuie să demisioneze din guvern după descoperirea lagărelor din Voluntari:: „Sunt și azile care funcționează impecabil” (…)___–-___”Babo, esti surda? -Mamaliga si cu urda”, cam acesta este raspunsul oraculului sasait, in fond foloseste si el acelasi limbaj de lemn, mostenit de la socru-sau…/// 3-iohannis, întrebat despre motivul demisiei lui Hellvig de la SRI: „Din motive personale a decis să se retragă”(…)____––____chiar f. pesonale, individul (oricum corupt, putred) a inteles ca el nici macar nu poate scapa precum criminalul pacepa, pentru ca toate crimele lui iohanis au fost stiute si chiar aranjate de acest demisionar, pe care au inceput sa tremure izmenele…

  42. iohanis: O rusine nationala…”(despre azilele groazei) ___—-____individul , vinovatul nr. 1 de tot ce se intampla in Romania, are un tupeu porcesc, cel putin sper ca romanii sa inteleaga ca acest individ se simte non-roman( a dovedit-o de multe ori), si -sunt sigur- are si planul B, in caz ca Rusia nu castiga razboiul, pentru ca daca castiga, Ungaria va forta -cumva- preluarea Ardealului, iar planul B, este ca iohanis si banditii sai din varf( bogdan rares, ciolacu, ciuca, etc.) vor face t otul ca Romania sa se depopuleze de tineri apti de munca si la momentul maxim, Germania si Austria(care se gandeste la austroexit) vor trimite sute de mii de cetaten igermani si austrieci, (dar de diverse etni)- cu cate o suta mii euro, sa repopuleze Romania si sa deschida afaceri, iar profiturile vor fi externalizate la firmele mama, din Germania si Austria…Practic , este o tactica imbatabila…2-Guvernul a ajuns la concluzia ca nu se va putea incadra in tinta de deficit…”…guvernul … este un partener serios…”____––____cat de bot-gros sunt acesti guvernanti, indraznesc sa minta si cand toate evidentele sunt impotriva lor, acest deficit este si va continua sa creasca, atata timp cat imensei caste parazitare(politic, parte din administratie, armata , popime, clientele, etc.) NU I SE TAIE OXIGENUL, adica nu li se taie pensiile speciale*, nu li se ajusteaza salariile nesimtite( la stat) si nu se stopeaza furtul calificat-aparent legalizat-(jefuirea) al banului public, precum in cazul calatoriilor internationale ale jupanului iohanis, care sunt secretizate!!! Cred si eu, pentru ca ” daca ar sti saracii cum ne-am imbogatit noi, ne-ar ucide pe toti”(Replica a milionarului din filmul Arthur, cu Liza Minelli si „marele” Dudley Moore**(* dar si recuperarea imenselor sume deja platite, pentru ca trebuie considerate acceptarea de foloase necuvenite…/// ** „… mic la stat, mare la sfat…”)

  43. Cum a influențat poezia „Cățeluș cu părul creț” România de azi. Copiii, învățați că furtul este acceptabil(Bianca Iosef) (…)___—-___imi place acest articol, pana la urma nu este vorba ca, chiar, asemenea poiezii/povesti/ (literatura in general) formeaza caractere, insa un alt adevar este imposibil de demontat, anume ca natia romana chiar este o natie de hoti, iar cel mai grav este ca se fura singuri si ca accepta ca modelele lor (ale noastre-sa nu joc rolul disociatului), sa fie-permanent- alese dintre cei mai jegosi hoti, iar grupa este f. mare, toate conducerile tarii, de pe la 1947 incoace, culminand cu acest ultim presedine, caruia i se permite sa „secretizeze” cheltuielile personale, facute din banul public, evident, el si cohortele trecute si actuale, au tot interesul sa fie „liniste pe frontul de Est”, desi insasi UE incepe sa sanctioneze (din pacate, toata tara, natia) aceasta imensa coruptie, indusa -la maxim- de acest ionahis, ciuca, etc, care practic, va conduce la distrugerea Romaniei…///„…regim fiscal cu foarte multe exceptii…”///2- Consolidare fiscală? România, al doilea cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru(…)///3-România pierde echivalentul unui an din PNRR. Banii puteau fi folosiți pentru construcția a câtorva autostrăzi(…)___–-___iar cea mai normala si corecta solutie, este data de TAXAREA PROGRESIVA, fie „la leu” fie prin sistemul „brackets”( precum in USA), insa se merge in continuare pe acest sistem pagubos, tocmai pentru ca este in detrimentul DOAR al celor care realmente muncesc, exceptiile sunt special legiferate pentru milionari, pentru „oameni” politici(sau/si clientela), amante de minstri, etc. Iar Romania pierde din banii comunitari, tocmai pentru ca intreaga conducere a tarii este putred de corupta, in frunte cu maldarul de slanina ranceda, numit pres-edinte…Iar armata, care ar trebui sa execute o lovitura de stat si sa puna vreo 5-5 mii de mari banditi la ocna, zace in propriul rahat, ajuns pana peste semnele de arma, tocmai pentru ca imensul numar de generali sunt -la fel- putrezi de corupti si lasi cat incape…

  44. Pensia infimă primită de o româncă după ce a muncit 31 de ani. „…o mie lei/ luna… pentru ca … salariu minim pe economie..–-___––oricand va fi un salariu minim pe economie, pensiile si chiar aceste salarii, trebuie ajustate la reala putere de cumparate, numai ca in Romania banii sunt impartiti a priori intre cei care NU au contribuit la fondul de pensii, DAR care si-au legiferat pensii speciale de 15-20 si chiar 30 DE ORI mai mari decat pensia acestei persoane, mai mult , MULTI DINTRE ACESTI BANDITI nici macar nu au „muncit” 30 ani…Romania este tipul de noua tara sclavagista, in care bestii criminale si cretine , precum iohanis, ciuca, ciolacu, etc.,-realmente- isi satisfac viciozitatile antiumane

  45. tot ma intreb, chiar nimeni nu a notat ce zace in acest criminal?decembrie 23, 2015 la 16:11 :
    00Rate This
    Klaus Iohannis a promulgat pensiile speciale ale parlamentarilor Miercuri, 23 Decembrie 2015, 15:33 Pesedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru completarea Statutului deputatilor si senatorilor, care introduce pensiile speciale pentru parlamentari, act normativ care a fost reexaminat de Parlament. Presedintele nu mai putea respinge proiectul de lege, singura cale de atac ar fi fost doar contestarea acesteia la Curtea Constitutionala, insa seful statului anuntase ca nu va recurge la acest instrument constitutional…”/// 2-Cele mai cautate persoane in 2015, pe Google. Pe cine au cautat romanii Miercuri, 23 Decembrie, 14:20 Oamenii sunt tare, tare curiosi in legatura cu Kim Kardashian si …”/// O noua tipologie umana inspaimantatoare: kardasianul de Andreea Paul, deputat PNL Joi, 27 August 2015, ora 10:12 Kardasianul este o fiinta de gen feminin care are caracteristici distinctive clare: o femeie care nu a facut absolut nimic…” ________________________––––––-________________________
    1) Normal ca marele bandit al natiei-giohanale- a preluat si sarcina lui ponta, adica de mare protector al banditilor, daca el si-a marit salariul cu 300%, si ceilalti talhari „merita” o marire, nu? Asa ca ce rost mai avea sa conteste actiunea la nu stiu ce curte, daca el -de la inceput- era de partea lor, insa contesta din rasputeri faptul ca a fost deposedat de o casa obtinuta prin frauda…Tipic banditilor nerusinati!/// 2)Cititi tot „articolul” acestei andreia, despre KK si chiar comentariul meu de atunci, din August 27, iar cei care sunteti apropriatii andreii, ar fi bine sa o puneti in camasa de forta (inainte de a a afla stirea recenta despre KK), iar preventiv sa-i cumparati antidepresante pentru cateva luni, ca va cadea in depresie( nu in spleen, in care ea si ortacii din parlament sunt cazuti de mult) si chiar sa fie operata si sa i se extirpe fierea, altfel risca sa dea in icter negru…
    PS -un intreprinzator istet (in special sibian) ar putea incerca deschiderea unei afaceri, anume o gogoserie, cu gogosi umplute cu smantana de bivola si orice gem(insa nu de foame!), pe care sa le numeasca Giohanele de Sibiu(sau Giohanale), si -probabil- ca ar avea mare success, mai ales daca la noua vanzare a noi „carti” (imposibil sa nu apara!) a lui giohanele, ar deschide si el/ea, un stand alaturat, cu giohanele! Iar despre „curtea constitutionala”, banuiesca ca avocatul „poporului” va face respectiva contestatie…Ei, dar asta este deja alta ciorba!

  46. „VOLUMUL TRANZACȚIILOR CU PROPRIETĂȚI COMERCIALE A SCĂZUT BRUSC, CU 43%, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN…prognozeaza o situatie si mai negativa…”///2- „investitiile straine au scazut cu 13 la suta…”___––___Exact ce-i place lui iohanis si grupului de antiromani, dar care sunt in cele mai inalte posturi si functii, sa distruga tara „pas cu pas” si cand va termina el mandatul sau, cu milioanele ascunse prin Austria si Germania, impreuna cu ceilalti banditi(toti milionari, la fel), se vor retrage intr-un paradis fiscal, unde nu exista intrebari despre cum ai facut milioanele ci cate ai…Mai mult, o multime de indivizi cu grade inalte in armata, acum rezervisti cu cel putin 12-13 mii/una, sunt deja plecati in diverse tari prospere, unde toaca banii pentru care nici nu au muncit, nici nu cotizat la pensie si-culmea nerusinarii! -au iesit la pensii si sub 50 de ani, acelasi gangster politic-iohan- le-a semnat pensionarile si cuantumul pensiilor…Parerea mea este ca nori negri si grei vin peste Romania, ca tara, stat si natie…

  47. In general- desi specificam despre educatie- trendul in Romania este format de „elite” si urmat pana in cel mai mic catun, asa ca exact pentru acest lucru univarsitatile romanesti sunt retrogradate, interesant, in acesti ultimi ani, de cand iohanis „conduce” natia…Ce mai bataie de joc! Reprezentantul-absolut nesemnificativ- al unei microminoritati etnice (venita de nu stiu unde!)si religioase, conduce o natie care se lauda cu mii de ani de romanism si ortodocsism! Mai jos, alte realitati -la zi- care fac parte din planul cincinal al lui iohan& comp, desi declaratia respectiva(prima) este doar o fumigena, sa creada lumea ca chiar se vor lua masuri, in schmb, a doua este f. valida. pentru ca iohan& mafiile au stiut unde sa”sape”:Ministrul Finanțelor, : ”Țopăiala și dezmățul pe bani publici nu pot exista la infint!///2-Scenariu sumbru în cazul unui atac al Rusiei asupra României. General american: ”Drumurile și căile ferate nu vor ajuta forțele române sau pe cele ale NATO”(ziare.com)-

  48. Cum a distrus Iohannis justiția. Pas cu pas
    (Sabina Fati-18/09/2023) pana si D-zeu( daca exista) a notat ca nu poate conduce omenirea decat prin Lege/legi, iar acolo unde Legea devine doar un moft ( si o bataie de joc pentru „cei inalti”), rezultatul se numeste Romania iohanista, adica o natie in dizolvare, tocmai datorita unei uriase coruptii si incompetente, la varf * si in ceace se numeste justitie…(* dar chiar dca situatia s-ar datora tembelismului aparent al lui iohan, totusi, acesta trebuie tinut responsabil la modul criminal, pentru ca a te incapatzana sa ramai in asa functie si sa sabotezi totul, se numeste sabotarea economiei nationale si inalta tradare de tara…)

Lasă un răspuns la LevSt. Anulează răspunsul

%d blogeri au apreciat: